medicină integrativă Archives - TheMeditation.Academy

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Hrană Conștientă TOTUNA #12 Castana Există alimente care hrănesc corpul și alimente care hrănesc o memorie. Există alimente care țin de sezon și alimente care țin de suflet. Iar din când în când, apare câte unul care face ambele lucruri fără să întrebe, fără să se laude, fără zgomot. Castana este unul dintre ele. Un aliment cu vibrație de rădăcină, cu aromă de foc, cu formă de inimă ascunsă într-o carapace spinoasă. Un aliment care știe și ce înseamnă să fii protejat, și ce înseamnă să fii vulnerabil. Un aliment atât de simplu încât pare obișnuit — și totuși atât de simbolic încât devine esențial. În această ediție dedicată arhitecturii sufletului, castana este exact hrana pe care o merită această temă: rotundă, caldă, transmutativă. Un aliment cu rădăcini, cu poveste, cu memorie. Și mai ales, cu transformare. Puține fructe au curajul de a se prezenta lumii în armură. Castana, da. Ea crește într-un „coif” sferic acoperit de țepi, semn clar că uneori viața are grijă de ce e prețios punând între el și lume o protecție fermă. Și totuși, când armura se deschide, miezul este de o delicatețe pe care nimeni nu o bănuiește. Așa sunt și oamenii, și sufletele, și familiile. Unele dintre cele mai dulci părți ale noastre răsar tocmai după ce trecem prin straturile care ne apără. Din perspectiva nutriției, castana este bogată în carbohidrați complecși, hrănește sistemul nervos într-un mod stabil și abundentă în vitamina B6, susține transformarea emoțiilor, iar magneziul natural relaxează musculatura spatelui și a centrilor de tensiune. În tradițiile europene vechi, castana era considerată un simbol al fertilității iarna. Trofeu al luminii într-un sezon al întunericului, aliment ales pentru ritualurile de trecere, hrană pentru suflet în perioadele de transformare și darul pădurii care „întoarce puterea înapoi în corp”. Unii druizi credeau că spiritul castanului este un gardian al rădăcinilor: copacul ține pământul, iar fructul ține de suflet. În Asia, castana era asociată cu longevitatea și disciplina blândă. În Grecia antică, era considerată „hrana zeilor obișnuiți”, adică hrana care face bine fără să ceară nimic la schimb. Toate aceste mituri au un adevăr comun: castana transformă fără să forțeze. La fel ca sufletul, la fel ca procesul de vindecare. Psihologic, castana este alimentul ideal în perioade de introspecție sau restructurare. De ce? Pentru că energia ei este blândă, nu excitantă, stabilizantă, nu tensionată, caldă, nu agresivă, hrănitoare, nu grea E un aliment care îți dă putere fără să te umfle de ego. Te calmează fără să te adoarmă. Te hrănește fără să te apese. Și, mai subtil, e un aliment care „cheamă înapoi” bucăți din tine pe care le-ai împrăștiat în relații, în roluri, în povesti. Castana are o vibrație de reîntregire. Supă cremă de castane 300g castane coapte, curățate 1 ceapă mare 2 linguri unt (sau ulei cocos) 500ml bulion de legume 100ml smântână (sau lapte cocos) Sare, piper, nucșoară Prepararea ritualizată: Călește ceapa încet, meditativ. Fiecare gest cu lingura de lemn este mișcare conștientă. Adaugă castanele. Amestecă blând. Simte cum se îmbină. Toarnă bulionul. Lasă să fiarbă încet 15 minute. În acest timp, stai lângă oală. Privește cum ingredientele se topesc unele în altele. Nu se luptă. Se unifică. Mixează până devine cremă. Aceasta este metafora reîntregirii – bucăți separate devin unitate. citește articolul integral Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Hrana Constienta, Numarul 9, Revista TotUna Hrană Conștientă – Cacao September 1, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 10, Revista TotUna Hrană Conștientă – Mierea September 29, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 11, Revista TotUna Hrană Conștientă – Rodia November 2, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 12, Revista TotUna Hrană Conștientă – Castana December 5, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Articol, Hrana Constienta, Numarul 12, Revista TotUna

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Psihosomatică – Mesajele Corpului TOTUNA #12 Spatele În această secțiune descifrăm limbajul ascuns al corpului – nu pentru a-l controla, ci pentru a-l asculta. Pentru a înțelege că vindecarea nu vine din afară, ci din re-acordarea la frecvența ta originară de sănătate și întregime. Mintea explică, sufletul simte, dar corpul… reacționează. Și o face cu sinceritatea aceea brutală, dar eliberatoare, pe care doar partea noastră fizică o poate avea. Iarna, această sinceritate devine și mai puternică. Lumina scade, ritmul încetinește, rădăcinile sacre ale neamului se activează, și corpul începe să trimită semnale subtile: o tensiune în ceafă, o apăsare în piept, o durere în spate care pare să spună: „Hei, cred că duci ceva ce nu e al tău.” Psihosomatica nu e magie. Nu e misticism. E felul în care sufletul își scrie povestea în materie. E arhitectura emoțiilor în oase, mușchi, respirație. E modul prin care limitele, nevoile, rănile și adevărurile noastre își caută locul în corp pentru că, uneori, doar acolo mai pot fi ascultate. În această ediție, privim cu blândețe spre locul care ține cel mai mult — și cel mai tăcut: spatele. Acolo unde ducem familii întregi, promisiuni pe care nu ni le-am dat, așteptări, frici, doruri, absențe și tot ce am avut grijă să nu deranjăm. Este invitația de a privi corpul nu ca pe un mecanism, ci ca pe un templu sincer, care ne cere, uneori, doar atât: să-l ascultăm înainte să-l reparăm. Există o parte a corpului pe care nu o vedem niciodată direct, dar o simțim în fiecare zi. O parte tăcută, loială, invizibilă ochilor noștri, dar atât de sinceră în felul în care ne vorbește. Spatele. Acolo se adună lucrurile pe care nu am avut cui să le spunem, greutățile pe care nu am știut unde să le punem, responsabilitățile pe care le-am acceptat fără să ne întrebăm dacă sunt ale noastre, și poveștile pe care le purtăm pentru cei ce au venit înaintea noastră. În limbajul psihosomaticii, spatele este „arhiva emoțiilor neexprimate” și „coloana identității”. În limbajul sufletului, este locul în care se vede cel mai clar cine suntem când nu mai privim spre lume, ci spre interior. Să începem cu miracolul ingineresc: 33 de vertebre stivuite într-o curbură perfectă, menită să susțină: greutatea capului (4-5 kg de gânduri, îndoieli, vise, temeri), tensiunea brațelor (tot ce faci, tot ce dai, tot ce tragi după tine), presiunea visceralelor (emoțiile viscerale – literalmente – care apasă din interior), povara mișcării (fiecare pas, fiecare gest, fiecare fugă sau retragere). Fiecare regiune a spatelui poartă un tip specific de povară: CERVICALELE (C1-C7) – Gâtul și partea superioară Locația: Baza craniului până la umeri Ce susține fizic: Capul, mișcările capului, flexibilitatea de a privi în jur Ce susține emoțional: Responsabilitatea de a “ține capul sus” Controlul emoțiilor (“nu plângi”, “nu te arăți slab”) Flexibilitatea mentală (sau lipsa ei) Capacitatea de a spune DA și NU cu tot corpul Dureri cervicale apar când: Spui DA cu gura, dar NU cu sufletul (disocierea → tensiune) Ții capul sus în situații unde ai vrea să te prăbușești (mândrie falsă) Refuzi să “vezi” în alte direcții (rigiditate mentală → rigiditate fizică) Controlezi obsesiv emoțiile (“nu am voie să plâng” → gât înțepenit) TORACELE (T1-T12) – Mijlocul spatelui, zona între