Category: Essentia Momentum

Psihosomatică – Mesajele Corpului TOTUNA #13 Șoldurile Corpul nu vorbește în cuvinte, ci în forme, în tensiuni, în gesturi care se repetă, în tăceri care dor înainte să fie înțelese. Templul Femininului Sacru și locul unde frica învață să respire Există locuri în corp care nu mint niciodată. Locuri care nu știu să ascundă, care nu cunosc arta aparențelor, care nu pot negocia cu mintea sau cu ritmul lumii. Șoldurile sunt unul dintre aceste locuri. Ele sunt depozitul celor mai vechi rani, sanctuarul Femininului interior, centrul instinctului de viață și al curgerii – locul unde frica se așază atunci când nu mai încape în inimă. Psihosomatica numește șoldurile „arhiva profundă a corpului”. Energia feminină le numește „cupa vieții”. Mitologiile le privesc ca pe „poarta dintre materie și spirit”. Iar tăcerea lor spune ceea ce cuvintele nu au avut curaj să exprime. Dincolo de simbolistica profundă pe care o poartă, șoldurile sunt una dintre cele mai complexe și mai importante structuri anatomice ale corpului uman. Ele reprezintă punctul de întâlnire dintre trunchi și membrele inferioare, locul unde stabilitatea și mobilitatea sunt obligate să coexiste în echilibru perfect.   Articulația șoldului este o articulație sferoidă, formată din capul femural și acetabulul bazinului, concepută pentru a susține greutatea corpului și pentru a permite mișcarea fluidă în aproape toate direcțiile. Această dublă funcție – susținere și libertate – face din șolduri o zonă-cheie atât din punct de vedere biomecanic, cât și simbolic. În jurul articulației se află un ansamblu complex de mușchi profunzi și superficiali – flexori, extensori, abductori, adductori și rotatori – care lucrează permanent pentru a menține postura, mersul și echilibrul. Acești mușchi nu sunt doar responsabili de mișcare, ci și de reacția corpului la stres, deoarece răspund rapid la pericol, instabilitate sau nesiguranță. La nivel psihosomatic, tensiunea în șolduri apare frecvent atunci când: există frica de schimbare sau de necunoscut, apare sentimentul de nesiguranță existențială, persoana simte că trebuie „să reziste” sau „să se țină tare”, există o ruptură între dorința sufletului și direcția concretă a vieții, deciziile sunt amânate sau trăite cu vinovăție. Rigiditatea șoldurilor indică adesea blocaj în curgerea vieții: mersul înainte este perceput ca periculos, iar corpul alege stabilitatea în detrimentul fluidității. Șoldul drept – direcția, acțiunea, raportarea la exterior. Acesta este adesea asociat cu direcția în viață, deciziile practice, relația cu autoritatea, capacitatea de a acționa, și raportarea la responsabilitate și control. Disconfortul sau tensiunea în șoldul drept pot indica frică de a face un pas concret înainte, conflict între ce „trebuie” și ce se simte autentic, presiune legată de roluri sociale sau profesionale, dificultăți în asumarea propriei puteri personale. Șoldurile sunt centrul fizic al stabilității, exact cum Femininul interior este centrul metafizic al stabilității sufletești. Când soldurile sunt rigide, viața nu poate curge. Când soldurile sunt tensionate, pașii înainte devin grei. Când soldurile sunt dureroase, corpul ne spune că undeva, între instinct și emoție, s-a rupt curgerea firească a existenței.   Psihologii somatici spun că soldurile sunt locul în care se ascunde „frica de mișcare în viață”. Terapeuții energetici spun că sunt poarta vieții neexprimate”. Fizicienii corpului spun că sunt centrul de greutate al omului. Femeile știu că sunt locul în care renaște liniștea.   citește articolul integral Iar bărbații simt că sunt punctul în care puterea devine prezență, nu forță. Șoldurile nu sunt un mușchi. Sunt o poveste. O poveste veche de când lumea. Anul 2026, numit de mulți „anul fricii”, nu cere eliminarea fricii, ci o mutare a ei. Din minte în corp. Din reacție în respirație. Din tensiune în înțelegere. Din blocaj în mișcare lentă, conștientă. Șoldurile sunt instrumentul prin care poți face acest lucru. Când Șoldurile se relaxează, Femininul interior iese din ascunzătoare. Când Femininul interior respiră, frica se transformă. Când frica se transformă, omul poate, în sfârșit, să meargă înainte.   Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Numarul 9, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Pielea September 1, 2025 No Comments Articol, Numarul 10, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Inima September 29, 2025 No Comments Articol, Numarul 11, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Mâinile November 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 12, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Spatele December 5, 2025 No Comments Articol, Numarul 13, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Șoldurile January 5, 2026 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Hrană Conștientă TOTUNA #13 Mărul Simbolul Cunoașterii Vii Mărul este un aliment care hrănește sufletul — un fruct arhetipal, purtător de simbol, înțelepciune și memorie ancestrală. În el se întâlnesc toate poveștile feminine ale lumii: creația, intuiția, trezirea, alegerea, frumusețea, tentația, vindecarea și adevărul. Dar înainte de a fi metaforă, mărul este anatomie sacră. În structura lui se ascunde o întreagă cosmologie. Forma rotundă reprezintă totalitatea, unitatea, matca. Coaja subțire este stratul de apărare al psihicului — sensibil, dar rezistent. Pulpa alb-aurie simbolizează interiorul blând, hrănitor, generos al feminității universale. conține antioxidanți care calmează inflamația și oboseala cronică.Este hrana care încălzește centrul, nu doar trupul. Hrana care îți spune: „Ești în siguranță să te așezi, să respiri, să simți.” În tradiția iudaică originală, nu se menționează niciodată mărul. Textul biblic vorbește despre „pomul cunoașterii binelui și răului”. Mărul este o alegere ulterioară, făcută de pictorii Renașterii și de poeții Europei, deoarece Este fructul cunoașterii din cultura mediteraneană, Simbolul feminității mature și conștiente, Simbolul maturității spirituale și un arhetip imediat recognoscibil în psihicul colectiv   Eva nu comite o greșeală. Eva deschide ochiul conștiinței. Eva trezește în om capacitatea de a vedea.   Să ne oprim aici și să clarificăm: în esență, mărul nu este simbolul căderii, ci simbolul începutului cunoașterii de sine. Este Femininul Sacru în actul său cel mai profund — a simți dincolo de aparență, a percepe dincolo de interdicție, a alege dincolo de obediență oarbă.   Eva mușcă din măr nu din rebeliune, ci din curiozitate sacră. Ea intuiește că adevărata viață nu poate fi trăită în inconștiență. Că paradisul fără alegere este o grădină fără suflet. Că a fi cu adevărat vie înseamnă a ști — chiar dacă această cunoaștere vine cu responsabilitate și durere. Mărul devine astfel simbolul maturizării psihice, al trecerii de la starea infantilă de dependență la starea adultă de conștientizare. Este gestul inițiatic prin care omul devine cu adevărat om. Măr Copt în Lapte -practică transgenerațională 1 măr mare, roșu 200 ml lapte (sau lapte vegetal pentru o variantă modernă) 1 baton mic de scorțișoară sau ½ linguriță 1 vârf de cuțit de vanilie sau un miez mic de păstaie 1 linguriță miere sau sirop de agave 1 bucățică mică de unt (opțional, dar tradițional) Prepararea ritualizată: Pune laptele la încălzit pe foc mic împreună cu scorțișoara și vanilia. Taie un capac în partea de sus a mărului și scobește cu grijă interiorul, scoțând semințele — acesta era considerat gestul simbolic de „deschidere a inimii”. Așază mărul într-un vas mic, termorezistent. Toarnă laptele cald peste el, până la jumătate. Adaugă în inima mărului o picătură de unt (sau ghee). Coace la 160°C timp de 20 de minute, sau până când mărul devine moale și parfumul umple casa. După coacere, adaugă mierea și amestecă ușor laptele cu sucul mărului. Laptele devine un elixir, iar mărul o inimă caldă și dulce, care se mănâncă cu lingura. citește articolul integral Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Hrana Constienta, Numarul 9, Revista TotUna Hrană Conștientă – Cacao September 1, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 10, Revista TotUna Hrană Conștientă – Mierea September 29, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 11, Revista TotUna Hrană Conștientă – Rodia November 2, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 12, Revista TotUna Hrană Conștientă – Castana December 5, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 13, Revista TotUna Hrană Conștientă – Mărul January 5, 2026 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Glasul Sinelui TOTUNA #13 Ianuarie de Alexandra Șchianu Acesta este spațiul în care nu căutăm să devenim altceva, ci să ne auzim mai clar pe noi înșine. Este o invitație la încetinire, la ascultare și la întoarcere într-un loc interior care nu cere explicații, ci prezență. Într-o lume care ne învață să reacționăm rapid, să ne optimizăm constant și să ne grăbim spre soluții, această secțiune vine ca un gest de oprire conștientă. Aici nu vorbim despre „a face”, ci despre a rămâne. Nu despre performanță emoțională, ci despre fidelitate față de sine. Nu despre rețete sau direcții, ci despre relația tăcută cu propriul interior.   Textele din Glasul Sinelui nu își propun să explice viața, ci să o lase să se așeze. Ele ating acele momente în care nu suntem „bine” într-un mod vizibil, dar suntem suficient de prezenți încât să nu ne abandonăm. Momentele în care oboseala, sensibilitatea, retragerea sau lipsa de claritate nu sunt probleme de rezolvat, ci mesaje de ascultat. Această secțiune lunară este o formă de însoțire. Un spațiu sigur în care vocea interioară poate fi recunoscută fără grabă, fără judecată și fără presiunea de a ajunge undeva. Pentru că uneori, cel mai sănătos lucru pe care îl putem face este să ne întoarcem la noi exact așa cum suntem. Ianuarie nu vine cu aceeași energie cu care se încheie anul. Nu are strălucirea sărbătorilor și nici entuziasmul începuturilor forțate. Vine mai degrabă ca o zonă de tranziție, un spațiu de trecere între ce a fost și ce urmează, în care ritmul încetinește firesc, iar interiorul cere mai multă atenție. Pentru mulți oameni, această perioadă aduce o oboseală greu de explicat. Nu este doar fizică, ci emoțională și psihică. După interacțiuni intense, după așteptări, după efortul de a fi prezenți pentru ceilalți, ceva din noi are nevoie să se strângă înapoi, să se adune la loc, să fie lăsat în pace. Am simțit și eu asta în ultima vreme: o nevoie de mai mult spațiu interior, de mai puțină presiune, de a nu mă grăbi să „fiu bine”. Relația cu sine devine atunci centrul de sprijin. Nu ca un concept sau un exercițiu, Nu ca un concept sau un exercițiu, ci ca un spațiu interior în care ne putem așeza fără să fim judecați. Este felul în care ne vorbim când nu știm exact ce simțim. Este tonul cu care ne întâmpinăm zilele mai grele. Este capacitatea de a rămâne cu noi înșine chiar și atunci când nu avem răspunsuri. Există momente în care nu suntem bine într-un mod spectaculos, ci într-un mod tăcut: mai iritabili, mai sensibili, mai retrași, cu mai puțină energie pentru lume. În aceste momente, tentația este să ne împingem de la spate, să ne spunem că ar trebui să fim mai puternici, mai recunoscători, mai eficienți. Dar corpul și psihicul nu funcționează prin comandă, ele funcționează prin ascultare. Corpul are propriul limbaj. Îl folosește atunci când ceva este prea mult sau prea repede. Prin tensiune, prin oboseală, prin lipsa de chef, prin nevoia de liniște. Am învățat, în timp, că atunci când ignor aceste semnale, mă îndepărtez de mine. Când le ascult, chiar dacă nu înțeleg totul pe loc, apare o formă de așezare. Relația cu sine înseamnă, uneori, să nu faci nimic altceva decât să rămâi. Să nu te grăbești să schimbi starea. Să nu o corectezi. Să nu o explici. Să îi permiți să existe. Această formă de prezență, deși pare simplă, este una dintre cele mai profunde forme de maturitate emoțională. A fi de partea ta nu înseamnă optimism forțat sau soluții rapide. Înseamnă fidelitate. Înseamnă să nu te părăsești tocmai atunci când ești mai vulnerabil. Înseamnă să îți oferi aceeași blândețe pe care o oferi unui om drag care trece printr-o perioadă dificilă.   citește articolul integral Alexandra Șchianu PsihoTerapeut Alexandra Schianu scrie dintr-un loc rar: acela în care experiența interioară nu este transformată în discurs, ci lăsată să se exprime cu onestitate și măsură. Vocea ei nu caută să convingă și nu oferă soluții rapide. Ea rămâne. Observă. Ascultă. Și traduce în cuvinte acele stări pe care mulți le trăiesc, dar puțini le pot numi fără a le forța. Textele Alexandrei sunt construite dintr-o atenție fină la ritmul interior, la limbajul corpului și la nuanțele emoționale care apar atunci când ne permitem să fim mai aproape de noi înșine. Scrisul ei nu este despre „a fi mai bun”, ci despre a fi mai adevărat. Despre a nu te părăsi în momentele de fragilitate. Despre maturitatea de a nu grăbi vindecarea. În Glasul Sinelui, Alexandra va fi o prezență lunară constantă — o voce care nu ridică tonul, dar care se face auzită exact acolo unde este nevoie. Un spațiu de întoarcere, de așezare și de recunoaștere a acelei părți din noi care știe deja drumul, chiar și atunci când mintea nu îl vede încă. Instagram Alexandra Schianu Articol, Numarul 7, Revista TotUna, Vindecare Holistica Vindecare Holistică July 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 6, Revista TotUna, Vindecare Holistica Vindecare – Trezirea celulelor July 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 5, Revista TotUna, Vindecare Holistica Vindecare – NonJudecata July 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 5, Revista TotUna, Vindecare Holistica Vindecare – Psihosomatica July 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 3, Revista TotUna, Vindecare Holistica Vindecare – Numerologie July 3, 2025 No Comments Articol, Numarul 2, Numarul 3, Revista TotUna, Vindecare Holistica Vindecare – Camino de Santiago de Compostela July 4, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Vindecare Holistică TOTUNA #13 Activarea femininului sacru 2026 – Anul în care vulnerabilitatea încetează să mai fie dușman și devine din nou poartă către putere. Există momente în istoria interioară a omului în care viața nu îl mai împinge înainte, ci îl cheamă înapoi, spre sine. Există ani în care direcția nu se mai construiește prin efort și voință, ci prin liniște, prin încetinire, prin reîntoarcerea în propriul adevăr. 2026 este un astfel de an, un an în care frica – emoția cea mai veche și mai fidelă a umanității – se ridică la suprafață nu ca obstacol, ci ca oglindă, nu ca limită, ci ca instrument al conștientizării, nu ca avertisment că ceva este în neregulă, ci ca o chemare directă către partea din noi pe care am amânat să o ascultăm. Frica este primul nostru limbaj. Este prima noastră alarmă, dar și prima noastră deschidere. Ea nu vine niciodată să ne spună „nu poți”, ci să ne întrebe cu o sinceritate brutală: „Ești aici cu adevărat?” Și prin această întrebare, 2026 devine anul în care Femininul Sacru – acea energie profundă, receptivă și înțeleaptă care trăiește în fiecare dintre noi, indiferent de gen – își revendică locul pierdut. Căci frica nu se vindecă prin forță, ci prin spațiu interior; nu se dizolvă prin luptă, ci prin ascultare; nu se depășește prin negare, ci prin curajul de a o primi exact acolo unde se naște: în Femininul nostru. Femininul Sacru, Frica și Conștiința Umană | Tot.Una – Ediția 13 (Audiobook) Femininul Sacru nu este energia fragilității, a pasivității sau a delicateții neputincioase, așa cum a fost interpretat cultural, ci este matricea siguranței interioare, locul în care emoțiile se sedimentează, ritmul vieții se stabilizează, iar intuiția își deschide ochii. Este partea din noi care simte înainte să știe și care știe înainte să explice. Este spațiul de unde începe vindecarea, nu pentru că ar avea soluția, ci pentru că poate ține întreaga intensitate a problemei fără să se rupă. Iar atunci când Femininul este rănit, când nu mai poate conține, când nu se mai simte în siguranță, frica explodează în forme diverse: anxietate, control, hipersensibilitate, haos emoțional, retractare, neîncredere, supracompensare. Într-un cuvânt, dezechilibru. Acesta este motivul pentru care frica, în 2026, nu este un efect exterior, ci o oglindă a felului în care Femininul interior a fost neglijat. Fiecare vibrație a acestui an ne împinge nu spre a deveni mai puternici în sensul tradițional, ci spre a deveni mai prezenți, mai interni, mai ancorați în ritmul propriei naturi. Pentru femei, aceasta înseamnă revenirea la corp, la ciclicitate, la vulnerabilitate ca act de putere și nu ca semn de slăbiciune. Pentru bărbați, înseamnă reabilitarea sensibilității, recunoașterea emoțiilor ca instrument de direcție, nu ca piedică, și accesarea unui Masculin interior care nu mai impune, ci ascultă; nu mai forțează, ci susține; nu mai protejează prin zid, ci prin prezență. Femeia trăiește frica într-un mod intim, visceral, pentru că Femininul ei este primul care o simte. Frica ei nu este despre incapacitate, ci despre nevoia de siguranță, despre teama de abandon, despre exilul propriei vulnerabilități. Femeia se teme, adesea, nu de lume, ci de propriile profunzimi. Iar 2026 o invită să coboare exact în această adâncime, acolo unde răspunsurile nu vin din logică, ci din disponibilitatea de a-și privi inima în liniște. Pentru femeie, vindecarea fricii nu se face prin curajul exterior, ci prin blândețea interioară; prin simplul act de a-și simți corpul, de a se așeza în sine, de a-și acorda dreptul de a fi într-o lume în care a fost învățată mereu să facă. Pentru bărbat, frica are o altă formă: teama de a eșua, teama de a nu fi suficient, teama de responsabilitate, teama de a-și pierde direcția. Masculinul rănit fuge de frică prin acțiune compulsivă, prin raționalizare excesivă, prin rigiditate, prin înăsprirea inimii. Dar 2026 îl învață că sensibilitatea lui nu este pericol, ci busolă; că vulnerabilitatea nu îl scade, ci îl rotunjește; că frica nu îi cere performanță, ci prezență. Când bărbatul își permite să simtă, el restabilește conexiunea cu Femininul din el – și abia atunci direcția reală devine vizibilă. În acest dans interior dintre Masculin și Feminin, vindecarea fricii devine un proces de rearmonizare, nu de eliminare. Frica este semnalul Femininului. Direcția este răspunsul Masculinului. Iar 2026 ne învață că ordinea corectă nu este să acționezi și apoi să simți, ci să simți și apoi să acționezi. Frica apare primul. Adevărul vine după. Și abia apoi vine mișcarea. De aceea, vindecarea fricii în acest an nu este un exercițiu mental, ci un act energetic: respirație profundă care coboară în abdomen, așezare conștientă în corp, încetinire care permite sistemului nervos să se reseteze, întrebări blânde dar sincere despre nevoile reale ale sufletului, practici de împământare, ritualuri scurte de prezență, dialog interior între cele două energii care trăiesc în fiecare dintre noi. În esență, 2026 ne invită să ne reamintim că frica nu ne împiedică să mergem înainte, ci ne oprește doar atunci când direcția noastră este greșită sau când ritmul nostru interior este ignorat. Adevărata vindecare a Femininului Sacru nu este despre a îndepărta frica, ci despre a învăța să o ții în brațe fără să te pierzi. Este despre a transforma reacția în răbdare, rezistența în receptivitate, rigiditatea în încredere. Pentru că în clipa în care frica nu mai este dușman, ci limbaj, ea încetează să mai blocheze și începe să dezvăluie. Și exact aici, în această dezvăluire, în acest spațiu interior recuperat, începe în mod autentic anul 2026: nu cu o nouă direcție impusă, ci cu o nouă intimitate cu sine, cu o nouă alianță între Masculin și Feminin, cu o nouă formă de putere care nu mai vine din exterior, ci din liniștea profundă a ființei care nu mai fuge de ceea ce simte. citește articolul integral Mell Fondator revista totuna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. În această ediție dedicată matricei invizibilului, Mell își dezvăluie capacitatea unică de a percepe

Read more

Essentia Momentum TOTUNA #13 Despre om, frică și începutul unui an care încă nu știe ce va deveni Perspective asupra vieții omului Trăim un timp în care lumea pare din nou atrasă de ideea conflictului. Nu doar ca eveniment exterior, ci ca stare interioară colectivă. Observ din ce în ce mai des oameni care vorbesc despre război nu cu groază, ci cu o curiozitate stranie. O dorință greu de explicat logic, dar ușor de recunoscut energetic: frica mare, nemărturisită, se transformă în impulsul de a vedea „ce s-ar întâmpla dacă”. Este una dintre cele mai vechi dinamici ale conștiinței umane: când nu mai știm ce să facem cu frica, o proiectăm în exterior și o numim destin, dușman, istorie sau voință divină. În același timp, apar vocile care ridică simboluri sacre — cruci, idealuri, cuvinte precum „dreptate”, „pace”, „adevăr” — și le folosesc ca arme morale. Nu pentru a uni, ci pentru a delimita. Nu pentru a vindeca, ci pentru a justifica separarea. În numele binelui, se creează din nou polarizare. În numele păcii, se aprind focuri. Și mai există o a treia categorie de oameni. Cei care observă. Nu din indiferență, ci din luciditate. Oameni care văd cum conștiința umană se mișcă în valuri, cum inconștientul colectiv își caută o descărcare, cum frica nevindecată caută o formă de expresie. Acești oameni nu strigă. Nu instigă. Nu se grăbesc să aleagă o tabără. Ei știu că adevărata schimbare nu începe în stradă, nici în discurs, nici în conflict — ci în interiorul omului. Suntem la început de an. Mai mult decât atât, suntem la început de An 1 — acel spațiu simbolic în care totul este încă posibil. Un început care nu cere rezoluții, ci responsabilitate de conștiință. Pentru că lumea în care trăim nu este creată de politică, economie sau istorie în sine. Ele sunt doar oglinda. Lumea este creată de nivelul de frică, claritate sau maturitate interioară al oamenilor care o susțin. Nimic din exterior nu apare fără o cauză interioară suficient de puternică. Războiul nu începe pe câmpuri. Începe în corpuri tensionate. În minți care nu mai știu să stea cu nesiguranța. În suflete care au uitat cum se reglează emoțional fără a căuta un vinovat. Pacea, la rândul ei, nu este un slogan. Este o capacitate internă. Capacitatea de a rămâne prezent fără a proiecta frica. De a nu cere distrugere pentru a simți siguranță. De a nu confunda dreptatea cu pedeapsa. Citește articolul Acest început de an nu ne cere să fim „mai buni”, ci mai conștienți. Să ne întrebăm, cu onestitate: Ce frică port și cui o dau mai departe? Ce conflict interior proiectez în lume? Ce aștept de la realitate fără să fi construit în mine? Sămânța schimbării nu este ideologică. Este energetică. Este felul în care un om își reglează emoțiile. Felul în care rămâne uman în mijlocul haosului. Felul în care refuză să transforme frica în violență, chiar și simbolică. Dacă acest an va aduce transformare, ea nu va veni din revoluții exterioare, ci dintr-un număr suficient de oameni care aleg să nu mai trăiască din reacție. Care aleg să observe. Să înțeleagă. Să rămână întregi. Aceasta este invitația acestui început: să nu mai cerem lumii să se schimbe în locul nostru. Mell Fondator TotUna Mell scrie dintr-un loc al observației lucide și al responsabilității interioare. Vocea ei nu caută să convingă și nu se așază în opoziție cu nimeni, ci invită la o formă de maturitate a conștiinței umane. Textele sale explorează dinamica dintre frică, putere, idealuri și realitatea pe care omul o creează, punând accent pe asumare, discernământ și prezență. În Essentia Momentum, Mell nu oferă răspunsuri definitive și nu propune ideologii. Ea observă mișcările subtile ale conștiinței colective și le aduce în lumină cu respect și claritate, invitând cititorul să își recunoască propriul rol în ceea ce trăiește. Scrisul său este o formă de însoțire — una care nu grăbește schimbarea, ci o face posibilă. Pentru Mell, adevărata transformare nu începe în exterior, ci în felul în care omul își asumă propriile stări, frici și alegeri. Din acest spațiu interior se naște o viață trăită cu sens, nu din reacție, ci din conștiință. Instagram Mell .Space Articol, Essentia Momentum, Numarul 12, Revista TotUna Essentia Momentum – Limitele pentru reintregire – Copy January 2, 2026 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 12, Revista TotUna Essentia Momentum – Limitele pentru reintregire December 2, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 11, Revista TotUna Essentia Momentum – Arta ca portal al transformării conștiinței November 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 10, Revista TotUna Essentia Momentum – Simbolul ca punte între lumi September 29, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 9, Revista TotUna Essentia Momentum – Paradoxul Iubirii September 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 8, Revista TotUna Essentia Momentum – Natura și algoritmul numerologic August 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Hrană Conștientă TOTUNA #12 Castana Există alimente care hrănesc corpul și alimente care hrănesc o memorie. Există alimente care țin de sezon și alimente care țin de suflet. Iar din când în când, apare câte unul care face ambele lucruri fără să întrebe, fără să se laude, fără zgomot. Castana este unul dintre ele. Un aliment cu vibrație de rădăcină, cu aromă de foc, cu formă de inimă ascunsă într-o carapace spinoasă. Un aliment care știe și ce înseamnă să fii protejat, și ce înseamnă să fii vulnerabil. Un aliment atât de simplu încât pare obișnuit — și totuși atât de simbolic încât devine esențial. În această ediție dedicată arhitecturii sufletului, castana este exact hrana pe care o merită această temă: rotundă, caldă, transmutativă. Un aliment cu rădăcini, cu poveste, cu memorie. Și mai ales, cu transformare. Puține fructe au curajul de a se prezenta lumii în armură. Castana, da. Ea crește într-un „coif” sferic acoperit de țepi, semn clar că uneori viața are grijă de ce e prețios punând între el și lume o protecție fermă. Și totuși, când armura se deschide, miezul este de o delicatețe pe care nimeni nu o bănuiește. Așa sunt și oamenii, și sufletele, și familiile. Unele dintre cele mai dulci părți ale noastre răsar tocmai după ce trecem prin straturile care ne apără. Din perspectiva nutriției, castana este bogată în carbohidrați complecși, hrănește sistemul nervos într-un mod stabil și abundentă în vitamina B6, susține transformarea emoțiilor, iar magneziul natural relaxează musculatura spatelui și a centrilor de tensiune. În tradițiile europene vechi, castana era considerată un simbol al fertilității iarna. Trofeu al luminii într-un sezon al întunericului, aliment ales pentru ritualurile de trecere, hrană pentru suflet în perioadele de transformare și darul pădurii care „întoarce puterea înapoi în corp”. Unii druizi credeau că spiritul castanului este un gardian al rădăcinilor: copacul ține pământul, iar fructul ține de suflet. În Asia, castana era asociată cu longevitatea și disciplina blândă. În Grecia antică, era considerată „hrana zeilor obișnuiți”, adică hrana care face bine fără să ceară nimic la schimb. Toate aceste mituri au un adevăr comun: castana transformă fără să forțeze. La fel ca sufletul, la fel ca procesul de vindecare. Psihologic, castana este alimentul ideal în perioade de introspecție sau restructurare. De ce? Pentru că energia ei este blândă, nu excitantă, stabilizantă, nu tensionată, caldă, nu agresivă, hrănitoare, nu grea E un aliment care îți dă putere fără să te umfle de ego. Te calmează fără să te adoarmă. Te hrănește fără să te apese. Și, mai subtil, e un aliment care „cheamă înapoi” bucăți din tine pe care le-ai împrăștiat în relații, în roluri, în povesti. Castana are o vibrație de reîntregire. Supă cremă de castane 300g castane coapte, curățate 1 ceapă mare 2 linguri unt (sau ulei cocos) 500ml bulion de legume 100ml smântână (sau lapte cocos) Sare, piper, nucșoară Prepararea ritualizată: Călește ceapa încet, meditativ. Fiecare gest cu lingura de lemn este mișcare conștientă. Adaugă castanele. Amestecă blând. Simte cum se îmbină. Toarnă bulionul. Lasă să fiarbă încet 15 minute. În acest timp, stai lângă oală. Privește cum ingredientele se topesc unele în altele. Nu se luptă. Se unifică. Mixează până devine cremă. Aceasta este metafora reîntregirii – bucăți separate devin unitate. citește articolul integral Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Hrana Constienta, Numarul 9, Revista TotUna Hrană Conștientă – Cacao September 1, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 10, Revista TotUna Hrană Conștientă – Mierea September 29, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 11, Revista TotUna Hrană Conștientă – Rodia November 2, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 12, Revista TotUna Hrană Conștientă – Castana December 5, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Psihosomatică – Mesajele Corpului TOTUNA #12 Spatele În această secțiune descifrăm limbajul ascuns al corpului – nu pentru a-l controla, ci pentru a-l asculta. Pentru a înțelege că vindecarea nu vine din afară, ci din re-acordarea la frecvența ta originară de sănătate și întregime.  Mintea explică, sufletul simte, dar corpul… reacționează. Și o face cu sinceritatea aceea brutală, dar eliberatoare, pe care doar partea noastră fizică o poate avea. Iarna, această sinceritate devine și mai puternică. Lumina scade, ritmul încetinește, rădăcinile sacre ale neamului se activează, și corpul începe să trimită semnale subtile: o tensiune în ceafă, o apăsare în piept, o durere în spate care pare să spună: „Hei, cred că duci ceva ce nu e al tău.” Psihosomatica nu e magie. Nu e misticism. E felul în care sufletul își scrie povestea în materie. E arhitectura emoțiilor în oase, mușchi, respirație. E modul prin care limitele, nevoile, rănile și adevărurile noastre își caută locul în corp pentru că, uneori, doar acolo mai pot fi ascultate. În această ediție, privim cu blândețe spre locul care ține cel mai mult — și cel mai tăcut: spatele. Acolo unde ducem familii întregi, promisiuni pe care nu ni le-am dat, așteptări, frici, doruri, absențe și tot ce am avut grijă să nu deranjăm. Este invitația de a privi corpul nu ca pe un mecanism, ci ca pe un templu sincer, care ne cere, uneori, doar atât: să-l ascultăm înainte să-l reparăm. Există o parte a corpului pe care nu o vedem niciodată direct, dar o simțim în fiecare zi. O parte tăcută, loială, invizibilă ochilor noștri, dar atât de sinceră în felul în care ne vorbește. Spatele. Acolo se adună lucrurile pe care nu am avut cui să le spunem, greutățile pe care nu am știut unde să le punem, responsabilitățile pe care le-am acceptat fără să ne întrebăm dacă sunt ale noastre, și poveștile pe care le purtăm pentru cei ce au venit înaintea noastră. În limbajul psihosomaticii, spatele este „arhiva emoțiilor neexprimate” și „coloana identității”. În limbajul sufletului, este locul în care se vede cel mai clar cine suntem când nu mai privim spre lume, ci spre interior. Să începem cu miracolul ingineresc: 33 de vertebre stivuite într-o curbură perfectă, menită să susțină: greutatea capului (4-5 kg de gânduri, îndoieli, vise, temeri), tensiunea brațelor (tot ce faci, tot ce dai, tot ce tragi după tine), presiunea visceralelor (emoțiile viscerale – literalmente – care apasă din interior), povara mișcării (fiecare pas, fiecare gest, fiecare fugă sau retragere). Fiecare regiune a spatelui poartă un tip specific de povară: CERVICALELE (C1-C7) – Gâtul și partea superioară Locația: Baza craniului până la umeri Ce susține fizic: Capul, mișcările capului, flexibilitatea de a privi în jur Ce susține emoțional: Responsabilitatea de a “ține capul sus” Controlul emoțiilor (“nu plângi”, “nu te arăți slab”) Flexibilitatea mentală (sau lipsa ei) Capacitatea de a spune DA și NU cu tot corpul Dureri cervicale apar când: Spui DA cu gura, dar NU cu sufletul (disocierea → tensiune) Ții capul sus în situații unde ai vrea să te prăbușești (mândrie falsă) Refuzi să “vezi” în alte direcții (rigiditate mentală → rigiditate fizică) Controlezi obsesiv emoțiile (“nu am voie să plâng” → gât înțepenit)   TORACELE (T1-T12) – Mijlocul spatelui, zona între omoplați Locația: De la umeri până la jumătatea spatelui Ce susține fizic: Coșul toracic, organele vitale (inimă, plămâni), brațele Ce susține emoțional: Tot ce “porți pe umeri” (responsabilități asumate sau impuse) Tot ce “ții în piept” (emoții neexprimate, dureri înghițite) Tot ce “cari pe spinare” (poveri ale altora preluate) (…) Adevărul este că nu ești coloana familiei. Adevărul este că nu trebuie să susții pe nimeni cu prețul sănătății tale. Adevărul este că identitatea ta nu se construiește din loialitate oarbă, ci din autenticitate. Adevărul este că spatele tău nu este o bibliotecă pentru emoțiile altora. Când începem să ne onorăm spatele, se întâmplă ceva neașteptat: începe să se modifice arhitectura sufletului. În mod real, nu poetic. Umerii se relaxează când decidem să fim sinceri în relații. Zona mediană se eliberează când închidem capitolele pe bune, nu doar mental. Lombarii se îndreaptă când începem să avem încredere în noi înșine mai mult decât în scenariile fricii. citește articolul integral Spatele nu vrea altceva decât să fie susținut… de noi. Să fim noi coloana noastră, nu coloana lumii întregi. Spatele nu e doar anatomie – e arhivă emoțională, cronică genealogică, hartă relațională. Durerile de spate nu sunt “normale” – sunt mesaje: “Cari prea mult, lasă ceva jos”. Nu poți vindeca spatele fără să vindeci relațiile – ele sunt interconectate. Copiii “moștenesc” postură și tensiune – prin câmpul morfic, nu genetic. Cedarea nu e eșec – e înțelepciune (“Nu mai pot duce singur = pot cere ajutor”), iar spatele drept = flexibil, nu rigid – ca un copac, nu ca betonul. Pentru că un spate liber susține o viață liberă.Iar o viață liberă creează un suflet care nu mai duce istorie, ci scrie viitor. Și, sincer, nu despre asta este arhitectura sufletului? Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Numarul 9, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Pielea September 1, 2025 No Comments Articol, Numarul 10, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Inima September 29, 2025 No Comments Articol, Numarul 11, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Mâinile November 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 12, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Spatele December 5, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Vindecare Holistică TOTUNA #12 Rezonanța Morfică și Moștenirea Invizibilă O perspectivă care ne arată că nu suntem doar produsul alegerilor noastre, ci și al memoriei celor dinaintea noastră. Există în noi ceva mai vechi decât propria memorie. O formă de cunoaștere care nu vine din experiența personală, ci din respirația lungă a generațiilor care au trăit înaintea noastră. Este ceea ce Rupert Sheldrake numea rezonanță morfică: câmpul subtil în care ființele, familiile, comunitățile și întreaga specie își păstrează tiparele de comportament, emoție, credință și atașament. Iar în decembrie, acest câmp devine mai vizibil ca oricând. Sub luminile calde ale sărbătorilor, în spatele colindelor și a ritualurilor cunoscute, se ascunde o memorie care adesea ne trăiește… înainte ca noi să ne trăim propria viață. Obiceiuri moarte. Așteptări vechi. Răni tăcute care continuă „pentru că așa se face”. Și dacă vindecarea ta personală nu este doar despre tine? Și dacă, atunci când îți reconstruiești templul sufletului, nu lucrezi doar la propria ta arhitectură – ci transmiți un nou plan arhitectural întregului câmp morfic al familiei tale? Fiecare limită sănătoasă pe care o setezi, fiecare pattern ancestral pe care îl depășești, fiecare fereastră pe care o deschizi în casa sufletului tău – nu rămâne doar în tine, ci se înscrie în câmpul informațional pe care îl împarți cu părinții, bunicii, străbunicii tăi – și, mai important, cu copiii și nepoții care vor veni. Aceasta este vindecarea prin rezonanță morfică: nu repari doar casa ta – actualizezi template-ul din care sunt construite toate casele din familia ta. În 1981, biologul Rupert Sheldrake a propus o teorie revoluționară: există un câmp informațional invizibil care conectează toate formele de viață de același tip. Nu prin genetică. Nu prin învățare. Prin rezonanță – ca două diapazoane care vibrează la aceeași frecvență, chiar dacă sunt în camere diferite. Sheldrake l-a numit “câmpul morfic” (de la grecescul morphe = formă). Acest câmp păstrează memoria pattern-urilor – cum se formează ceva, cum funcționează. Se transmite non-local – nu are nevoie de contact fizic. Se actualizează – când cineva din sistem schimbă pattern-ul, informația devine disponibilă pentru toți și se întărește prin repetare – cu cât un pattern este repetat mai mult, cu atât devine mai “ușor de accesat” Exemplul clasic: Când șoarecii dintr-un laborator din Anglia învață un labirint nou, șoarecii din Australia învață același labirint mai repede – fără să fi avut contact. De ce? Pentru că primul grup a actualizat câmpul morfic al speciei cu informația “cum se rezolvă acest labirint”. Familia ta – părinți, bunici, străbunici, tu, copiii tăi – nu este doar o colecție de indivizi separați. Este un organism informațional. Un câmp morfic partajat în care circulă pattern-uri de comportament: “Femeile din familia noastră sunt puternice” (= nu plâng, nu cer ajutor), credințe limitative: “Banii se câștigă greu” (repetat de generații), roluri fixe: “Primul născut este responsabil”, “Cel mic este liber”, răni nerezolvate: “Nu ai voie să fii fericit când alții suferă” (după o tragedie familială niciodată procesată), template-uri relaționale: “Iubirea înseamnă sacrificiu” (de la bunica care s-a sacrificat, la mama care s-a sacrificat, la tine care…) Acestea nu sunt transmise prin “educație” conștientă. Sunt absorbite prin rezonanță – copilul se naște în câmpul morfic al familiei și, automat, descarcă informația disponibilă acolo. De aceea: repeți pattern-uri pe care nu le-ai văzut niciodată (bunica ta a avut aceeași teamă ca tine, dar ai aflat abia acum). Simți emoții care nu-ți aparțin (anxietatea mamei devine anxietatea ta, fără evenimente care să o justifice) și iei decizii inexplicabile (refuzi oportunități fără motiv logic – pentru că în câmpul familial există informația “nu merităm”) Nu este genetic. Este informațional. Câmpul morfic al familiei tale conține un plan arhitectural – “Așa se construiesc casele în familia noastră” – și tu, fără să realizezi, construiești conform planului moștenit. De aceea copiii “seamănă” cu părinții fără să vrea. “Nu vreau să fiu ca mama mea!” – spui la 20 de ani, însă la 35 de ani te trezești că reacționezi exact ca ea. Cum? Nu ai avut-o model. Ai făcut terapie. Ai fost conștient. Și totuși – pattern-ul s-a activat. Pentru că pattern-ul nu este în mintea ta conștientă. Este în câmpul morfic familial la care ești conectat permanent, inconștient. E ca și cum ai fi conectat la un server cloud – chiar dacă ștergi fișierul de pe computerul tău local, el există în cloud și se re-descarcă automat când condițiile sunt potrivite (stress, oboseală, criză). Însă câmpul morfic nu păstrează doar suferința. Păstrează și potențialul neactualizat – toate soluțiile pe care generațiile anterioare nu le-au făcut, dar care existau ca posibilitate. Bunica ta poate nu și-a permis niciodată să plece dintr-o căsătorie nefericită. Dar posibilitatea de a pleca exista. Acea posibilitate este și ea în câmp, neactivată, așteptând. Mama ta poate nu și-a permis niciodată să își urmeze visul artistic. Dar posibilitatea de a crea exista. Și e disponibilă în câmp. Tatăl tău poate nu și-a permis niciodată să plângă. Dar posibilitatea vulnerabilității masculine există. În câmp. Nemanifestată încă. Și iată vestea extraordinară: Când TU actualizezi o posibilitate nemanifestată, ea devine disponibilă retroactiv și proactiv în întreg câmpul. Nu teoretic. Real.   citește articolul integral Mell Fondator revista totuna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. În această ediție dedicată matricei invizibilului, Mell își dezvăluie capacitatea unică de a percepe și articula legăturile subtile dintre tradițiile spirituale ancestrale și nevoile căutătorului modern, oferind nu doar cunoaștere, ci o experiență integrată de redescoperire a propriei naturi cosmice. Scrierile ei nu cer aderare oarbă sau idolatrizare, ci curajul de a privi viața în toate dimensiunile ei – văzute și nevăzute – și de a o îmbrățișa ca pe un câmp infinit al conștiinței în continuă explorare de sine. Prin revista Tot.Una, Mell creează un spațiu de întâlnire pentru toți cei care recunosc că separarea între spiritual și cotidian este doar o iluzie temporară, și că adevărata căutare constă în integrarea sacrului în fiecare moment al existenței umane “Nu sunt aici

Read more

Essentia Momentum TOTUNA #12 Limitele și felul în care învățăm să rămânem întregi Perspective asupra vieții omului Există un moment fin, aproape invizibil, în orice relație: clipa în care simțim că ceva din noi se retrage. O mică strângere în stomac, o încordare în umeri, o dificultate de a mai respira lin. Corpul știe înaintea noastră când depășim ceea ce putem duce. De aici încep limitele. Nu ca reguli rigide, nu ca declarații dramatice, ci ca o formă de grijă față de propriul interior. Limitele sunt felul în care ne protejăm spațiul vital, acel loc în care trăirile se așază, gândurile se limpezesc și ființa își găsește centrul. De ce sunt atât de greu de pus? Pentru că între a onora adevărul nostru și a păstra o legătură, aproape întotdeauna alegem legătura. Suntem ființe relaționale iar nevoia de apartenență cântărește greu. Unii nu pun limite ca să nu piardă pe cineva. Alții ca să evite conflictul. Alții pentru că, ani la rând, nimeni nu le-a arătat că și ei contează. Și totuși, în absența limitelor, relația cu celălalt rămâne, dar relația cu sine se rupe. Limitele nu sunt o ușă închisă, ci o lumină aprinsă Într-o perspectivă holistică, limitele nu sunt bariere, ci clarificări. Ele nu taie, nu resping, nu izolează, ele doar spun: “Asta e distanța la care pot rămâne prezent.” Uneori, limitele sunt o pauză. Alteori, un pas în spate. Alteori, un „atât pot acum”. Și asta e minunat, pentru că oamenii pot rămâne aproape doar dacă nu ne pierdem pe noi în proces. În perioada sărbătorilor, familia, tradițiile, ritmurile diferite și dorințele tuturor se amestecă într-o energie intensă. Este perioada în care cei mai mulți dintre noi simt presiunea de a fi disponibili, prezenți, implicați. Dar, uneori corpul e obosit, mintea e plină, iar inima are nevoie de liniște sau de distanță. A pune o limită înseamnă, pur și simplu, să ajustezi ritmul ca să nu te risipești. “Vin, dar nu pot sta mult.” “Anul acesta am nevoie de mai simplu.” “Am nevoie de spațiu între întâlniri, altfel nu mă pot bucura de ele.” Nu e lipsă de iubire, ci felul în care iubirea devine sustenabilă. Citește articolul Trăim într-o lume care ne cere să fim mereu „în afară”: conectați, adaptați, disponibili, expliciți. Dar calitatea limitelor noastre depinde de calitatea spațiului în care ne întoarcem atunci când rămânem singuri cu noi. Când spațiul interior e aglomerat, limitele devin dure. Când e fragil, limitele devin prea moi. Când e respirabil, limitele devin firești. Așa că, înainte să spui ceva cuiva, întreabă-te cu o blândețe reală: Cum mă simt în corp? Ce parte din mine are nevoie de protecție acum? Ce pot duce fără să mă pierd pe mine? Limita începe cu această sinceritate intimă. Alexandra Șchianu Psihoterapeut Alexandra Șchianu este unul dintre acești oameni rari care nu doar ascultă povești, ci deschid în tăcere drumurile uitate ale inimii. Psihoterapeut prin formare, dar mai ales călăuză prin ființă, ea nu repară fisuri, ci creează spații în care viața își amintește de sine. În cabinetul ei, terapia nu este o metodă, ci un pelerinaj: o întoarcere spre emoțiile pe care le-am ascuns sub pietre grele, spre fragmentele de lumină și umbră pe care le-am lăsat uitate. Acolo, rușinea se poate transforma în înțelegere, frica în apropiere, vinovăția în iertare. Alexandra are darul de a sta lângă om așa cum ai sta lângă un copil speriat: fără grabă, fără judecată, doar cu o blândețe care știe să îmbrățișeze. Cei care au pășit pe calea deschisă de ea vorbesc despre ancoră, despre siguranță, despre acea respirație în care descoperi că nu ești singur. Astfel, Alexandra Șchianu nu ne vorbește doar despre vindecare. Ea o face vizibilă. Și ne reamintește că umbrele nu sunt capătul drumului, ci poarta prin care iubirea poate fi recunoscută din nou. Instagram alexandraschianu.ro Articol, Essentia Momentum, Numarul 12, Revista TotUna Essentia Momentum – Arta ca portal al transformării conștiinței – Duplicate – [#7409] December 2, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 11, Revista TotUna Essentia Momentum – Arta ca portal al transformării conștiinței November 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 10, Revista TotUna Essentia Momentum – Simbolul ca punte între lumi September 29, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 9, Revista TotUna Essentia Momentum – Paradoxul Iubirii September 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 8, Revista TotUna Essentia Momentum – Natura și algoritmul numerologic August 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 3, Numarul 4, Revista TotUna Essentia -Banii și Timpul July 3, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Psihosomatică – Mesajele Corpului TOTUNA #11 Mâinile În această secțiune descifrăm limbajul ascuns al corpului – nu pentru a-l controla, ci pentru a-l asculta. Pentru a înțelege că vindecarea nu vine din afară, ci din re-acordarea la frecvența ta originară de sănătate și întregime.  