
Pentru mine, a conduce acest spațiu nu înseamnă putere sau control, ci mai degrabă ghidare prin exemplu personal. Încerc să fiu un reper prin ceea ce fac și prin felul în care trăiesc, atât ca terapeut, cât și ca trainer. În munca de formare a terapeuților prin regresie, mi-aș dori ca fiecare cursant, asistent, supervizor sau formator să vină cu partea lui de puritate. (…)
Din punctul meu de vedere, cea mai importantă este iubirea de sine. Asta este punctul cheie și un element necesar pentru orice călător pe drumul dezvoltării personale. O fântână goală nu are ce oferi călătorului. Întâi trebuie să ne umplem noi paharul, să ne umplem cu iubire și cu energie, și apoi putem să dăm și celorlalți.
Și asta nu înseamnă egoism. Mulți oameni nu înțeleg ce înseamnă să fii egoist. Egoist înseamnă să fii centrat pe tine și să-ți dai doar ție, fără să dai și celorlalți. Dacă îmi ofer întâi mie și apoi și celorlalți, asta înseamnă iubire de sine.