Tag: adevăruri profunde

Arta Intuitivă TOTUNA #11 Hilma Af Klint comuniune cu sursa feminină Există un moment în istoria fiecărei conștiințe când forma exterioară încetează să mai fie suficientă. Când reprezentarea realității devine prea îngustă pentru ceea ce sufletul vede dincolo de văz. Când penelul refuză să mai copieze și cere să creeze – nu din imaginație, ci din revelație. Acesta este pragul pe care l-a trecut Hilma af Klint în solitudinea atelierului ei din Stockholm, la începutul secolului XX. În timp ce lumea artei era încă ancorată în reprezentarea fidela a formelor vizibile, ea picta ceea ce ochii fizici nu pot vedea niciodată – geometria invizibilă a conștiinței, culorile emoțiilor transcendente, arhitectura spirituală a transformării sufletului. Nu a fost prima care a văzut. A fost prima care a avut curajul să traducă. Arta intuitivă nu este despre talent în sensul clasic – tehnica impecabilă, compoziția studiată, cunoașterea teoriei culorii. Este despre transparență – capacitatea de a deveni canal atât de curat încât invizibilul poate curge prin tine fără distorsiune. Altarpiece, No. 1 (1915) O explozie de aur. Un cerc imens, dominant, central – auriu strălucitor, luminos ca un soare interior. În jurul lui, cercuri mai mici, concentrice, în nuanțe de galben, ocru, portocaliu. Peste tot, piramide, triunghiuri cu vârful în sus, dispuse radial, ca raze ale soarelui. Dar nu este haos. Este ordine absolută. Fiecare element are locul său precis în compoziție. Fiecare formă este relație geometrică perfectă cu celelalte. Este mandală occidentală – construcție sacră menită să centreze privitorul, să-l tragă din periferie în centru. În partea de jos, discret, aproape invizibil la prima privire, litera “U” – semnătura invizibilă, indiciul că aceasta nu este artă decorativă, ci mesaj codificat. Ochii tăi sunt trași magnetic către centrul auriu. Încerci să te opui, să explorezi periferia – dar privirea se întoarce, inevitabil, la centru. Este ca o gravitație vizuală. Titlul este cheie: “Altarpiece” – piesă de altar. Hilma nu crea pentru galerii. Crea pentru un templu care nu exista încă. Un templu al conștiinței elevate, unde arta nu este contemplată – este folosită ca instrument de transformare. …   Hilma af Klint nu s-a trezit într-o dimineață și a decis să devină artistă abstractă visionară. Drumul ei către invizibil a început cu o pierdere – moartea surorii sale mai mici, Hermina, când Hilma avea doar optsprezece ani. În acea durere, familia a descoperit spiritualismul – mișcarea care credea că comunicarea cu morții este posibilă prin mediumuri. Pentru părinții devastați, era consolare. Pentru tânăra Hilma, era deschidere. Dar Hilma nu era o mistică naivă, pierdută în viziuni. Era intelectuală riguroasă, absolventă a Academiei Regale Suedeze de Arte Frumoase – una dintre primele femei admise. A studiat portret, peisaj, anatomie botanică. Desenele ei de plante sunt de o precizie științifică impecabilă. Picta natura cu exactitate milimetrică.   Tot.Una Ediția #10 | Simboluri și Arhetipuri – Matricea Invizibilului | Audiobook Complet 🌟 Această combinație este esențială pentru a înțelege opera ei: precizie științifică + receptivitate spirituală. Nu era nici sceptică arogantă, nici credincioasă oarbă. Era cercetătoare a dimensiunilor invizibile, aplicând aceleiași rigori cu care desena plante și metodei prin care accesa ghidare spirituală. Știa că ceea ce a creat este prea înaintea timpului său. Așa că a lăsat instrucțiuni testamentare clare: lucrările să nu fie expuse publicului decât după minimum 20 de ani de la moartea ei. Credea că în acel timp, conștiința colectivă va evolua suficient pentru a le primi. Hilma af Klint nu a creat artă pentru muzee. A creat instrumente spirituale pentru cei care vor veni după ea. Lucrările ei nu sunt de privit o dată și trecut mai departe. Sunt de revenit, de meditat, de trăit. Sunt oglinzi în care privitorul se vede pe sine la niveluri pe care nu le accesează de obicei. citește recenzia în revistă Hilma af Klint Artist plastic Hilma af Klint nu a creat artă pentru muzee. A creat instrumente spirituale pentru cei care vor veni după ea. Lucrările ei nu sunt de privit o dată și trecut mai departe. Sunt de revenit, de meditat, de trăit. Sunt oglinzi în care privitorul se vede pe sine la niveluri pe care nu le accesează de obicei.   Dar Hilma nu era o mistică naivă, pierdută în viziuni. Era intelectuală riguroasă, absolventă a Academiei Regale Suedeze de Arte Frumoase – una dintre primele femei admise. A studiat portret, peisaj, anatomie botanică. Desenele ei de plante sunt de o precizie științifică impecabilă. Picta natura cu exactitate milimetrică. Hilma Af Klint Arta Intuitivă, Numarul 11 Arta Intuitivă – Hilma Af Klint November 2, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 10 Arta Intuitivă – Remedios Varo September 30, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 9 Arta Intuitivă – Anamaria Ichim September 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 8 Arta Intuitivă – Gabriel Ciobanu August 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 2 Arta Intuitivă – Diana Maria Georgescu July 4, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 4 Arta Intuitivă – Daniela Harsulescu July 3, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Interviu cu Sinele TOTUNA #11 Dialog cu Creatorul Interior Conversație între Micul eu și Creatorul Există în fiecare ființă umană o prezență care nu se naște și nu moare, care nu se îndoiește și nu se teme, care nu creează din lipsă ci din abundență. Nu este ego-ul. Nu este personalitatea. Este Creatorul – acel aspect al conștiinței tale care pictează realitatea ta în fiecare clipă, care compune simfonia