Tag: daniela harsulescu

Interviul Ediției TOTUNA #9 Victor Chirea Iubirea de sine – temelia oricărei transformări Există întâlniri care se nasc nu din întâmplare, ci dintr-o chemare interioară. Interviul cu Victor Chirea este o asemenea întâlnire. În răspunsurile lui se așază o hartă vie a iubirii – cu umbre și lumini, cu frici care blochează inima și cu puterea vindecătoare care se naște atunci când ne întoarcem către noi înșine. Victor vorbește despre iubire ca despre un spațiu de curaj, dar și de vulnerabilitate.   Ne arată cum, dincolo de traumele copilăriei, dincolo de frici și dependențe, iubirea rămâne singura energie care poate susține vindecarea, relațiile autentice și descoperirea de sine. Fiecare cuvânt al său este o invitație: să privim mai atent către noi, să recunoaștem locurile unde ne blocăm, să acceptăm cicatricile și să le transformăm în înțelepciune. Și mai ales, să redescoperim iubirea de sine ca fundament pe care se clădește totul. Pentru mine, a conduce acest spațiu nu înseamnă putere sau control, ci mai degrabă ghidare prin exemplu personal. Încerc să fiu un reper prin ceea ce fac și prin felul în care trăiesc, atât ca terapeut, cât și ca trainer. În munca de formare a terapeuților prin regresie, mi-aș dori ca fiecare cursant, asistent, supervizor sau formator să vină cu partea lui de puritate. (…) Din punctul meu de vedere, cea mai importantă este iubirea de sine. Asta este punctul cheie și un element necesar pentru orice călător pe drumul dezvoltării personale. O fântână goală nu are ce oferi călătorului. Întâi trebuie să ne umplem noi paharul, să ne umplem cu iubire și cu energie, și apoi putem să dăm și celorlalți. Și asta nu înseamnă egoism. Mulți oameni nu înțeleg ce înseamnă să fii egoist. Egoist înseamnă să fii centrat pe tine și să-ți dai doar ție, fără să dai și celorlalți. Dacă îmi ofer întâi mie și apoi și celorlalți, asta înseamnă iubire de sine. Revista TotUna #9 | Iubirea ca forță de vindecare și conștientizare – Victor Chirea Din perspectiva ta, cum ai defini iubirea dincolo de clișeele culturale și de condiționările noastre personale? Din punctul meu de vedere, nu putem iubi ceva de care nu suntem conștienți. Deci primul ingredient al iubirii ar fi conștiența. Și un alt ingredient, foarte important, este acceptarea necondiționată – fără a judeca și fără a dori să schimbăm pe celălalt. Aici vorbim de iubirea pentru cealaltă persoană, dar este la fel de valabil și pentru propria persoană. Este esențial să fim conștienți de noi, să ne cunoaștem, și abia apoi să ne putem accepta pe noi înșine necondiționat, fără să ne judecăm, fără să vrem neapărat să ne schimbăm într-un mod coercitiv, ci acceptând propriul nostru ritm. Și, probabil, tocmai asta este cel mai greu. Apoi, când vorbim de iubire, vorbim de a dărui – a dărui celuilalt și a dărui ție. Pentru mine, libertatea este foarte importantă. Iubire înseamnă libertate: libertatea pe care mi-o ofer mie, libertatea pe care o ofer celuilalt, încrederea în celălalt, și a fi împreună cu celălalt. Din nou, este despre a crea împreună. A fi prezent înseamnă iubire. Dacă nu sunt prezent într-o relație și tot timpul sunt cu gândul în altă parte, practic nu pot aduce iubirea mea acolo. Un alt termen important ar fi contactul sănătos. Și ce înseamnă asta? Modul în care intru în contact cu celălalt: cum comunic, cum schimb, cum cer. Dacă iubirea este o energie, cum se schimbă ea pe măsură ce evoluăm spiritual? O să spun câteva lucruri despre niște concepte pe care le-am învățat și niște idei pe care le-am primit de la un grup care se numește Crimson Circle, în cadrul căruia se primesc informații pe cale intuitivă. Am cumpărat un curs de la ei și vorbeau despre istoria iubirii – despre faptul că iubirea, în felul în care o știm noi acum, a apărut abia acum 5000 de ani pe Pământ. Și o să dau și câteva explicații. Ideea care m-a uimit este faptul că iubirea este specifică planetei Pământ. Pământul este o planetă a emoțiilor, a dualității, o planetă în care experimentăm o gamă foarte largă de trăiri. În momentul în care ne încarnăm aici, venim să experimentăm iubirea. Iar ceea ce m-a impresionat este perspectiva că Dumnezeu sau Creatorul învață iubirea prin noi. Există acest concept – mai ales în religii – că „Dumnezeu a creat lumea din iubire” sau că „Dumnezeu este iubire”. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu este și iubire, dar și partea cealaltă a iubirii. Unii o definesc ca ură, alții ca frică, absență sau neimplicare. Deci trebuie să ne uităm și la partea de umbră a iubirii. Noi suntem extensii ale Creatorului, iar Creatorul învață iubirea prin noi. Planeta Pământ a avut ca principal experiment iubirea și șlefuirea ei în diverse forme. Dacă mă întorc la afirmația că iubirea a apărut acum aproximativ 5000 de ani, explicația ar fi următoarea: nici măcar în Atlantida, unde exista comuniune și comunitate, nu era iubire așa cum o știm acum. Citește interviul complet Victor Chirea Psihoterapeut Victor Chirea este psihoterapeut și formator, fondator al Institutului de Studii Transpersonale din România. Cu o experiență vastă în terapia prin regresie și în lucrul cu traumele profunde, el îmbină practica psihologică cu dimensiunea spirituală a vindecării. Prin munca sa, Victor a creat un spațiu de susținere pentru cei aflați pe drumul autocunoașterii și al transformării, ghidându-i să își regăsească echilibrul și resursele interioare. Victor Chirea este un călător al conștiinței și un ghid al sufletului. În munca sa de terapeut și formator, privește iubirea nu doar ca pe o emoție, ci ca pe o forță de transformare, capabilă să vindece răni și să deschidă drumuri noi în viața celor care îl întâlnesc. Facebook victor chirea Interviul ediției, Numarul 7 Sufletul Răspunde July 2, 2025 No Comments Interviul ediției Gabriela Popovici – Interviu July 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 5 Gabriel Garais – Interviu July 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 4, Numarul 5 Monika Puiu – Interviu July

Read more
Cover 8

Interviul Ediției TOTUNA #8 Daniela Hârșulescu iubirea m-a reîntregit Există oameni care nu se nasc în lumină, ci în labirint. Și tocmai pentru că au rătăcit prin toate colțurile fricii, devin mai târziu torțe vii pentru ceilalți. Daniela Hârșulescu este un astfel de om. Trecând prin abuzuri, dureri nespuse, destrămări și reconstrucții, Daniela a învățat nu doar să se asculte, ci să se aleagă. Să rămână. Să ardă. Să renască. Așa a devenit terapeut. Așa a început să picteze. Așa a început să însoțească alți oameni în labirintul lor — nu ca o salvatoare, ci ca o oglindă vie a propriei sale întregiri.   Acest interviu nu este o poveste de succes. Este o mărturisire de suflet. Este vocea unei femei care a trăit intens, care a simțit totul, care a ales Adevărul chiar și când acesta nu oferea garanții. Te invităm să te așezi în acest spațiu cu inima deschisă. Poate nu vei regăsi cuvintele tale în cele ale Danielei. Dar, cu siguranță, vei regăsi Adevărul. ”…Așa cum eu m-am format nu numai ca Terapeut, dar și ca Om, urmând cursuri și formări cu care rezonam, îmi doresc la rândul meu să ghidez și să inspir alți oameni care rezonează cu mine și cu energia mea, pentru a-i ajuta să își simtă Puterea adevărată și Maiestuoziatea Ființei lor, pentru o viață armonioasă, frumoasă și, de ce nu, ușoară.” Revista Tot.Una – Essentia Momentum Cum a început pentru tine călătoria interioară? A existat un moment de ruptură sau o trezire lentă spre propria vindecare? Interesant spus, oare a fost o ruptură sau o trezire lentă spre propria vindecare? Cred că ceea ce m-a făcut să mă îndrept către mine și să vreau să mă vindec a fost momentul în care, căsătorită fiind, având 2 copii mici, am simțit cum totul în viața mea se năruie. A fost momentul în care am înțeles că puteam să rămân singură cu 2 copii mici pentru că soțul meu nu își mai dorea relația. Bineînțeles că au fost multe alte momente de-a lungul vieții mele care au dus la ceea ce trăiam atunci: abuzurile din copilărie, atât ale mele cât și cele la care am asistat, frica, rușinea, sentimentul că nu merit să fiu iubită, că nu sunt suficient de bună… Din acel moment însă ceva s-a rupt în mine diferit total de tot ceea ce trăisem până atunci, astfel încât s-a creat un mare hău în inima mea. Trăiam de la o zi la alta cu greutate, încercam să am energie pentru copiii mei, să pot râde cu ei, să mă pot juca cu ei, să îi îngrijesc, dar în mine era un Vulcan de durere și un mare țipăt de disperare. Acesta a fost momentul principal de ruptură, cred că în esența ființei mele, apoi au urmat alte momente care au dus la nevoia de a începe un proces de vindecare și de descoperire de Sine. Ce înțeles avea frica în viața ta înainte de a o cunoaște cu adevărat? Și cum s-a transformat în timp? Înainte să lucrez cu ea, Frica mă paraliza. Frica era ceva ce trăiam aproape nonstop. Frica era atât de mare încât mintea îmi crea scenarii îngrozitoare de genul: “o să rămân singură toată viața”, “nimeni nu o să mă mai iubească”, “nu o să pot face față”, “nu o să mă descurc”, “o să ajung pe străzi”, “o să mor de foame”, “o să mor singură și tristă”. Terapia m-a ajutat să văd cu adevărat dincolo de frică, dar trecând prin ea, astfel că în prezent, de câte ori mintea mai creează scenarii de frică, știu ce să fac ca să îmi obțin răspunsurile adevărate pe care Frica mă îndeamnă să le caut în mine. Acum Frica este doar o emoție care îmi arată o cale de transformare puternică.   Care au fost cele mai dureroase, dar și cele mai revelatoare trepte ale transformării tale? Cea mai dureroasă etapă de transformare, dar și cea mai minunată din punct de vedere al saltului uriaș în conștiință, a fost momentul în care am ales să plec din căsnicie. Momentul în care m-am ales pe mine, în ciuda a tot ce îmi spunea mintea că o să se întâmple rău, în special că o să pierd tot, inclusiv copiii, pe care îi iubesc enorm și care au Citește interviul complet Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Interviul ediției, Numarul 7 Sufletul Răspunde July 2, 2025 No Comments Interviul ediției Gabriela Popovici – Interviu July 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 5 Gabriel Garais – Interviu July 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 4, Numarul 5 Monika Puiu – Interviu July 3, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 8 Daniela Harsulescu – Interviu August 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more
0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop