Autor/editor

Războiul, indiferent că este purtat cu arme, cu ideologii sau cu discursuri, nu este doar un conflict exterior. El este expresia unei polarități nerezolvate, adusă în materie. O fractură între două realități percepute ca ireconciliabile – dar care, în esență, sunt părți ale aceleiași ființe umane.

La nivel subtil, războiul apare mai întâi în câmpul mental și emoțional al colectivității. Este alimentat de gânduri separatiste, frici moștenite, narative ale suferinței și dorinței de control. Este un simptom. Un semnal că am uitat centrul.

În subconștientul colectiv, războiul activează arhetipul dușmanului invizibil – acel „celălalt” din afară care justifică fuga de propriul întuneric. Dar adevărul este că niciun război nu începe în afară. Fiecare luptă externă are o primă scânteie în interiorul cuiva.

Acolo unde pacea lipsește în sine, războiul devine posibil în lume.

Și tot acolo, în profunzimea ființei, există un alt spațiu: centrul. Un loc tăcut care nu fuge de polarități, ci le transformă. Unde războinicul devine martor, iar frica devine compasiune.

Reconcilierea reală începe prin această întoarcere:

Ce parte din mine se luptă? Ce aspect am exilat? Și cine sunt eu, cel care observă această luptă?

Esența nu este un punct de mijloc între polarități, ci un spațiu care le transcende.

Iar dacă vrem să construim o lume fără război, trebuie mai întâi să deschidem acest spațiu în noi.