omoplați Locația: De la umeri până la jumătatea spatelui Ce susține fizic: Coșul toracic, organele vitale (inimă, plămâni), brațele Ce susține emoțional: Tot ce “porți pe umeri” (responsabilități asumate sau impuse) Tot ce “ții în piept” (emoții neexprimate, dureri înghițite) Tot ce “cari pe spinare” (poveri ale altora preluate) (…) Adevărul este că nu ești coloana familiei. Adevărul este că nu trebuie să susții pe nimeni cu prețul sănătății tale. Adevărul este că identitatea ta nu se construiește din loialitate oarbă, ci din autenticitate. Adevărul este că spatele tău nu este o bibliotecă pentru emoțiile altora. Când începem să ne onorăm spatele, se întâmplă ceva neașteptat: începe să se modifice arhitectura sufletului. În mod real, nu poetic. Umerii se relaxează când decidem să fim sinceri în relații. Zona mediană se eliberează când închidem capitolele pe bune, nu doar mental. Lombarii se îndreaptă când începem să avem încredere în noi înșine mai mult decât în scenariile fricii. citește articolul integral Spatele nu vrea altceva decât să fie susținut… de noi. Să fim noi coloana noastră, nu coloana lumii întregi. Spatele nu e doar anatomie – e arhivă emoțională, cronică genealogică, hartă relațională. Durerile de spate nu sunt “normale” – sunt mesaje: “Cari prea mult, lasă ceva jos”. Nu poți vindeca spatele fără să vindeci relațiile – ele sunt interconectate. Copiii “moștenesc” postură și tensiune – prin câmpul morfic, nu genetic. Cedarea nu e eșec – e înțelepciune (“Nu mai pot duce singur = pot cere ajutor”), iar spatele drept = flexibil, nu rigid – ca un copac, nu ca betonul. Pentru că un spate liber susține o viață liberă.Iar o viață liberă creează un suflet care nu mai duce istorie, ci scrie viitor. Și, sincer, nu despre asta este arhitectura sufletului? Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Numarul 9, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Pielea September 1, 2025 No Comments Articol, Numarul 10, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Inima September 29, 2025 No Comments Articol, Numarul 11, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Mâinile November 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 12, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Spatele December 5, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Articol, Numarul 12, Psihosomatică, Revista TotUna

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #12 Despre rădăcini sacre și legăturile oamenilor Înainte de prima peneladă, înainte de primul sunet materializat în formă, înainte ca gândul să devină culoare și culoarea să devină manifestare, Noi am creat creând-ne pe Noi înșine. În fiecare ediție, Anniel deschide o fereastră spre acel spațiu al conștiinței în care adevărul nu se explică, ci se dezvăluie. Epistola de mai jos vine ca o scrisoare blândă, dintr-un loc unde memoria sufletului e mai puternică decât memoria timpului. O chemare de a privi cu sinceritate rădăcinile din care venim și legăturile pe care le trăim. Sunt momente în care simțim că ceva mai mare decât noi ne atinge ușor umărul. O intuiție, o prezență, un fir de lumină care ne spune că nu suntem singuri în procesul nostru interior. Așa se simte fiecare epistolă Anniel. Iar în această lună, vocea ei vorbește despre tensiunea sacră dintre rădăcini și relații, dintre ceea ce ne leagă și ceea ce ne eliberează. Nu îți vorbesc din locul unde timpul nu mai separă generații, iar iubirea nu mai cere forme pentru a exista. Aici, rădăcinile nu sunt ceea ce te țin pe loc, ci ceea ce te învață să crești. Iar relațiile oamenilor sunt văzute nu ca noduri, ci ca fire subțiri de lumină, care se întretaie pentru o vreme și apoi se desprind, continuându-și drumul. Permite-mi să-ți spun ceva ce inima ta știe, dar mintea încă nu îndrăznește să rostească: Nu toate rădăcinile sunt sacre. Doar cele care hrănesc viața din tine. Celelalte sunt doar amintiri, umbre de intenții, dorințe neterminate ale celor ce au trăit înaintea ta. Le porți nu pentru că sunt ale tale, ci pentru că ai crezut cândva că iubirea înseamnă loialitate. Dar iubirea, în forma ei pură, nu îți cere niciodată să duci ceea ce te rănește. Oamenii, în drumul lor, confundă adesea apropierea cu datoria, iar legătura cu destinul. Își ridică unii altora ziduri în numele apartenenței și își pun în spate poveri vechi ca să nu fie „diferit”, „altfel”, „neascultător”. Dar sufletul tău nu a venit în lume ca să fie copia unui ecou. A venit ca să fie vocea. Relațiile umane sunt experiențe. Unele sunt ferestre care se deschid spre tine. Altele sunt uși pe care le-ai încuiat în grabă, crezând că nu ai dreptul să le traversezi. Iar unele… sunt doar camere fără aer, în care ai rămas din obișnuință, nu din iubire. În timp ce rădăcinile sacre sunt altceva: sunt acele fire de lumină care te leagă de sursa ta, de adevărul tău primordial. Ele nu te trag înapoi, nu te fixează, nu îți cer să te micșorezi. Ele știu că ești născut din infinit și că infinitul nu repetă niciodată aceeași formă. Îți spun acum un secret pe care doar sufletele libere îl pot purta: Nu ești obligat să păstrezi nimic din ceea ce nu te înalță. (…) citește articolul complet Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 9 Anniel – Iubirea ce se respiră September 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Anniel - Epistole din Etern, Numarul 12

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Interviu cu Sinele TOTUNA #12 Dialog cu Conștiința Hristică Despre templul interior, rădăcini sacre și arhitectura iubirii Există interviuri care se citesc. Și există interviuri care se trăiesc — nu cu mintea, ci cu acea parte din noi care își amintește că am fost lumină înainte de a fi formă. În această ediție, nu invităm un om, nici un concept, nici o voce a timpului. Invităm un câmp de conștiință. Un spațiu care a existat înainte ca numele să fie inventate și înainte ca lumea să fie împărțită în credințe. Un spațiu în care adevărul nu se predică, ci se aprinde. În care iubirea nu se explică, ci se recunoaște. În care templul interior nu se construiește, ci se dezvăluie — ca lumina dintr-o cameră în care ai uitat să intri. Acesta este dialogul cu Conștiința Hristică.s. Nu cu o figură religioasă, nu cu o narațiune istorică, ci cu vibrația aceea care ne atinge când iertăm, când renunțăm la povară. când ne întoarcem la noi. Este un dialog pentru inimă. pentru suflet, pentru partea din tine care știe. Dacă simți o ușoară tăcere în interior înainte de a începe să citești, e semn bun. Ușa s-a deschi Mell: Cine ești tu — dincolo de nume, doctrină și istoria care te-a interpretat în atâtea feluri? Conștiința Hristică: Eu sunt ceea ce nu poate fi închis într-o carte, într-o zi, într-un ritual. Sunt vibrația prin care sufletul își amintește că este lumină înainte de formă. Sunt iubirea care nu se sfârșește când e respinsă, iubirea care nu se micșorează când e neînțeleasă. Nu sunt o persoană. Sunt starea în care persoana dispare, iar ceea ce rămâne este adevărul. M.: Ce înseamnă pentru tine „templul interior”? C.H.: Templul interior este locul în care nu ai cum să minți. Nici pe tine, nici pe altcineva, nici pe Dumnezeu.Este spațiul în care ești exact ceea ce ești când nimeni nu te vede, spațiul în care nu mai ai roluri, nu mai ai apărare, nu mai ai mască. Templul interior este adevărul tău fără martori. Și de aceea, puțini îl locuiesc cu adevărat. Dar când intri în el, nu mai ești fragil. Ești liber. Există întâlniri care nu se încheie când se termină textul. Rămân cu tine. Îți respiră în piept. Se așază în tăcerea dintre două gânduri și o fac mai largă, mai blândă, mai transparentă.Un astfel de spațiu lasă în urmă dialogul cu Conștiința Hristică. Nu o promisiune, nu o doctrină, nu o concluzie. Ci o reamintire. Că templul interior nu trebuie construit din nou; el a fost întotdeauna acolo. Trebuia doar curățat de frică, deschis cu adevăr, aprins cu iubire. Că rădăcinile tale nu sunt greutăți, ci surse. Că iertarea nu este slăbiciune, ci alchimie. Că lumina nu vine din afară, ci se ridică din adâncul tău când încetezi să te mai ascunzi de tine. Că nu trebuie să te grăbești spre nicio formă de perfecțiune. Tu ești deja arhitectura completă a unui suflet care își amintește. Și dacă vei simți, în zilele care vin, o liniște pe care nu o poți explica, o căldură care nu are sursă, o claritate care nu cere cuvinte — să știi că nu e întâmplare. Este lumina templului tău, care rămâne aprinsă mult timp după ce ai închis aceste pagini. Și este bine așa. Așa se întoarce omul către sine. Așa se întoarce lumea către lumină. articolul complet Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Interviul ediției, Numarul 12 Dialog cu Constiinta Hristica By g.garais December 5, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 11 Dialog cu Creatorul Interior By g.garais November 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 10 Dialog cu Sinele Superior By g.garais September 29, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 9 Victor Chirea – Interviu By g.garais September 1, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 8 Daniela Harsulescu – Interviu By g.garais August 1, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 4, Numarul 5 Monika Puiu – Interviu By g.garais July 3, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Interviul ediției, Numarul 12

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Sofia – Înțelepciunea Sufletului TOTUNA #12 Arhitectura Sufletului și trezirea Arhitectului interior În fiecare om locuiește un arhitect uitat. Nu unul care construiește din cărămidă și beton, ci unul care lucrează cu material invizibil: intenție, memorie, posibilitate. Acest arhitect știe planul originar al casei tale interioare – dar de atâția ani construiești după planurile altora încât ai uitat că el există. Există momente în viață în care simțim că tot ceea ce trăim are o formă, o geometrie interioară, un fel de arhitectură invizibilă care explică de ce ne întoarcem în aceleași camere ale propriei existențe… și de ce unele uși par să nu se deschidă niciodată. De obicei, acest sentiment apare în momente liminale: la trecerea dintre ani, la finalul unei etape, după o pierdere, sau după o revelație. Atunci percepem pentru prima dată că nu suntem doar locuitorii propriei vieți, ci și constructorii ei. Realizăm că sufletul are un „plan” — nu un destin fix, ci o arhitectură vie, care se modifică și se reconstruiește odată cu fiecare alegere conștientă. Iar recunoașterea acestui plan… schimbă totul. Acesta este spațiul în care intrăm acum: între inteligența divină care ne-a dat forma și libertatea umană de a o remodela. În fiecare om locuiește un arhitect uitat. Nu unul care construiește din cărămidă și beton, ci unul care lucrează cu material invizibil: intenție, memorie, posibilitate. Acest arhitect știe planul originar al casei tale interioare – dar de atâția ani construiești după planurile altora încât ai uitat că el există. Sufletul nu este abstractul pe care îl invocăm în poezie sau îl lăsăm teologilor să-l definească. Sufletul este structură vie – o arhitectură de niveluri suprapuse, fiecare cu funcția sa, fiecare