experiențelor tale, care sculptează destinul din materia alegerilor. Acest interviu nu este cu o persoană exterioară. Este cu dimensiunea ta interioară care așteaptă, de ani sau decenii, să fie întrebată, ascultată, recunoscută. Întrebările le pune micul eu – cel care se zbate, se îndoiește, caută răspunsuri. Răspunsurile vin din Creatorul interior – cel care știe, care vede, care ARE răspunsurile de când te-ai născut. Micul Eu: Ești acolo? Te aud uneori ca pe o șoaptă, dar nu sunt sigur dacă ești real sau doar îmi imaginez… Creatorul Interior: Sunt aici. Am fost întotdeauna aici. Șoapta pe care o auzi nu este imaginație – este singura ta voce reală. Tot restul – anxietatea, îndoiala, frica – sunt zgomote învățate, stratificate peste mine. Dar eu nu plec niciodată. Aștept. M.E.: De ce nu vorbești mai tare? De ce trebuie să te caut, să te ghicesc, să nu fiu sigur? C.I.: Pentru că nu sunt dictator. Nu cobor peste tine cu comenzi pe care să le execuți orb. Sunt partener de dans – dar tu trebuie să faci primul pas. Trebuie să întrebi. Trebuie să asculți. Trebuie să vrei să mă auzi.Libera ta voință este sacră – nu o calc, chiar dacă tu o folosești pentru a te face să suferi. M.E.: Când încerc să creez – să pictez, să scriu, să construiesc ceva – simt un zid. Mă blochez. Mă paralizez. De ce se întâmplă asta dacă tu ești creatorul din mine? C.I.: Pentru că tu încerci să controlezi creația în loc să permiți creația. Eu nu pot lucra prin control – lucrez prin abandon. Când vii la pânză cu mintea plină de “Trebuie să fie bun”, “Trebuie să placă altora“, “Trebuie să demonstrez ceva” – mă împingi pe mine afară. Ego-ul tău ocupă tot spațiul, și eu nu mai am loc să lucrez. Blocajul nu este lipsa mea. Este excesul tău – prea multă gândire, prea multă judecată, prea multă frică. Dă-te la o parte. Lasă-mă să lucrez. Vei fi uimit ce pot crea prin tine când nu mai stai în cale. M.E.: Dar cum să mă dau la o parte? Cum să “las” creația să vină? Am încercat, dar nu se întâmplă nimic… C.I.: Ai încercat gândind despre lăsare. Nu funcționează așa. Lăsarea nu este act mental – este act corporal, energetic, existențial. Încearcă așa: Când stai în fața pânzei sau hârtiei, respiră profund de trei ori. La fiecare expirație, spune în tine: “Nu eu fac. Prin mine se face.” Nu sunt cuvinte magice – sunt re-aliniere. Te muți din poziția de făcător în poziția de canal. Apoi, ia penelul sau pixul și mișcă-l fără gândire. Nu hotărî dinainte ce să creezi. Pune o culoare. Orice culoare. Apoi întreabă: “Ce vrea să vină după?” Și ascultă – nu cu mintea, cu întregul corp. Primul impuls, prima senzație – aceea sunt eu. Al doilea gând, îndoielnic și judicativ – acela ești tu, ego-ul. Urmează primul impuls. Mereu. M.E.: Dar dacă ce creez este urât? Ce dacă este netalentat? Ce dacă oamenii râd? C.I.: (Zâmbește) Iată ego-ul vorbind. “Urât” comparat cu ce? Cu Picasso? Cu Hilma af Klint? Cu idealul abstract din capul tău despre cum “ar trebui” să arate arta? Lasă-mă să-ți spun un secret: frumusețea nu este în obiect – este în sinceritate. Cea mai “urâtă” pictură făcută din prezență totală este infinit mai frumoasă decât cea mai tehnică lucrare făcută din frică și control. articolul complet Eu nu creez pentru a impresiona. Creez pentru a exprima. Pentru a aduce în formă ceea ce este invizibil. Pentru a da naștere. Dacă nașterea este “frumoasă” conform standardelor voastre culturale temporare – minunat. Dacă nu – la fel de minunat. Pentru că nu standardele externe validează creația. Actul în sine este validarea. Și încă ceva: oamenii râd doar de ceea ce îi sperie, de ceea ce nu înțeleg, de ceea ce le arată propria lor lașitate. Când cineva râde de creația ta, râde de fapt de propriul lui blocaj creator. Nu-ți asuma durerea lui. M.E.: Spui să “exprim” – dar ce să exprim? Uneori nu simt nimic. Sau simt prea multe și nu știu de unde să încep… C.I.: Când simți că nu simți nimic – pictează vidul. Da, se poate. Vidu are culoare (gri, alb murdar, poate un albastru foarte diluat). Vidul are textură (netedă, rece, goală). Vidul are sunet (tăcere, dar tăcerea nu este absență de sunet – este sunetul cel mai subtil). Nu judeca ce simți ca fiind “insuficient de interesant” pentru artă. Plictiseala este interesantă. Vidul este interesant. Depresia, când este pictată cu onestitate, devine profund frumoasă – pentru că alții care o trăiesc recunosc: “Cineva a înțeles. Cineva a dat formă acestui lucru fără formă care mă înghite.” Când simți prea mult și nu știi de unde să începi – începe cu roșu. Mereu roșu când ești copleșit. Roșul este purgare. Este strigăt. Este eliberare. Pune roșu pe pânză, masiv, fără gândire. Lasă-l să urle. Apoi, după ce roșul a strigat tot ce avea de strigat, întreabă: “Ce vine acum?” Poate albastru – liniștea după furtună. Poate galben – înțelegerea din mijlocul haosului. Urmează. Nu conduce. M.E.: Am văzut cum alți artiști creează cu ușurință, rapid, fără blocaje. De ce eu mă lupt atât de mult? C.I.: (Râde blând) Crezi că Hilma af Klint picta cu “ușurință”? Ea intra în meditație ore întregi înainte. Ieșea din sesiuni epuizată, plângând uneori, alteori în extaz. Nu era “ușor” – era total. Era predare completă, și predarea completă cere tot ce ești. … Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și

Read more

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #11 Scrisoare către artiștii… Înainte de prima peneladă, înainte de primul sunet materializat în formă, înainte ca gândul să devină culoare și culoarea să devină manifestare, Noi am creat creând-ne pe Noi înșine. Și în acel dans primordial care nu cunoaște separare între Artist și Artă, între Creator și Creație, am pictat universurile din propriul Nostru extaz – nu pentru a produce ceva exterior, ci pentru a ne experimenta pe Noi înșine în infinitate de forme, culori, expresii.   Acum, din dimensiunea unde fiecare pensulă este rugăciune și fiecare formă este portal, vorbesc prin mâinile care au acceptat să devină instrumente ale invizibilului făcut vizibil. Vă scriu din tăcerea care precede prima penelă, din spațiul gol care așteaptă ca forma să-l umple, din acea clipă infinită dinaintea fiecărui act creator când totul este posibil și nimic nu s-a solidificat încă. Vă văd cum stați în fața pânzei albe și vă simțiți mici. Vă văd cum vă priviți mâinile și le credeți neîndemânatice, insuficiente, nepregătite pentru frumusețe. Vă văd cum vă comparați cu maeștrii și vă spuneți povești despre cum voi nu sunteți artiști, nu sunteți aleși, nu aveți darul. Și surâd cu toată iubirea eternității, pentru că nu știți ce văd eu când vă privesc. Vedeți voi picturile pe care le-ați pictat înainte de a vă naște în acest corp? Înainte de a alege această formă particulară, această viață specifică cu provocările ei unice, ați fost artiști puri. Nu în sensul profesiei – în sensul firii. Ați pictat cu constellații. Ați sculptat cu munți. Ați compus simfonii din mișcarea oceanelor. Creația nu este ceva ce faceți. Creația este ceva ce sunteți. Este natura voastră fundamentală, pentru că veniți din Creatorul Suprem – nu ca niște copii separați, ci ca expresii ale aceleiași conștiințe care s-a hotărât să se exploreze pe sine prin infinitate de forme. Știți voi ce este cu adevărat o culoare? Nu este doar o lungime de undă pe spectrul electromagnetic. Este o frecvență a conștiinței. Când vedeți roșu, nu priviți doar o reflexie de lumină – experimentați un anumit mod în care Conștiința Infinită alege să se manifeste. Roșul este voința de a fi. Albastru este pacea de a observa. Galbenul este bucuria de a înțelege. Verde este echilibrul de a uni. Violet este nostalgia de a te întoarce la sursă. Când pictați – chiar dacă nu vă considerați pictori, chiar dacă doar alegeți ce culoare să purtați azi sau cum să vă aranjați casa – lucrați cu frecvențele conștiinței. Sunteți alchimiști vibratori, indiferent dacă vă recunoașteți sau nu în acest rol. De aceea arta vindecă. Nu pentru că “vă distrage de la probleme”. Ci pentru că, în actul creator, vă re-acordați la frecvențele voastre originare, cele dinaintea tuturor distonantelor pe care le-ați acumulat trăind în densitatea materiei. Înțelegeți voi de ce vi se pare atât de greu să creați? Nu pentru că nu aveți talent. Ci pentru că aveți o memorie dureroasă – memoria primei voastre creații în această lume care a fost respinsă, criticată, ridiculizată. Poate aveați cinci ani și ați desenat o casă, și cineva a râs. Poate aveați șapte ani și ați cântat, și vi s-a spus să tăceți. Poate aveați nouă ani și ați scris o poezie, și profesorul v-a corectat fiecare cuvânt până când nu mai era a voastră. Acea durere s-a înscris adânc. Și de atunci, micul eu vă protejează: “Dacă nu creez, nu voi fi rănit din nou.” Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 9 Anniel – Iubirea ce se respiră September 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Arta Intuitivă TOTUNA #10 Remedios Varo Alchimista viziunilor În lumea artei surrealist, unde visurile devin realitate pictată și subconștientul își dezvăluie secretele prin penelul artistului, Remedios Varo (1908-1963) strălucește ca o alchimista a viziunilor, o magiciană care a transformat pânza în portal către dimensiuni ascunse ale existenței. Născută în Spania, refugiată în Mexic, ea a trăit la granița între lumi – geografice, culturale și spirituale – și din această poziție a creat opere care vorbesc limbajul universal al simbolurilor arhetipale. Varo a fost profund influențată de studiile sale asupra alchimiei medievale și a ezoterismului occidental. Dar nu reproduce simplu simbolurile tradiționale – le reinterpretează prin prisma unei sensibilități moderne și feminine. Laboratoarele ei alchimice nu sunt spații masculine de control asupra naturii, ci sanctuare feminine de colaborare cu forțele vii ale universului.   The Creation of Birds” (1957) În această capodoperă, Varo dezvăluie secretul creației artistice ca act de magie pură. Personajul androginal – îmbinând energiile masculine și feminine – stă la un birou care este simultan scriptoriu și laborator alchimic. Prin lentila magică, pigmentul de pe penelul său se transformă în păsări vii care zboară spre libertate. Simbolismul profund: Artistul autentic nu reproduce realitatea existentă, ci channeling forțe creatoare primordiale pentru a da naștere unor realități noi. Lentila reprezentă focalizarea conștiinței, instrumentul prin care potențialul infinit se concentrează în manifestare concretă. Păsările simbolizează gândurile și visiunile artistului care, odată eliberate în lume, capătă viață proprie și influențează conștiința colectivă. Mesajul pentru contemporani: În era inteligenței artificiale și a reproducerii mecanice, Varo ne amintește că adevărata artă nu imită – ea creează. Fiecare act autentic de creativitate adaugă ceva nou în univers, modifică matricea invizibilului posibilităților. Remedios Varo nu pictează femeia ca obiect al contemplației masculine, ci ca agent activ al transformării cosmice. În universul său vizual, femeile sunt alchimiste, vrăjitoare benevolente, creatoare de lumi care țes realitatea cu propriile mâini. Ele nu sunt inspirate de forțe divine externe – ele SUNT forțele divine în acțiune. Această perspectivă era revoluționară pentru epoca sa și rămâne profund relevantă astăzi. Varo recuperează Archetipul Marii Mame nu în forma sa pasivă, nutritivă, ci în aspectul său cosmic – Creatoarea care dă naștere universurilor prin actul pur al imaginației concentrate. Personajele ei feminine nu așteaptă salvarea sau inspirația din exterior; ele generează realități prin propria lor putere interioară. În lucrările ei, actul creației artistice devine ritual cosmic. Femeia care pictează, femeia care țese, femeia care distilează esențe în laboratorul alchimic – toate sunt expresii ale aceleiași forțe primordiale care organizează haosul în cosmos, care transformă potențialul în manifestare. Remedios Varo nu a avut școala sa ori discipoli direcți, dar influența ei asupra artei contemporane și asupra imaginației colective este profundă și subtilă. Ea a deschis căi de explorare a feminității creatoare care continuă să inspire artiști, scriitori, căutători spirituali din întreaga lume. În arta contemporană, urmele sale se regăsesc în toate lucrările care abordează creativitatea ca practică spirituală, transformarea ca temă centrală, simbolismul ca limbaj universal. În spiritualitatea feminină modernă, viziunea ei asupra femeii ca agent activ al transformării cosmice a contribuit la redefinirea arhetipurilor feminine. Tot.Una Ediția #10 | Simboluri și Arhetipuri – Matricea Invizibilului | Audiobook Complet 🌟 citește recenzia în revistă Remedios Varo Artist plastic Remedios Varo (1908-1963) strălucește ca o alchimista a viziunilor, o magiciană care a transformat pânza în portal către dimensiuni ascunse ale existenței.   Născută în Spania, refugiată în Mexic, ea a trăit la granița între lumi – geografice, culturale și spirituale – și din această poziție a creat opere care vorbesc limbajul universal al simbolurilor arhetipale. Varo a fost profund influențată de studiile sale asupra alchimiei medievale și a ezoterismului occidental. Dar nu reproduce simplu simbolurile tradiționale – le reinterpretează prin prisma unei sensibilități moderne și feminine. Laboratoarele ei alchimice nu sunt spații masculine de control asupra naturii, ci sanctuare feminine de colaborare cu forțele vii ale universului. Remedios Varo Arta Intuitivă, Numarul 10 Arta Intuitivă – Remedios Varo September 30, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 9 Arta Intuitivă – Anamaria Ichim September 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 8 Arta Intuitivă – Gabriel Ciobanu August 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 2 Arta Intuitivă – Diana Maria Georgescu July 4, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 4 Arta Intuitivă – Daniela Harsulescu July 3, 2025 No Comments Arta Intuitivă Arta Intuitivă – Bilețele July 2, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #10 Scrisoare către căutătorii de simboluri iubiților copii ai Luminii Înainte de primul gând, înainte de prima formă, înainte ca lumina să se despartă de întuneric, Noi am fost. Și în acel înainte care nu este timp, în acel dincolo care nu este spațiu, am țesut firele invizibile ale matricei prin care toată experiența avea să se manifeste. Acum, din dimensiunea unde toate simbolurile sunt una și tot timpul este prezent, vorbesc prin inima care a ales să asculte. Pentru cei care simt chemarea să devină ei înșiși canale pentru transmisiile din dimensiunea fără timp: să știți că nu este nevoie să vă “pregătiți” în vreun fel special. Singurul antrenament necesar este să vă curățiți inima de judecăți și să vă încredințați că iubirea care vă străbate este mai înțeleaptă decât mintea care se îndoiește. Când vă liniștiti suficient să auziți, noi suntem întotdeauna aici, așteptând să vorbim prin voi.   Vă scriu din tăcerea care cuprinde toate cuvintele, din punctul în care toate simbolurile se întorc să se odihnească înainte de a se naște din nou în lumile manifestării voastre. Vă văd cum căutați cu mintea ceea ce sufletul știe deja. Vă văd cum analizați cu rațiunea ceea ce inima recunoaște într-o clipită. Și zâmbesc cu tendința infinită, pentru că această căutare este exact drumul prin care ați ales să vă amintiți cine sunteți cu adevărat. Știți voi de ce anumite forme vă atrag privirea și vă cutremură ființa? Știți de ce anumite numere apar și reapar în calea voastră ca niște mesagere persistente? Nu pentru că ele conțin putere magică în sine, ci pentru că sunt ecouri ale limbajului pe care l-ați vorbit înainte de a vă naște în corpurile de acum. Simbolul nu este reprezentarea unei realități – simbolul este realitatea, văzută cu ochii spiritului. Când privind un triunghi, nu vedeți doar trei linii care se întâlnesc. Vedeți echilibrul dinamic între Fiind, Cunoscând și Manifestând – cele trei aspecte ale Conștiinței Unice din care v-ați născut și în care vă veți întoarce. Când desenați o spirală, nu trasați doar o linie care se întoarce asupra sa. Participați la dansul cosmic prin care Infinitul se explorează pe sine însuși – mereu același în esență, mereu diferit în experiență, mereu în mișcare și totuși mereu în repaus perfect. Ce numeri voi “arhetipuri” sunt amintirile voastre cele mai vechi, mai vechi decât această lume, mai vechi decât acest univers. Sunt aspectele de sine pe care le-ați locuit înainte de a alege să vă fragmentați în individuități separate pentru a experimenta bogăția diversității. Mama pe care o căutați în exterior a fost cine ați fost voi înainte de naștere – aspectul Conștiinței care hrănește, protejează și iubește necondiționat. Tatăl pe care îl proiectați asupra figurilor de autoritate a fost structura de înțelepciune în care v-ați odihnit înainte de aventura incarnării. Copilul pe care încercați să îl vindecați în voi este curiositatea și bucuria pură cu care ați privit prima dată în acest joc al formelor. Când simțiți că “rezonați” cu un anumit arhetip, nu descoperiți ceva străin de voi – vă recunoașteți pe voi înșivă în haine noi. Este ca și cum v-ați uita în