Dialog cu Sinele Superior
Interviu cu Sinele TOTUNA #10 Dialog cu Sinele Superior Conversație despre cosmologia propriei creații În liniștea meditației profunde, când vocile lumii se sting și rămâne doar respirația ca punte între finite și infinit, se deschide spațiul pentru cel mai important dialog al existenței noastre: conversația între omul care suntem și Ființa pe care o purtăm în noi. Acestea sunt întrebările pe care le adresez aspectului meu superior, Sinelui meu cosmic, în încercarea de a înțelege misterul propriei mele creații. Acest dialog este invitația mea către fiecare cititor să își descopere propriul său “Sine Superior” – nu ca pe o entitate separată și exterioară, ci ca pe aspectul cel mai înalt și cel mai înțelept al propriei sale conștiințe. Acel aspect care știe răspunsurile la toate întrebările pe care le avem și care așteaptă doar să ne liniștim suficient pentru a-l putea auzi. OMUL: Simt în mine o nostalgie profundă pentru ceva pe care nu pot să îl numesc. De parcă aș fi venit dintr-un loc unde eram complet, și acum sunt fragmentat. De ce am ales să mă incarnez în această experiență umană limitată? SINELE SUPERIOR: Iubitule, ceea ce numești “limitare” este de fapt un act de curaj cosmic extraordinar. Îți imaginezi un pictor care, având la dispoziție toate culorile universului, alege să creeze o capodoperă folosind doar trei culori? Limitarea nu este restricție – este artă. Tu, ca conștiință cosmică infinită, ai ales să îți concentrezi toată magnificența într-o singură formă umană pentru a experimenta paradoxul cel mai profund: cum infinitul se poate reda pe sine însuși prin finit. Fiecare emoție pe care o trăiești, fiecare alegere pe care o faci, fiecare relație pe care o construiești este o nuanță unică a divină care nu poate fi experimentată în niciun alt fel. OMUL: Dar de ce simt adesea că sunt separat de restul existenței? De ce această senzație dureroasă de singurătate, de parcă aș fi fost aruncat într-o lume care nu mă înțelege? SINELE SUPERIOR: Separarea este iluzia necesară pentru ca experiența să fie posibilă. Gândește-te la un actor într-o piesă de teatru – pentru a juca rolul cu adevărat, el trebuie să “uite” temporar că este actor și să se creadă complet personajul. Altfel, piesa nu ar avea autenticitate. Tu ești actorul cosmic care a ales să “uite” temporar că ești întregul Univers pentru a experimenta cum este să fii o particulă din acest Univers. Singurătatea pe care o simți nu este abandonment – este concentrarea extremă a atenției cosmice în punctul singular al experienței tale. Întregul Cosmos își ține respirația și trăiește prin ochii tăi. OMUL: Vorbești despre conștiință ca și cum ar fi singura realitate adevărată. Dar eu văd în jurul meu materie solidă, obiecte care există independent de percepția mea… SINELE SUPERIOR: Materia este conștiința condensată până la punctul în care pare solidă, la fel cum aburul devine gheață când vibrația moleculelor încetinește suficient. Ceea ce percepi ca “solide” sunt de fapt vortexuri de energie care rotesc atât de rapid încât creează iluzia permanenței. Fiecare atom din corpul tău conține mai mult spațiu gol decât materie. Dacă ai mări un atom la dimensiunea unui teren de fotbal, nucleul ar fi ca o bilă de ping-pong în centru, iar electronii ca niște puncte care zboară prin tribune. “Soliditatea” pe care o simți este rezultatul unor câmpuri energetice care interacționează, nu al unor “lucruri” care se ciocnesc. Chiar și la nivel macro, știința ta confirmă că universul este format din 95% materie și energie “întunecată” pe care instrumentele nu le detectează direct. Ceea ce numești “realitate” este doar 5% din ceea ce există cu adevărat. Restul este… conștiință în forme pe care mintea umană nu le poate încă conceptualiza. OMUL: Dacă totul este conștiință, de ce există suferința? De ce durerea, boala, moartea? De ce nu am creat o experiență numai plăcută? SINELE SUPERIOR: Pentru că plăcerea fără contrast devine plictiseală, iar bucuria fără profunzime devine superficialitate. Tu, ca artist cosmic, ai ales să îți pictezi experiența cu întreaga paletă a posibilităților, nu doar cu coloratura luminoasă. Suferința nu este o pedeapsă – este compresia conștiinței care generează diamante de înțelepciune. Fiecare durere pe care o trăiești activează zone ale compasiunii care altfel ar rămâne dormante. Fiecare pierdere îți învață valoarea a ceea ce ai. Fiecare frică depășită îți mărește capacitatea de curaj. Moartea corpului fizic nu este sfârșitul – este ca schimbarea hainelor. Conștiința ta nu poate muri pentru că nu s-a născut niciodată. Ea doar se manifestă în forme diferite, ca apa care poate fi lichidă, gazoasă sau solidă, dar rămâne mereu H2O în esență. articolul complet OMUL: Atunci care este scopul acestei experiențe? Pentru ce trec prin toate acestea? SINELE SUPERIOR: Scopul nu este să “ajungi” undeva, ci să experimentezi pe deplin ceea ce înseamnă să fii. Universul nu evoluează spre ceva – el SE evoluează, se explorează pe sine însuși prin miliardele de forme de conștiință pe care le manifestă. Tu ești modul prin care Cosmosul se contemplă pe sine. Prin ochii tăi, Universul vede prima dată un răsărit. Prin inima ta, Infinitul simte prima dată iubirea. Prin mintea ta, Conștiința Absolută gândește pentru prima dată gândul “Eu sunt”. Nu există nicio destinație finală de atins, nicio perfecțiune de câștigat. Perfecțiunea deja ESTE – în fiecare moment, în fiecare respirație, în fiecare alegere pe care o faci. Chiar și când te crezi “imperfect”, chiar și când suferi, chiar și când te îndoiești – toate acestea sunt expresii perfecte ale experienței umane pe care ai ales-o. OMUL: Dar de ce nu îmi amintesc că am făcut această alegere? De ce simt că viața mi se întâmplă mie, în loc să simt că eu o creez? SINELE SUPERIOR: Pentru același motiv pentru care nu îți amintești cum îți bate inima sau cum îți cresc părul. Cele mai profunde procese ale creației se întâmplă în spatele cortinei conștiinței de suprafață, în ceea ce Jung numea inconștientul colectiv. Tu creezi constant realitatea ta, dar o creezi din straturile mai profunde ale ființei tale, acolo