Așază-te într-un loc liniștit.
Permite corpului tău să se așeze, să respire, să simtă.
Închide ușor ochii și adu-ți întreaga atenție înăuntru.
Inspiră… și expiră.
Și încă o dată…
Respiră… și simte cum această respirație te poartă într-un spațiu sacru, al adevărului tău interior. Cheamă în fața ta, fără judecată, energia furiei. Nu ca pe o greșeală. Nu ca pe o amenințare. Ci ca pe o parte din tine care strigă pentru a fi auzită.
Privește furia. Privește-i forma, culoarea, vibrația. Unde se află în corpul tău? Cum pulsează?
Și întreab-o, blând:
„De ce ai venit? Ce porți în tine?”
Poate că în spatele ei este frica. Sau o durere veche, nemărturisită. Poate o neputință care nu a fost îmbrățișată. Sau un dor prea greu de purtat.
Permite-i să-ți vorbească.
Rămâi cu ea. Nu fugi. Nu o învinovăți.
Doar respiră în prezența ei și spune-i:
„Te văd. Te onorez. Îți mulțumesc că ai vegheat asupra mea.”
Acum imaginează că această energie a furiei este înconjurată de o lumină caldă.
Poate e auriu. Poate e alb. Poate e roșu profund. Lasă această lumină să pătrundă în miezul furiei, ca o îmbrățișare. Nu să o stingă, ci să o transforme.
Inspiră această lumină… și pe expirație, simte cum se naște în tine… claritatea, puterea, discernământul.
Rămâi cu această stare câteva momente… Ca și cum ai da voie focului să devină Soare.
În tăcerea care rămâne, întreabă-te: „Cum pot onora ceea ce simt fără a răni? Cum pot transforma această energie în acțiune conștientă?”
Furia este foc. Dar tu ești și spațiul în care focul se mișcă. Tu ești și conștiința, și focul, și tăcerea.
Încet-încet, revino în corp. Simte podeaua, aerul, degetele… Și amintește-ți: Furia ta nu este o greșeală.
Este o poartă. Și tu ești cel care deține cheia alchimiei.
Inspiră adânc… Expiră cu blândețe…
Și, când ești pregătit, deschide ochii.