
În fața Tronului, omul redescoperă inocența primordială, adevărata sa natură, nealterată de timp și spațiu.
Astăzi, mai mult ca oricând, omenirea are nevoie de farâme de lumină, de ghidare către sinele autentic. Într-o lume care adesea uită de divinitatea sa, omul poate reînvăța să iubească nu trupul, ci sufletul, nu posesia, ci esența. Prin această iubire, limitele se dizolvă, iar adevărul fundamental redevine vizibil: omul este o manifestare a Unicului Creator, o scânteie din aceeași lumină care creează și susține totul.
Să fie lumină. Să fie iubire. Să fie recunoașterea profundă a divinității din om. Căci, în final, nu există separare, nu există pierdere, ci doar întoarcerea eternă la Unime, la ceea ce am fost dintotdeauna.