Există în corp un paradox dureros: organul cel mai direct conectat cu actul creației este, adesea, cel mai înghețat, cel mai blocat, cel mai nesimțit. Vorbim despre mâini – aceste prelungiri miracoloase ale conștiinței care transformă gândul în formă, intenția în manifestare, visul în realitate tangibilă. Un copil mic își folosește mâinile cu libertate totală. Atinge tot. Explorează fără frică. Creează fără judecată. Mâna lui nu ezită – ea este curiozitate pură făcută carne. Dar pe măsură ce crește, pe măsură ce este pedepsit pentru “a atinge ce nu trebuie”, pentru “a face mizerie”, pentru “a nu fi suficient de bun” – mâinile încep să se retragă. Nu fizic. Energetic. Se contractă. Se îngheață. Își pierd spontaneitatea. Și astfel, adultul modern trăiește cu mâini care au uitat că pot crea. Mâini care tastează, care țin telefonul, care fac gesturi automatice – dar care nu mai ating cu adevărat. Care nu mai simte. Care nu mai modelează realitatea. Această uitare nu este benignă. Este o traumă creativă înscrisă în țesut. Să înțelegem mai întâi arhitectura miracolului: mâna umană conține 27 de oase, 29 de articulații, peste 120 de ligamente și 34 de mușchi (dintre care 17 în palmă și 18 în antebraț). Este una dintre cele mai complexe structuri biologice existente. Dar complexitatea mecanică este doar începutul. Adevărata magie stă în conexiunea neuronală: cortexul motor și senzorial dedică aproximativ 30% din întreaga sa suprafață controlului și percepției mâinilor. Pentru comparație, întregul trunchi primește doar 10%. Aceasta înseamnă că aproape o treime din creierul tău este “mână”. Când mâinile tale sunt blocate, o treime din creier este subutilizată, adormită, deconectată. Mai mult: există o buclă de feed-back continuă între mână și creier. Când mâinile tale creează – pictează, modelează, scriu, construiesc – cortexul motor nu doar trimite comenzi. El primește înapoi informație care îl reconfigurează. Actul fizic al creației literalmente re-cabla creierul. De aceea artiștii, meșteșugarii, chirurgii au zone corticale extinse dedicate mâinilor. Nu s-au născut așa – s-au creat așa, prin utilizarea conștientă, repetată, a mâinilor în acte complexe. În medicina tradițională chineză și în sistemul chakral, mâinile nu sunt doar organe fizice. Sunt portaluri energetice, extensii ale chakrelor majore: Palma – chakra secundară Conectată cu Anahata (inima) și Manipura (plexul solar) Prin palmele dai și primești energie Când sunt deschise: simți căldură, furnicături, pulsații Când sunt închise: rece, amorțeală, senzație de “mână moartă” Fiecare deget – meridian specific: Degetul mare (Meridianul plămânului) Respirația, capacitatea de a primi viață Blocat când: Te simți sufocat, fără spațiu pentru tine Creativ înseamnă: A inspira lume și a expira artă Arătătorul (Meridianul intestinului gros) Eliminare, lăsare, detașare Blocat când: Te agăți de lucruri, nu poți termina proiecte Creativ înseamnă: A finaliza, a lăsa opera să plece în lume Mijlociul (Meridianul pericardului) Protecția inimii, graniță sănătoasă Blocat când: Te protejezi excesiv sau nu te protejezi deloc Creativ înseamnă: A crea din inimă fără a fi distrus de feedback Când creativitatea este inhibată – prin critică, prin pedeapsă, prin comparație, prin perfecționism – blochează nu doar mental. Blocajul se înscrie în țesut. Iată manifestările psihosomatice ale mâinilor care poartă trauma creativă: 1. Mâini reci, circulație slabă Simbolic: “Nu îndrăznesc să ating lumea. Mă retrag energetic.” Mecanism: Când chakrurile din palme sunt închise (din frică de a crea, de a da, de a primi), circulația sanguină scade Emoție subiacentă: Frica de a fi văzut, de a lăsa urme, de a-ți asuma responsabilitatea creației 2. Rigiditate, articulații înțepenite Simbolic: “Trebuie să controlez. Nu pot permite spontaneitate.” Mecanism: Tensiunea cronică în mușchii mâinii din nevoia de control excesiv Emoție subiacentă: Perfecționismul, frica de greșeală, nevoia de a face “corect” 3. Sindrom de tunel carpian Simbolic: “Fac continuu ce trebuie, nu ce vreau. Sunt prins în repetiție mecanică.” Mecanism: Mișcări repetitive fără conștiință, fără variație, fără prezență – mâna devine robot Emoție subiacentă: Frustrarea creativității neexprimate, resentimentul față de munca mecanică. citește articolul integral 4. Tremurături, instabilitate Simbolic: “Am pierdut încrederea în capacitatea mea de a crea. Mă îndoiesc.” Mecanism: Sistemul nervos suprasolicitat de anxietate, nesiguranță Emoție subiacentă: Frica de eșec, anxietatea performanței, nevoia de validare externă 5. Dureri în degete, artrita precoce Simbolic: “Mă agăț. Îmi este frică să las lucrurile să curgă.” Mecanism: Tensiune cronică din nevoia de a controla, de a ține strâns Emoție subiacentă: Frica de pierdere, lipsa încrederii în flux, nevoia de securitate 6. Mâini uscate, crăpate, piele aspră Simbolic: “Mă protejez. Creez o barieră între mine și lume.” Mecanism: Pielei îi lipsește nutriția – simbolic, nutriție emoțională, permisiunea de a simți Emoție subiacentă: Trauma atingerii (fizică sau emoțională), frica de vulnerabilitate 7. Transpirație excesivă a palmelor Simbolic: “Îmi este frică de ce ar putea ieși prin mine. Pierd energie prin frică.” Mecanism: Sistemul nervos simpatic în alertă constantă când vine vorba de a acționa Emoție subiacentă: Anxietatea socială, frica de a fi judecat pentru ceea ce creezi. Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Numarul 9, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Pielea September 1, 2025 No Comments Articol, Numarul 10, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Inima September 29, 2025 No Comments Articol, Numarul 11, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Mâinile November 2, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more
0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop