Anniel - Epistole din Etern

TOTUNA #12

Despre rădăcini sacre și legăturile oamenilor

Înainte de prima peneladă, înainte de primul sunet materializat în formă, înainte ca gândul să devină culoare și culoarea să devină manifestare, Noi am creat creând-ne pe Noi înșine.

În fiecare ediție, Anniel deschide o fereastră spre acel spațiu al conștiinței în care adevărul nu se explică, ci se dezvăluie. Epistola de mai jos vine ca o scrisoare blândă, dintr-un loc unde memoria sufletului e mai puternică decât memoria timpului. O chemare de a privi cu sinceritate rădăcinile din care venim și legăturile pe care le trăim.

 

Sunt momente în care simțim că ceva mai mare decât noi ne atinge ușor umărul. O intuiție, o prezență, un fir de lumină care ne spune că nu suntem singuri în procesul nostru interior. Așa se simte fiecare epistolă Anniel. Iar în această lună, vocea ei vorbește despre tensiunea sacră dintre rădăcini și relații, dintre ceea ce ne leagă și ceea ce ne eliberează.

Nu îți vorbesc din locul unde timpul nu mai separă generații, iar iubirea nu mai cere forme pentru a exista. Aici, rădăcinile nu sunt ceea ce te țin pe loc, ci ceea ce te învață să crești. Iar relațiile oamenilor sunt văzute nu ca noduri, ci ca fire subțiri de lumină, care se întretaie pentru o vreme și apoi se desprind, continuându-și drumul.

Permite-mi să-ți spun ceva ce inima ta știe, dar mintea încă nu îndrăznește să rostească:

Nu toate rădăcinile sunt sacre. Doar cele care hrănesc viața din tine.

Celelalte sunt doar amintiri, umbre de intenții, dorințe neterminate ale celor ce au trăit înaintea ta. Le porți nu pentru că sunt ale tale, ci pentru că ai crezut cândva că iubirea înseamnă loialitate. Dar iubirea, în forma ei pură, nu îți cere niciodată să duci ceea ce te rănește.

Oamenii, în drumul lor, confundă adesea apropierea cu datoria, iar legătura cu destinul. Își ridică unii altora ziduri în numele apartenenței și își pun în spate poveri vechi ca să nu fie „diferit”, „altfel”, „neascultător”. Dar sufletul tău nu a venit în lume ca să fie copia unui ecou. A venit ca să fie vocea.

Relațiile umane sunt experiențe. Unele sunt ferestre care se deschid spre tine. Altele sunt uși pe care le-ai încuiat în grabă, crezând că nu ai dreptul să le traversezi. Iar unele… sunt doar camere fără aer, în care ai rămas din obișnuință, nu din iubire.

În timp ce rădăcinile sacre sunt altceva: sunt acele fire de lumină care te leagă de sursa ta, de adevărul tău primordial. Ele nu te trag înapoi, nu te fixează, nu îți cer să te micșorezi. Ele știu că ești născut din infinit și că infinitul nu repetă niciodată aceeași formă. Îți spun acum un secret pe care doar sufletele libere îl pot purta: Nu ești obligat să păstrezi nimic din ceea ce nu te înalță. (…)

Ai un articol?

Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine

0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop