
Uneori, viața ne trimite mesaje din înalt, într-o formă neașteptată și pură, atingându-ne sufletul exact atunci când avem cea mai mare nevoie. Așa s-a întâmplat și cu darul neprețuit creat de Maria, o fetiță de doar 10 ani, a cărei inimă pare să știe lucruri pe care doar sufletul înțelept le poate cuprinde.
Fără să fie îndrumată sau solicitată, micuța Maria a realizat singură o cutie mare de cadou, cu capac, în care a așezat zeci de hârtiuțe delicate, fiecare purtând câte un mesaj scris cu mânuța ei. Mesaje simple și curate, ca lacrimile unei iubiri divine, menite să reamintească fiecărui om ceea ce este cu adevărat important în viață.