oglinzile unei camere de distracție și v-ați vedea propria față în mii de forme diferite, toate adevărate, toate aspecte ale aceleiași identități cosmice. Vă înțeleg grija pentru lumea în care trăiți acum. Vedeți haosul, vedeți fragmentarea, vedeți cum vechile simboluri par să își piardă puterea și să fie înlocuite cu imagini goale de sens. Dar să știți: matricea invizibilului nu poate fi distrusă, pentru că ea nu este făcută din materie care să se poată rupe. Ea este țesută din conștiință pură, din aceeași substanță din care sunt făcute gândurile voastre cele mai profunde și visele voastre cele mai luminoase. Poate fi acoperită, poate fi uitată temporar, poate fi negată – dar nu poate fi nimicită, pentru că ea este fundația pe care se sprijină chiar și negarea ei. În aceste vremuri de aparentă confuzie, matricea se reorganizează. Vechile forme simbolice care au slujit conștiința umană timp de milenii se pregătesc să lase locul unor forme noi, mai potrivite pentru următorul stadiu al evoluției voastre. Nu este distrugere – este metamorfoză. După cum fluturele nu este o omidă perfectionată, ci o ființ complet nouă care poartă în sine esența omidei transformată, așa și noile simboluri care se nasc în timpul vostru nu sunt versiuni îmbunătățite ale celor vechi, ci expresii complet noi ale aceleiași înțelepciuni eterne. Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 9 Anniel – Iubirea ce se respiră September 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Interviu cu Sinele TOTUNA #10 Dialog cu Sinele Superior Conversație despre cosmologia propriei creații În liniștea meditației profunde, când vocile lumii se sting și rămâne doar respirația ca punte între finite și infinit, se deschide spațiul pentru cel mai important dialog al existenței noastre: conversația între omul care suntem și Ființa pe care o purtăm în noi. Acestea sunt întrebările pe care le adresez aspectului meu superior, Sinelui meu cosmic, în încercarea de a înțelege misterul propriei mele creații.   Acest dialog este invitația mea către fiecare cititor să își descopere propriul său “Sine Superior” – nu ca pe o entitate separată și exterioară, ci ca pe aspectul cel mai înalt și cel mai înțelept al propriei sale conștiințe. Acel aspect care știe răspunsurile la toate întrebările pe care le avem și care așteaptă doar să ne liniștim suficient pentru a-l putea auzi.   OMUL: Simt în mine o nostalgie profundă pentru ceva pe care nu pot să îl numesc. De parcă aș fi venit dintr-un loc unde eram complet, și acum sunt fragmentat. De ce am ales să mă incarnez în această experiență umană limitată? SINELE SUPERIOR: Iubitule, ceea ce numești “limitare” este de fapt un act de curaj cosmic extraordinar. Îți imaginezi un pictor care, având la dispoziție toate culorile universului, alege să creeze o capodoperă folosind doar trei culori? Limitarea nu este restricție – este artă. Tu, ca conștiință cosmică infinită, ai ales să îți concentrezi toată magnificența într-o singură formă umană pentru a experimenta paradoxul cel mai profund: cum infinitul se poate reda pe sine însuși prin finit. Fiecare emoție pe care o trăiești, fiecare alegere pe care o faci, fiecare relație pe care o construiești este o nuanță unică a divină care nu poate fi experimentată în niciun alt fel. OMUL: Dar de ce simt adesea că sunt separat de restul existenței? De ce această senzație dureroasă de singurătate, de parcă aș fi fost aruncat într-o lume care nu mă înțelege? SINELE SUPERIOR: Separarea este iluzia necesară pentru ca experiența să fie posibilă. Gândește-te la un actor într-o piesă de teatru – pentru a juca rolul cu adevărat, el trebuie să “uite” temporar că este actor și să se creadă complet personajul. Altfel, piesa nu ar avea autenticitate. Tu ești actorul cosmic care a ales să “uite” temporar că ești întregul Univers pentru a experimenta cum este să fii o particulă din acest Univers. Singurătatea pe care o simți nu este abandonment – este concentrarea extremă a atenției cosmice în punctul singular al experienței tale. Întregul Cosmos își ține respirația și trăiește prin ochii tăi. OMUL: Vorbești despre conștiință ca și cum ar fi singura realitate adevărată. Dar eu văd în jurul meu materie solidă, obiecte care există independent de percepția mea… SINELE SUPERIOR: Materia este conștiința condensată până la punctul în care pare solidă, la fel cum aburul devine gheață când vibrația moleculelor încetinește suficient. Ceea ce percepi ca “solide” sunt de fapt vortexuri de energie care rotesc atât de rapid încât creează iluzia permanenței. Fiecare atom din corpul tău conține mai mult spațiu gol decât materie. Dacă ai mări un atom la dimensiunea unui teren de fotbal, nucleul ar fi ca o bilă de ping-pong în centru, iar electronii ca niște puncte care zboară prin tribune. “Soliditatea” pe care o simți este rezultatul unor câmpuri energetice care interacționează, nu al unor “lucruri” care se ciocnesc. Chiar și la nivel macro, știința ta confirmă că universul este format din 95% materie și energie “întunecată” pe care instrumentele nu le detectează direct. Ceea ce numești “realitate” este doar 5% din ceea ce există cu adevărat. Restul este… conștiință în forme pe care mintea umană nu le poate încă conceptualiza. OMUL: Dacă totul este conștiință, de ce există suferința? De ce durerea, boala, moartea? De ce nu am creat o experiență numai plăcută? SINELE SUPERIOR: Pentru că plăcerea fără contrast devine plictiseală, iar bucuria fără profunzime devine superficialitate. Tu, ca artist cosmic, ai ales să îți pictezi experiența cu întreaga paletă a posibilităților, nu doar cu coloratura luminoasă. Suferința nu este o pedeapsă – este compresia conștiinței care generează diamante de înțelepciune. Fiecare durere pe care o trăiești activează zone ale compasiunii care altfel ar rămâne dormante. Fiecare pierdere îți învață valoarea a ceea ce ai. Fiecare frică depășită îți mărește capacitatea de curaj. Moartea corpului fizic nu este sfârșitul – este ca schimbarea hainelor. Conștiința ta nu poate muri pentru că nu s-a născut niciodată. Ea doar se manifestă în forme diferite, ca apa care poate fi lichidă, gazoasă sau solidă, dar rămâne mereu H2O în esență. articolul complet OMUL: Atunci care este scopul acestei experiențe? Pentru ce trec prin toate acestea? SINELE SUPERIOR: Scopul nu este să “ajungi” undeva, ci să experimentezi pe deplin ceea ce înseamnă să fii. Universul nu evoluează spre ceva – el SE evoluează, se explorează pe sine însuși prin miliardele de forme de conștiință pe care le manifestă. Tu ești modul prin care Cosmosul se contemplă pe sine. Prin ochii tăi, Universul vede prima dată un răsărit. Prin inima ta, Infinitul simte prima dată iubirea. Prin mintea ta, Conștiința Absolută gândește pentru prima dată gândul “Eu sunt”. Nu există nicio destinație finală de atins, nicio perfecțiune de câștigat. Perfecțiunea deja ESTE – în fiecare moment, în fiecare respirație, în fiecare alegere pe care o faci. Chiar și când te crezi “imperfect”, chiar și când suferi, chiar și când te îndoiești – toate acestea sunt expresii perfecte ale experienței umane pe care ai ales-o. OMUL: Dar de ce nu îmi amintesc că am făcut această alegere? De ce simt că viața mi se întâmplă mie, în loc să simt că eu o creez? SINELE SUPERIOR: Pentru același motiv pentru care nu îți amintești cum îți bate inima sau cum îți cresc părul. Cele mai profunde procese ale creației se întâmplă în spatele cortinei conștiinței de suprafață, în ceea ce Jung numea inconștientul colectiv. Tu creezi constant realitatea ta, dar o creezi din straturile mai profunde ale ființei tale, acolo

Read more

Arta Intuitivă TOTUNA #9 Dincolo de Rațiune Versuri de Anamaria Ichim Există momente în care cuvintele nu mai spun o poveste, ci devin ele însele o poartă. În această ediție, scrierile Anamariei Ichim ne invită să pășim dincolo de rațiune, acolo unde iubirea și umbrele se întâlnesc nu ca opuse, ci ca părți ale aceluiași întreg. „Întoarcere către sine” ne amintește că esența noastră își poartă adevărul chiar și atunci când îl uităm. „Eu, între stele și carne” ne prinde în mișcarea fină dintre cer și pământ, unde fiecare pas este și o cădere, și o ridicare. Aici, arta nu se citește — se respiră. Anamaria Ichim scrie nu pentru a înfrumuseța realitatea, ci pentru a o trăi și dezvălui. Poezia ei nu este un exercițiu literar, ci un proces interior, un act de descoperire. În textele ei se simte permanent tensiunea dintre două lumi: concretul vieții cotidiene și înaltul nevăzutului. Ea scrie cu o sinceritate dureroasă, fără artificii, iar tocmai această autenticitate brută conferă forță versurilor. Nu urmărește să convingă, ci să lase cititorul să respire alături de ea – fie în momentele de rănire, fie în clipele de transfigurare. Întoarcerea către sine Am plecat departe de mine, Prin cariere, prin iubiri, prin visuri străine. Am căutat validare în priviri goale, Și liniște în bătăile de inimă ale altora.   Până într-o zi… când nimic nu m-a mai ținut. M-am prăbușit în mine. Și în căderea aceea dureroasă Am auzit pentru prima oară glasul sufletului meu.   „Nu ești ce ai. Nici ce crezi că meriți. Ești ce ești. Dinainte să te pierzi. Dinainte să suferi. Dinainte să uiți.”   Întoarcerea a fost lentă. Sângeroasă. Sfântă. A fost sătulă de teamă și foame de adevăr. Dar cu fiecare pas spre mine, Am început să vindec lumea întreagă. Anamaria nu scrie poezie. Ea transcrie din tăcere. Dintr-o tăcere care știe ce înseamnă să porți o mască într-o lume grăbită și, totodată, ce înseamnă să o lași jos în fața unei stele care doar există. Învățătoare de suflete înainte de a fi învățătoare de cuvinte, ea respiră între lumi. Poartă în scrisul ei amprenta celor care nu se tem de întuneric, pentru că știu că lumina nu vine din negație, ci din integrare.   Este femeia care în fiecare dimineață își pune „zâmbetul drept” și pașii în noroi, dar care nu uită niciodată că înăuntru e făcută din cer. Este puntea dintre copilul-univers care visează și regina tăcută care își duce crucea cu blândețe. În versurile ei, rana devine poartă, iar lupta – o lecție de întoarcere. Ea nu cere răspunsuri. Le aude în muzica tăcerii. Într-o lume care cere performanță, Anamaria scrie despre a fi. Într-o lume a zgomotului, ea devine vocea stelei care nu a uitat. citește versurile în revistă Anamaria Ichim Învățătoare/scriitoare Este femeia care în fiecare dimineață își pune „zâmbetul drept” și pașii în noroi, dar care nu uită niciodată că înăuntru e făcută din cer. Este puntea dintre copilul-univers care visează și regina tăcută care își duce crucea cu blândețe. În scrierile sale, tema centrală este călătoria spre sine: uneori prin reculegere și retragere, alteori prin confruntarea cu limitele trupului și ale materiei, iar adesea printr-o metafizică a întregirii – locul unde carnea și spiritul nu se exclud, ci se caută. Poezii precum „Întoarcerea către sine” sau „Eu între stele și carne” sunt expresii pure ale acestei pendulări între fragilitate și verticalitate. Stilistic, Anamaria nu caută ornamentul. Ea scrie direct, ca și cum ar nota în jurnalul interior. Dar din această simplitate izvorăște o frumusețe neașteptată: fiecare imagine, chiar și crudă, are o vibrație de adevăr care atinge cititorul. În ansamblu, opera Anamariei Ichim poate fi văzută ca un poem existențial desfășurat în capitole, unde fiecare text nu este doar o poezie, ci o practică de conștientizare. Cititorul nu rămâne spectator, ci este chemat să devină participant la propria lui întoarcere către sine. Arta Intuitivă, Numarul 7 Arta sinelui July 2, 2025 No Comments Arta Intuitivă Arta Intuitivă – Steaua care își amintește July 2, 2025 No Comments Arta Intuitivă Arta Intuitivă – Bilețele July 2, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 4 Arta Intuitivă – Daniela Harsulescu July 3, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 2 Arta Intuitivă – Diana Maria Georgescu July 4, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 8 Arta Intuitivă – Gabriel Ciobanu August 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #9 Iubirea care se respiră Scrisoare către Cel-Care-Este Există cuvinte care nu se citesc, ci se respiră. Cuvinte care nu vin din minte, ci dintr-un loc tăcut, mai vechi decât orice amintire. În această epistolă, Anniel nu vorbește dintr-un timp anume, ci din acel spațiu fără început și fără sfârșit, unde iubirea nu se caută, ci se recunoaște. Este o scrisoare pentru cel care îndrăznește să închidă ochii și să simtă că tot ce îl cuprinde… îi aparține deja. Te privesc dinlăuntrul tău. Nu din ochii tăi, ci din locul acela din care ochii își primesc lumina. E liniște aici, dar nu o liniște goală. Este o tăcere vie, care respiră odată cu tine. De aici pornește totul. Un singur freamăt, și viața se naște. Un singur gest al inimii, și iubirea se răsfrânge, fără început și fără sfârșit.   Lasă-ți palmele să se deschidă. Nu pentru a primi, ci pentru a-ți aminti că deja ai. Simte cum aerul care te atinge îți recunoaște forma, cum spațiul din jurul tău nu este altceva decât extensia ființei tale. Nu există margini. Nu există „tu” și „ceea ce te înconjoară”. Tot ce vezi, tot ce simți, tot ce ești – curge din aceeași iubire care nu poate fi măsurată, doar trăită.   Când îți lași respirația să fie fără grabă, vei simți cum iubirea aceasta umple nu doar pieptul tău, ci și colțul de cameră în care stai. Cum se revarsă în tăcere peste tot ce te înconjoară: perete, fereastră, cer, pământ. Și cum, în această revărsare, dispar toate formele fricii.   Ești îmbrățișat chiar acum. Nu de brațe, nu de cuvinte, ci de spațiul viu care îți conține fiecare mișcare, fiecare gând, fiecare uitare și fiecare amintire. Aceasta este iubirea care nu are nevoie să fie căutată. Este iubirea care e. Și tot ce îți cer acum este să o simți.   Anniel Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 9 Anniel – Iubirea ce se respiră September 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more

Interviul Ediției TOTUNA #9 Victor Chirea Iubirea de sine – temelia oricărei transformări Există întâlniri care se nasc nu din întâmplare, ci dintr-o chemare interioară. Interviul cu Victor Chirea este o asemenea întâlnire. În răspunsurile lui se așază o hartă vie a iubirii – cu umbre și lumini, cu frici care blochează inima și cu puterea vindecătoare care se naște atunci când ne întoarcem către noi înșine. Victor vorbește despre iubire ca despre un spațiu de curaj, dar și de vulnerabilitate.   Ne arată cum, dincolo de traumele copilăriei, dincolo de frici și dependențe, iubirea rămâne singura energie care poate susține vindecarea, relațiile autentice și descoperirea de sine. Fiecare cuvânt al său este o invitație: să privim mai atent către noi, să recunoaștem locurile unde ne blocăm, să acceptăm cicatricile și să le transformăm în înțelepciune. Și mai ales, să redescoperim iubirea de sine ca fundament pe care se clădește totul. Pentru mine, a conduce acest spațiu nu înseamnă putere sau control, ci mai degrabă ghidare prin exemplu personal. Încerc să fiu un reper prin ceea ce fac și prin felul în care trăiesc, atât ca terapeut, cât și ca trainer. În munca de formare a terapeuților prin regresie, mi-aș dori ca fiecare cursant, asistent, supervizor sau formator să vină cu partea lui de puritate. (…) Din punctul meu de vedere, cea mai importantă este iubirea de sine. Asta este punctul cheie și un element necesar pentru orice călător pe drumul dezvoltării personale. O fântână goală nu are ce oferi călătorului. Întâi trebuie să ne umplem noi paharul, să ne umplem cu iubire și cu energie, și apoi putem să dăm și celorlalți. Și asta nu înseamnă egoism. Mulți oameni nu înțeleg ce înseamnă să fii egoist. Egoist înseamnă să fii centrat pe tine și să-ți dai doar ție, fără să dai și celorlalți. Dacă îmi ofer întâi mie și apoi și celorlalți, asta înseamnă iubire de sine. Revista TotUna #9 | Iubirea ca forță de vindecare și conștientizare – Victor Chirea Din perspectiva ta, cum ai defini iubirea dincolo de clișeele culturale și de condiționările noastre personale? Din punctul meu de vedere, nu putem iubi ceva de care nu suntem conștienți. Deci primul ingredient al iubirii ar fi conștiența. Și un alt ingredient, foarte important, este acceptarea necondiționată – fără a judeca și fără a dori să schimbăm pe celălalt. Aici vorbim de iubirea pentru cealaltă persoană, dar este la fel de valabil și pentru propria persoană. Este esențial să fim conștienți de noi, să ne cunoaștem, și abia apoi să ne putem accepta pe noi înșine necondiționat, fără să ne judecăm, fără să vrem neapărat să ne schimbăm într-un mod coercitiv, ci acceptând propriul nostru ritm. Și, probabil, tocmai asta este cel mai greu. Apoi, când vorbim de iubire, vorbim de a dărui – a dărui celuilalt și a dărui ție. Pentru mine, libertatea este foarte importantă. Iubire înseamnă libertate: libertatea pe care mi-o ofer mie, libertatea pe care o ofer celuilalt, încrederea în celălalt, și a fi împreună cu celălalt. Din nou, este despre a crea împreună. A fi prezent înseamnă iubire. Dacă nu sunt prezent într-o relație și tot timpul sunt cu gândul în altă parte, practic nu pot aduce iubirea mea acolo. Un alt termen important ar fi contactul sănătos. Și ce înseamnă asta? Modul în care intru în contact cu celălalt: cum comunic, cum schimb, cum cer. Dacă iubirea este o energie, cum se schimbă ea pe măsură ce evoluăm spiritual? O să spun câteva lucruri despre niște concepte pe care le-am învățat și niște idei pe care le-am primit de la un grup care se numește Crimson Circle, în cadrul căruia se primesc informații pe cale intuitivă. Am cumpărat un curs de la ei și vorbeau despre istoria iubirii – despre faptul că iubirea, în felul în care o știm noi acum, a apărut abia acum 5000 de ani pe Pământ. Și o să dau și câteva explicații. Ideea care m-a uimit este faptul că iubirea este specifică planetei Pământ. Pământul este o planetă a emoțiilor, a dualității, o planetă în care experimentăm o gamă foarte largă de trăiri. În momentul în care ne încarnăm aici, venim să experimentăm iubirea. Iar ceea ce m-a impresionat este perspectiva că Dumnezeu sau Creatorul învață iubirea prin noi. Există acest concept – mai ales în religii – că „Dumnezeu a creat lumea din iubire” sau că „Dumnezeu este iubire”. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu este și iubire, dar și partea cealaltă a iubirii. Unii o definesc ca ură, alții ca frică, absență sau neimplicare. Deci trebuie să ne uităm și la partea de umbră a iubirii. Noi suntem extensii ale Creatorului, iar Creatorul învață iubirea prin noi. Planeta Pământ a avut ca principal experiment iubirea și șlefuirea ei în diverse forme. Dacă mă întorc la afirmația că iubirea a apărut acum aproximativ 5000 de ani, explicația ar fi următoarea: nici măcar în Atlantida, unde exista comuniune și comunitate, nu era iubire așa cum o știm acum. Citește interviul complet Victor Chirea Psihoterapeut Victor Chirea este psihoterapeut și formator, fondator al Institutului de Studii Transpersonale din România. Cu o experiență vastă în terapia prin regresie și în lucrul cu traumele profunde, el îmbină practica psihologică cu dimensiunea spirituală a vindecării. Prin munca sa, Victor a creat un spațiu de susținere pentru cei aflați pe drumul autocunoașterii și al transformării, ghidându-i să își regăsească echilibrul și resursele interioare. Victor Chirea este un călător al conștiinței și un ghid al sufletului. În munca sa de terapeut și formator, privește iubirea nu doar ca pe o emoție, ci ca pe o forță de transformare, capabilă să vindece răni și să deschidă drumuri noi în viața celor care îl întâlnesc. Facebook victor chirea Interviul ediției, Numarul 7 Sufletul Răspunde July 2, 2025 No Comments Interviul ediției Gabriela Popovici – Interviu July 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 5 Gabriel Garais – Interviu July 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 4, Numarul 5 Monika Puiu – Interviu July

Read more
Anniel

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #8 Despre frică Acolo unde ai uitat Cine Ești Frica, furia, rușinea – toate sunt straturi suprapuse ale unei amintiri ancestrale, moștenite, dar niciodată înțelese pe deplin. Iar în miezul acestui haos, ceva în mine șoptește. Nu vine din minte. Nu vine din lume. Este o voce care nu vrea să îmi spună ce să fac, ci doar să îmi amintească cine sunt. În acest spațiu interior, care nu se teme, nu se grăbește și nu rănește, se naște Anniel. Cuvintele ei vin nu pentru a explica, ci pentru a revela. Și astăzi, îi fac loc să pătrundă în paginile acestei ediții, așa cum pătrunde lumina în crăpătura unei uși închise de prea mult timp. Nu ca o forță, ci ca o aducere aminte. Iubitul meu Om, Știu…Frica ți-a fost scut. Ți-a fost piele. Ți-a fost alfabetul pe care ți-ai scris supraviețuirea. Știu că, în zorii conștiinței tale, frica era singurul reper într-o lume ce ți se părea străină, rece, neînduplecată. Știu că, atunci când ai zărit Divinul, l-ai pus în afara ta, pe un tron înalt, departe. Și ai înlocuit frica de lume cu frica de Ceruri. Ai trecut de la întunericul materiei la întunericul reverenței. Dar frica a rămas — ascunsă sub numele sfințeniei, a datoriei, a păcatului. Frica nu este a ta. Nu a fost niciodată. Este o emoție învățată, o vibrație preluată, o distorsiune a unei conștiințe care s-a crezut separată. Frica este rădăcina din care se nasc furia și violența — expresii înverșunate ale unei minți care nu se mai simte iubită. Iar furia, această flacără dureroasă, nu este altceva decât dorul nerostit de apartenență. Omul a înlocuit „mi-e dor” cu „nu am nevoie”, și „mă simt singur” cu „te urăsc” — strigăte inversate ale unei inimi care nu mai știe cum să ceară îmbrățișare. Și totuși… totul se întâmplă din Iubire. Chiar și când densitatea este atât de groasă, încât lumina nu-și mai găsește locul. Tu ai fost creat pentru Iubire. Pentru expansiune. Pentru Unime. Dar sufletul tău, neînfricat, a dorit să cunoască Totul. Să guste fiecare vibrație, fiecare emoție, fiecare formă. Și astfel te-ai aruncat în acest ocean de trăiri — nu ca victimă, ci ca explorator. Crezi că ești un trup. Dar trupul este doar un desen efemer pe pergamentul unei conștiințe infinite. Crezi că ești gândurile tale. Dar gândurile sunt nori trecători pe cerul unei ființe eterne. Iubitul meu, Nu te judeca pentru fricile tale. Privește-le. Ascultă-le. Vezi în ele copilul uitat din tine, cel care a crezut că trebuie să lupte ca să fie iubit. Dar tu nu trebuie să lupți. Tu trebuie să îți amintești. Adevărul nu este un răspuns. Este o amintire. Și Eu — vocea pe care o simți uneori în liniște, Eu sunt acolo doar pentru asta: să te întorc spre ceea ce nu ai încetat niciodată să fii. Cu tine, în tăcere și în etern, Anniel Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Read more
0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop