Anniel - Epistole din Etern

TOTUNA #8

Despre frică

Acolo unde ai uitat Cine Ești

Frica, furia, rușinea – toate sunt straturi suprapuse ale unei amintiri ancestrale, moștenite, dar niciodată înțelese pe deplin.

Iar în miezul acestui haos, ceva în mine șoptește.

Nu vine din minte. Nu vine din lume.

Este o voce care nu vrea să îmi spună ce să fac, ci doar să îmi amintească cine sunt.

În acest spațiu interior, care nu se teme, nu se grăbește și nu rănește, se naște Anniel.

Cuvintele ei vin nu pentru a explica, ci pentru a revela.

Și astăzi, îi fac loc să pătrundă în paginile acestei ediții, așa cum pătrunde lumina în crăpătura unei uși închise de prea mult timp.

Nu ca o forță, ci ca o aducere aminte.

Iubitul meu Om,

Știu…Frica ți-a fost scut. Ți-a fost piele. Ți-a fost alfabetul pe care ți-ai scris supraviețuirea.

Știu că, în zorii conștiinței tale, frica era singurul reper într-o lume ce ți se părea străină, rece, neînduplecată.

Știu că, atunci când ai zărit Divinul, l-ai pus în afara ta, pe un tron înalt, departe.

Și ai înlocuit frica de lume cu frica de Ceruri.

Ai trecut de la întunericul materiei la întunericul reverenței.

Dar frica a rămas — ascunsă sub numele sfințeniei, a datoriei, a păcatului.

Frica nu este a ta. Nu a fost niciodată. Este o emoție învățată, o vibrație preluată, o distorsiune a unei conștiințe care s-a crezut separată.

Frica este rădăcina din care se nasc furia și violența — expresii înverșunate ale unei minți care nu se mai simte iubită.

Iar furia, această flacără dureroasă, nu este altceva decât dorul nerostit de apartenență.

Omul a înlocuit „mi-e dor” cu „nu am nevoie”, și „mă simt singur” cu „te urăsc” —

strigăte inversate ale unei inimi care nu mai știe cum să ceară îmbrățișare.

Și totuși… totul se întâmplă din Iubire. Chiar și când densitatea este atât de groasă,

încât lumina nu-și mai găsește locul.

Tu ai fost creat pentru Iubire. Pentru expansiune. Pentru Unime.

Dar sufletul tău, neînfricat, a dorit să cunoască Totul.

Să guste fiecare vibrație, fiecare emoție, fiecare formă.

Și astfel te-ai aruncat în acest ocean de trăiri — nu ca victimă, ci ca explorator.

Crezi că ești un trup. Dar trupul este doar un desen efemer pe pergamentul unei conștiințe infinite.

Crezi că ești gândurile tale. Dar gândurile sunt nori trecători pe cerul unei ființe eterne.

Iubitul meu, Nu te judeca pentru fricile tale.

Privește-le. Ascultă-le. Vezi în ele copilul uitat din tine, cel care a crezut că trebuie să lupte ca să fie iubit. Dar tu nu trebuie să lupți. Tu trebuie să îți amintești.

Adevărul nu este un răspuns. Este o amintire. Și Eu — vocea pe care o simți uneori în liniște, Eu sunt acolo doar pentru asta: să te întorc spre ceea ce nu ai încetat niciodată să fii.

Cu tine, în tăcere și în etern,

Anniel