Tag: Ask Mell

Ask Mell cover

ASK MELL TOTUNA Întrebări & Răspunsuri Această secțiune este un spațiu sigur unde întrebările tale își găsesc răspunsuri inspirate din experiență, introspecție profundă și o inimă deschisă. De ce mă sperie atât de tare să mă uit la părtile mele mai întunecate? Nu ar fi mai simplu să le ignor? E natural să ne sperie ce e ascuns înăuntrul nostru. Umbra pare înfricoșătoare pentru că am fost învățați să credem că ea e ceva rău. Dar adevărul e altul: Umbra nu vrea să te rănească. Vrea să fie auzită. Ea ține în ea nu doar fricile și furia ta, ci și părțile tale cele mai puternice: creativitatea, sensibilitatea, puterea ta personală. Ignorarea umbrei nu o face să dispară. O face doar să lucreze pe ascuns, ca un regizor din culise. Și atunci îți dictează reacțiile, relațiile și deciziile. Curajul de a o privi în față este primul pas spre libertate. Nu trebuie să o rezolvi peste noapte.Trebuie doar să începi să o asculți. Și, între noi fie vorba, să știi că nu ești singur în asta. Toți purtăm umbre. Doar că unii le poartă cu mai multă eleganță. 😉 Cum să rămân conectat la mine însumi când totul în jurul meu pare să o ia razna? să-ți spun un mic secret: Lumea a fost mereu un pic nebună. Nu e doar epoca noastră. Nu e doar rețelele sociale. E natura existenței să se miște, să vibreze, să treacă prin haos ca printr-o poartă de transformare. Dar dacă vrei să rămâi conectat la tine însuți, amintește-ți ceva simplu: Tu nu ești haosul. Tu ești cel care îl observă. Când lucrurile devin zgomotoase, fă loc de liniște: închide ochii, inspiră adânc, întreabă-te: „Ce simt eu acum?” Chiar și două respirații conștiente te pot readuce în centru. Și dacă nu funcționează… bea un pahar de apă. Uneori, sufletul are nevoie și de hidratare, nu doar de revelații. 😉 Cum știu dacă sunt în echilibru sau doar m-am obișnuit cu dezechilibrul meu? Ești în echilibru atunci când nu te mai lupți să convingi viața că ai dreptate. Când nu mai simți nevoia să compensezi, să te justifici, să demonstrezi. Dezechilibrul, chiar și ascuns, are mereu o vibrație de apăsare — e acel „ceva” care cere constant efort ca să fie susținut. Echilibrul nu este o stare de perfecțiune. Este o stare de blândețe funcțională. Este momentul în care te așezi în tine, nu pentru că totul e rezolvat, ci pentru că nu te mai opui. Întreabă-te: „Ce din mine cere confirmare?” „Ce din mine nu e în pace cu realitatea?” Răspunsul va veni. Poate printr-o liniște. Poate printr-o lacrimă. Poate printr-un „nu mai pot” care e de fapt începutul întoarcerii. Cum îmi urmez calea sufletului, în echilibru cu viata omului? Calea sufletului nu vine cu hartă, dar are un semn foarte clar: nu cere să fugi de viață, ci să o sfințești. Nu e o evadare din facturi, relații sau greutăți. E o alegere de a le trăi altfel. Cu prezență. Cu sens. Cu un „da” care vine din interior, nu din frică. Viața omului are ritmuri. Are griji. Are liste. Sufletul are tăceri. Întrebări fără răspuns. Chemări care uneori nu se potrivesc cu calendarul. Echilibrul nu înseamnă să le egalezi, ci să le lași să colaboreze. Să-ți faci treaba, dar să nu te identifici cu rolul. Să speli vasele, dar să nu uiți să cânți. Să faci planuri, dar să asculți și visul care ți se strecoară în piept. Nu trăim două vieți — una omenească și una spirituală. Trăim una singură: sacră, imperfectă, tăcută în profunzimi și zgomotoasă la suprafață. Dar chiar și în agitație, poți întreba: „Care e pasul meu adevărat, acum?” Sufletul nu strigă. Dar răspunde. „Mell, simt de mult timp că sexualitatea este, de fapt, o energie mult mai profundă decât actul fizic. Mă întreb dacă Femininul Sacru are propriul limbaj al sexualității și cum putem înțelege această energie fără să o reducem la experiențe sau comportamente. Cum recunoaștem sexualitatea ca forță de viață și de cunoaștere, nu doar ca expresie fizică?” Octavian, 44 ani, București Dragul meu, îți mulțumesc pentru întrebare. Este o întrebare curajoasă și matură, una pe care foarte puțini și-o pun cu adevărat. Pentru că atunci când vorbim despre sexualitate, cea mai mare confuzie a omenirii nu este legată de comportament, ci de sens. Sexualitatea nu este despre act. Nu este despre dorință. Nu este despre roluri sau identități. Sexualitatea este prima energie a vieții. Este mișcarea interioară prin care sufletul învață să se simtă pe sine în corp. Este vibrația prin care Femininul și Masculinul din tine încep să danseze împreună, nu ca două polarități, ci ca două curgeri ale aceleiași existențe. Sexualitatea nu se reduce la fizic, pentru că ea nu începe în corp. Corpul este doar locul în care această energie devine vizibilă. Adevărata sexualitate este o vibrație subtilă, un flux de creație, o formă de conștiință care spune: „Eu sunt viu și pot crea, pot simți, pot vibra, pot exista.” Dacă ne-am putea desprinde pentru o clipă de tot ceea ce cultura a pus peste sexualitate, am vedea cât de simplă și cât de sacră este, de fapt.Este energia din spatele inspirației, creativității, curajului, intuiției, regenerării, prezenței, și chiar a stării de bine. În tradițiile vechi, sexualitatea era numită Shakti, Shekhinah, Sophia în mișcare.Era văzută ca forța care menține universul viu. Nu avea nevoie de un act pentru a exista. Există și respirând. Există și creând o pictură. Există și stând în tăcere. Există și atunci când un om își atinge adevărul interior. De aceea spun deseori că sexualitatea nu este ceva ce „faci”, ci ceva ce ești. Când înțelegi sexualitatea ca energie, începi să înțelegi și Femininul Sacru. Femininul nu caută exteriorul, ci sensul. Nu caută consumul, ci cunoașterea. Nu caută validarea, ci adevărul interior.Și aici apare una dintre cele mai mari vindecări: nu este necesar să ai o viață sexuală activă pentru a trăi sexualitatea. Adevărata sexualitate nu este o experiență, ci o stare de existență. Este felul

Read more
0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop