Bine ai venit în interviul în care, poate pentru prima dată, Sufletul tău își ia cuvântul.
Există întrebări care nu se rostesc cu voce tare. Întrebări care stau, cuminți și grele, în colțurile inimii, așteptând momentul potrivit.
Ne întrebăm cine suntem, ce căutăm în lume, de ce doare uneori viața și de ce ne e frică să fim noi înșine. Ne întrebăm cum să rămânem întregi în mijlocul haosului și dacă, dincolo de umbrele noastre, există totuși lumină.
În această ediție, am ales să ascultăm cea mai tăcută, dar cea mai adevărată voce din noi: Sufletul.
“Sufletul răspunde” nu este un interviu obișnuit. Nu există microfon, nici reporter, nici interlocutor. Există doar un dialog între tine și cea mai înaltă parte a ta. Te invităm să citești nu cu mintea, ci cu inima.
Să lași aceste cuvinte să îți cadă în suflet ca niște semințe. Pentru că răspunsurile nu se află în afară, ci în adâncul tău.
Sufletul Sine:
Dragul meu om, nu uita niciodată: Tot ce cauți cu atâta dor e deja în tine. Binele. Frumosul. Adevărul. Sunt esența ta.Nu îți cer să fii perfect.
Îți cer să fii viu. Să râzi, să plângi, să simți.
Să alegi să privești, chiar și când toți ceilalți țin ochii închiși. Din starea ta de bine, de frumusețe și de adevăr, se va naște o lume nouă. Și lumea are nevoie să semene cu sufletul tău.
Omul: De ce mă simt atât de copleșit în lumea asta? Parcă totul se mișcă prea repede…
Sinele: Pentru că alergi după lucruri care nu te hrănesc. Și pentru că ai uitat că esența ta nu are viteză. Ea doar… este.
Omul: Și ce să fac, atunci? Să mă opresc?
Sinele: Nu e vorba să te oprești. E vorba să începi să simți. Să îți lași inima să vorbească, nu doar mintea. În haos, alege să fii prezent măcar o respirație.
Omul: Dar dacă îmi e frică să simt? Uneori, e mai ușor să nu văd nimic…
Sinele: Știu. Dar frica e poarta prin care treci ca să îți recuperezi puterea. Ce nu vrei să vezi îți conduce viața din umbră. Ce accepți să privești devine lumină.
Omul: Cum mă reconectez la esență? Pare ceva prea abstract…
Sinele: E simplu. Și greu.
Te reconectezi când spui adevărul – măcar în șoaptă. Te reconectezi când respiri adânc și simți că ești viu. Te reconectezi când nu îți mai e rușine să fii om. Când alegi Binele, Frumosul, Adevărul – chiar dacă nimeni nu aplaudă.
Omul: Și dacă lumea rămâne la fel de haotică?
Sinele: Lumea va fi mereu haotică. Întrebarea e dacă tu alegi să fii centrul propriei tale lumi. Din acea stare, haosul nu mai are aceeași colți.
Omul: Deci, există speranță?
Sinele: Există mai mult decât speranță. Există claritate. Există clipa aceasta, în care citești aceste cuvinte. Și dacă mă asculți bine, îți șoptesc un secret: Ești deja mai aproape de tine decât crezi.
Omul: De ce doare, uneori, viața?
Sufletul: Pentru că îți amintește că ești viu. Și că ai venit aici nu să dormi, ci să crești.
Omul: Și ce înseamnă, de fapt, să cresc?
Sufletul: Înseamnă să devii din ce în ce mai transparent față de tine însuți. Să nu te mai ascunzi după povești. Să-ți îmbrățișezi rănile, nu doar bucuriile. Să înțelegi că evoluția nu e despre a fi perfect, ci despre a fi adevărat.
Omul: Cum îmi dau seama dacă trăiesc pentru mine sau doar pentru ceilalți?
Sufletul: Întreabă-te:“Dacă mâine nu m-ar mai privi nimeni, aș face aceleași alegeri?”
Dacă răspunsul e “nu”… ai aflat adevărul.
Omul: Cum pot să fiu în pace cu trecutul meu?
Sufletul: Trecutul nu vrea să te bântuie. Vrea să fie integrat. Nu-l alunga. Invită-l la masă. Ascultă-l fără să te lași înghițit de el. Într-o zi, vei vedea că acele umbre pe care le tot eviți sunt, de fapt, părți din tine care tânjesc să fie iubite.
Omul: Oare mă mint atunci când spun că sunt bine?
Sufletul: Uneori, da. Dar și minciuna are un rol: te protejează până când ești pregătit să vezi adevărul. Nu te judeca. Dar nu rămâne prea mult acolo. Adevărul e locul unde respiri cel mai liber.
Omul: De ce mi-e teamă să mă schimb?
Sufletul: Pentru că schimbarea e o mică moarte. Și nimeni nu intră în necunoscut fără să tremure. Dar știi ce e ciudat? Tot ce îți dorești e, de fapt, dincolo de frica ta.
Omul: Ce înseamnă să trăiești în adevăr?
Sufletul: Să nu te mai trădezi pe tine însuți.
Să spui “nu” când e “nu.” Să spui “da” când e “da.” Să nu-ți mai ceri scuze că simți ceea ce simți. Să fii blând, dar ferm. Să fii viu, nu doar funcțional.
Omul: Și dacă mă simt pierdut, ce fac?
Sufletul: Oprește-te. Inspiră. Amintește-ți: nimeni nu e pierdut în totalitate. Uneori, singura direcție corectă e înăuntru.
Omul: De ce este important să ne reconectăm la esență?
Sufletul: Pentru că acolo e tot ce ai căutat vreodată. Iubirea. Pacea. Puterea. Sensul. Frumusețea. Și acolo începi să înțelegi că nu ești singur niciodată. Din acea stare, creezi o lume care seamănă cu sufletul tău. Și, dragul meu om, lumea are nevoie disperată să semene cu sufletul tău.
Omul: De ce sunt relațiile atât de complicate?
Sufletul: Pentru că relațiile sunt oglinzi. Și nu ne place întotdeauna ce vedem în ele. Ne atrag, ne rănesc, ne vindecă. Fiecare om pe care îl iubești îți arată o parte din tine pe care poate nu o știai. Asta e darul și, uneori, chinul iubirii: să te vezi mai clar prin ochii celuilalt.
Omul: Și dacă cineva mă rănește, înseamnă că nu ar trebui să mai iubesc?
Sufletul: Nu. Înseamnă să înveți să iubești mai bine. Iubirea nu înseamnă să accepți orice. Înseamnă să vezi adevărul și să alegi sănătatea inimii tale. Uneori, iubirea adevărată e să pleci. Alteori, să rămâi. Dar întotdeauna, să rămâi credincios ție.
Omul: Ce e umbra în mine? Și de ce mi-e atât de teamă de ea?
Sufletul: Umbra nu e ceva rău. Este ce ai îngropat, pentru că ai crezut că nu va fi acceptat. Frică. Furie. Tristețe. Neputință. Dar și talentele tale ascunse, pasiuni uitate, curajul tău real. Umbra e doar lumina ta, interzisă.
Când o privești cu ochii deschiși, îți redai părți din puterea ta. Și descoperi că nu există lumină completă, fără să integrezi și noaptea.
Omul: Și lumina din mine… unde e?
Sufletul: E acolo, tot timpul. Chiar și când nu o simți. E în felul în care zâmbești, chiar și când suferi. În felul în care îți pasă, când alții ar întoarce spatele. Lumina ta nu moare. Doar uneori obosește. Dar nu se stinge.Niciodată.
mul: Care este scopul meu în viața asta?
Sufletul: Scopul tău nu e ceva ce trebuie să inventezi. E ceva ce trebuie să îți amintești. Scopul tău e să fii tu. Plenar. Adevărat. Viu. Să iubești. Să creezi. Să crești. Și să lași lumea puțin mai luminoasă decât ai găsit-o.
Omul: Și dacă nu reușesc?
Sufletul: Nu există „nu reușesc.” Există doar drumul tău. Uneori îți ia mai mult. Uneori e mai abrupt. Dar fiecare pas contează. Și chiar și când crezi că ai rătăcit, ești mai aproape de tine decât ai fost vreodată.
Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului.
Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine