Corpul nu greșește. Corpul răspunde. Răspunde la ritmul nostru de viață, la gândurile noastre neîntrerupte, la emoțiile nespuse, la respirațiile uitate. Iar când noi îl privim cu furie, cu dezgust sau cu vinovăție pentru că „nu funcționează”, îi închidem exact spațiul de care are nevoie pentru a se reface: spațiul blândeții.
Am lucrat cu oameni care, în fața unui diagnostic, și-au întors întreaga durere în interior, acuzându-se: „Corpul meu m-a trădat.” Dar adevărul este că trupul nu trădează niciodată. El avertizează, protejează, semnalează. Este cel mai loial aliat pe care îl avem. Doar că cere să fie ascultat, nu condamnat.
Când un om începe să își contemple corpul cu compasiune, când îl privește nu ca pe un obiect stricat, ci ca pe un copil rănit care are nevoie de alinare, deja procesul de vindecare se activează. Când renunți la gândul că e „ceva greșit cu tine” și îți îndrepți atenția către mesajul subtil al durerii, apare spațiul în care viața poate curge din nou.
Non-judecata nu este o formă de nepăsare, ci o invitație la adevăr. Ea deschide calea către iubirea necondiționată față de sine – un ingredient esențial în orice vindecare profundă. Prin ea, toate corpurile noastre – fizic, emoțional, mental, energetic și spiritual – se aliniază în procesul de refacere, nu ca un act de control, ci ca o curgere naturală a reconectării la întreg.
Judecata închide, dar acceptarea deschide. Și în această deschidere, vindecarea nu doar că devine posibilă, ci inevitabilă.