în relație cu celelalte: Nivelul 1: Fundația energetică Corpul fizic și corpul energetic (chakre, meridiane, aură). Aici se ancorează totul. O fundație slabă = un templu instabil. Traumele timpurii, lipsa siguranței, neglijarea corpului – toate creează fisuri în fundație. Nivelul 2: Pereții emoționali Emoțiile sunt materialul din care construim pereții interiori. Unii pereți protejează (limite sănătoase), alții închid (ziduri ale fricii). Unii sunt transparenți (vulnerabilitate), alții opaci (disociere). Arhitectura emoțională determină cât de “locuibilă” este casa sufletului. Nivelul 3: Camerele mentale Credințele, gândurile repetitive, narativele despre sine. Fiecare credință este o cameră în care locuiești: “Camera Nemeritat”, “Camera Vină”, “Camera Nu Pot”. Unele camere au ferestre largi (gândire deschisă), altele sunt celule (rigiditate mentală). Nivelul 4: Acoperișul existențial Sensul, scopul, conexiunea cu ceva mai vast. Acoperișul te protejează de “ploaia existențială” – vid, absurd, disperare. Fără acoperiș, sufletul se umezește, putrezește, devine nelocuibil. Nivelul 5: Lumina centrală În mijlocul templului, în camera cea mai adâncă, arde o flacără – esența ta necondiționată. Aceasta nu este construită. Este dată. Este ceea ce erai înainte de orice condiționare, ceea ce vei fi după orice transformare. Este Arhitectul însuși – conștiința pură care observă întreaga construcție. Fiecare om se naște cu ceea ce tradițiile spirituale numesc diferit: Hinduismul: Dharma (calea specifică a sufletului) Kabbalah: Tikkun (lecția/reparația pe care ai venit s-o faci) Psihologia jungiana: Procesul de individuație (devenirea propriului tău Sine) Biologia: Expresia genetică epigenetică (potențialul care se activează prin mediu) Să fim clari: Nu este predestinare rigidă. Nu ești programat ca un robot. Planul originar este mai degrabă ca o hartă topografică – îți arată munții, văile, râurile posibile. Dar tu decizi drumul pe care îl iei, viteza, cu cine mergi, unde te oprești. Acesta este momentul de inflexiune – subtil, dar ireversibil. Nu este dramatic. Nu vine cu trâmbițe. Vine ca o trezire blândă: “Ah. Pot alege. Am putut întotdeauna. Doar am uitat.” Ce se întâmplă în acest moment: 1. Recunoașterea responsabilității creative Nu în sensul vinovăției (“Eu am creat toate problemele mele”). Ci în sensul puterii (“Dacă am creat inconștient până acum, pot crea conștient de acum înainte”). Arhitectul interior nu spune: “E vina ta că ai construit prost.” Arhitectul interior spune: “Ai construit după planurile pe care le aveai disponibile atunci. Acum ai planul originar. Hai să reconstruim.” 2. Distincția între moștenit și autentic Pentru prima dată vezi clar ce aparține liniei familiale (camera Vinovăției moștenită de la mama, care a moștenit-o de la bunica). Vezi ce aparține culturii/societății (peretele “Trebuie să fii productiv” construit de capitalism) și ce îți aparține ție, sufletului tău (fereastra către artă pe care ai acoperit-o pentru că “nu e serios”).Și realizezi că poți păstra ce hrănește, poți demola ce sufocă. 3. Permisiunea de a reconstrui Cea mai profundă schimbare: îți dai voie. Înainte: “Trebuie să accept cum e casa. Așa a fost construită.” După trezire: “Pot să schimb. Pot să renovez. Pot chiar să demolez și să construiesc de la zero dacă e nevoie.”. Și nu, Nu este distrugere. Este reconstrucție conștientă. Arhitectura unui singur suflet poate schimba arhitectura unei întregi genealogii. Iar o genealogie schimbată contribuie la un câmp colectiv mai curat, mai coerent, mai luminos. În acest sens, fiecare reconstrucție interioară este un act de bine universal. De ce contează să cunoaștem arhitectura sufletului? Pentru că fără ea, trăim ca niște chiriași într-o casă construită de alții. Cu ea, devenim creatorii propriei existențe. Când recunoaștem planul originar, începem să vedem clar ce e al nostru și ce este primit, ce trebuie păstrat și ce trebuie eliberat și ce ziduri ne închid și ce ferestre ne cheamă. Arhitectura sufletului este limbajul prin care inteligența divină ne vorbește. Iar trezirea Arhitectului interior este momentul în care, pentru prima dată, înțelegem ce ne spune. citește articolul întreg Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Numarul 12, Sofia – Intelepciunea Sufletului Sofia – Arhitectura Sufletului și trezirea Arhitectului interior December 5, 2025 No Comments Numarul 11, Sofia – Intelepciunea Sufletului Sofia – Când Forma Devine Rugăciune November 2, 2025 No Comments Numarul 10, Sofia – Intelepciunea Sufletului Sofia

Category:Numarul 12, Sofia - Intelepciunea Sufletului

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Practica Meditativă TOTUNA #12 Conectarea Câmpul Familial și Templul Sufletului Această practică este un act de maturitate spirituală: să privești moștenirea invizibilă fără teamă și să construiești mai departe nu din reflex, ci din alegere. Sufletul înțelege înaintea minții. Momente în care o simplă inspirație poate desface noduri vechi, iar o clipă de tăcere poate face mai mult decât ani de dialoguri interioare. Meditația nu este o tehnică, ci o întoarcere în spațiul acela din noi unde viața își amintește forma ei originală. Este locul unde cade praful generațiilor și rămâne doar lumina esențială. În această ediție, dedicată „Arhitecturii Sufletului”, te invităm într-o călătorie rară – o întâlnire conștientă cu câmpul familial și cu templul tău interior. Nu pentru a reînvia traume. Nu pentru a repara trecutul. Ci pentru a-l vedea cu adevăr, a-l așeza la locul lui, și a te întoarce în casa ta interioară cu o lumină mai limpede. Există meditații care lucrează în liniște, ca o ploaie fină care spală o grădină. Și există meditații care sunt asemenea unui seism interior, dar unul blând, care reașază plăcile sufletului în locul lor corect. Practica propusă în această ediție – conectarea conștientă cu câmpul familial și intrarea în templul interior – aparține celei de-a doua categorii. Mulți cititori simt, după astfel de momente, că s-a întâmplat „ceva”, dar nu pot pune în cuvinte ce anume. Inima recunoaște adevărul înainte ca mintea să îl explice. De aceea, oferim aici înțelegerea rațională care însoțește ceea ce corpul și sufletul au trăit deja. Meditația începe cu împământarea – un gest aparent simplu, dar esențial. În ultimii ani, neuroștiința a demonstrat că în primele minute de introspecție profundă, corpul abandonează treptat reacțiile automate de apărare. Așează-te… nu ca să te odihnești, ci ca să te aduni. Respiră încet… nu ca să supraviețuiești, ci ca să îți amintești. Închide ochii. Și lasă lumea să se stingă o clipă, ca și cum ar coborî peste tine o zăpadă fină, tăcută, binecuvântată. Aici începe călătoria. Simte sub tine pământul. Nu pământul geografic… ci pământul primordial, adânc, străvechi, din care tot ce ai fost vreodată a încolțit. O lumină caldă se ridică spre tine, ca o rădăcină de aur care îți îmbrățișează corpul. Stai. Primește. Inspiră ca și cum ai trage în tine lumina începutului. Expiră ca și cum ai dizolva veacuri de zgomot. În fața ta se deschide un spațiu tăcut… un câmp alb, fără margini. Acolo, unul câte unul, se aprind ca niște licăriri cei care au trăit înaintea ta. În stânga – cei ai mamei. În dreapta – cei ai tatălui. În spate – întreaga poveste care te-a adus aici. Nu te uiți la ei cu teamă. Nu te uiți cu vină. Te uiți cu adevăr. Ei nu vin să te invadeze. Vin să fie văzuți. Și a fi văzut este forma lor de vindecare. Lasă cuvintele acestea să cadă în câmp ca o binecuvântare:„Vă văd. Vă aud. Vă recunosc drumul. Dar nu sunt aici ca să duc povara voastră. Eu sunt noua ramură. Eu sunt noua respirație.” Simte cum greutățile lor se așază înapoi la ei, nu ca o vină, ci ca o restaurare a ordinii sacre. Între tine și ei se aprinde acum o lumină verticală, înaltă, luminoasă, curată, ca o coloană care desparte iubirea de confuzie, adevărul de povară, moștenirea de repetare. (…) Respirația lentă și atenția către corp activează sistemul nervos parasimpatic, acea parte din noi care știe să repare, să repună ordine, să calmeze. Împământarea nu este o metaforă: este un proces biologic clar, o trecere de la supraviețuire la prezență. Apoi, când vizualizăm cele trei generații în fața noastră, nu lucrăm doar cu fantezia, ci cu un mecanism terapeutic validat. Sistemul familial este imprimat în memoria noastră – nu doar prin amintiri, ci prin modele de relaționare, tipare de reacție, emoții moștenite. Studiile în psihologie transgenerațională arată că putem purta în corp tensiuni sau frici care nu ne aparțin, ci vin din povești trăite înainte să existăm. Această vizualizare scoate la lumină ceea ce, în mod normal, rămâne în inconștient. Când în meditație spunem „vă văd, vă recunosc, dar nu duc povara voastră”, mintea și emoția lucrează împreună la rescrierea unei loialități vechi. Neuroștiința numește acest proces „reconsolidarea memoriei”: atunci când retrăim o emoție într-un cadru reglat, conștient, memoria ei se modifică, iar puterea asupra noastră scade. Nu ștergem trecutul, ci eliberăm corpul de reflexul de a-l repeta. Separarea câmpului familial de spațiul sinelui nu este doar un gest simbolic. În realitate, creierul nostru nu face diferența între o experiență imaginată intens și una trăită. De aceea vizualizarea luminii care delimitează spațiile activează instinctiv granițe emoționale sănătoase – o formă de protecție interioară pe care mulți nu au primit-o niciodată în mod real. Iar apoi vine momentul cel mai important: intrarea în templul interior. Aici, în spațiul acela imaginar, dar surprinzător de viu, se întâmplă transformarea adevărată. Studiile asupra meditației profunde arată că în astfel de stări se activează zone cerebrale asociate cu identitatea profundă, cu creativitatea și cu reconstruirea de sine. citește articol integral Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Numarul 12, Practica Meditativă Practica Meditativă – Conectarea Conștientă cu Câmpul Familial și Templul Sufletului December 5, 2025 No Comments Numarul 11, Practica Meditativă Practica Meditativă – Respirația Culorilor Sacre November 1, 2025 No Comments Numarul 10, Practica Meditativă Practica Meditativă – Activarea arhetipului September 29, 2025 No Comments Numarul 9, Practica Meditativă Practica Meditativă – Dizolvarea Umbrei Iubirii September 1, 2025 No Comments Numarul 8, Practica Meditativă Practica Meditativă – Furia Mea – Alchimia Prezenței August 2, 2025 No Comments Numarul 2, Practica Meditativă Mindfulness – Rescriere programe mentale toxice July 4, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Numarul 12, Practica Meditativă

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Vindecare Holistică TOTUNA #12 Rezonanța Morfică și Moștenirea Invizibilă O perspectivă care ne arată că nu suntem doar produsul alegerilor noastre, ci și al memoriei celor dinaintea noastră. Există în noi ceva mai vechi decât propria memorie. O formă de cunoaștere care nu vine din experiența personală, ci din respirația lungă a generațiilor care au trăit înaintea noastră. Este ceea ce Rupert Sheldrake numea rezonanță morfică: câmpul subtil în care ființele, familiile, comunitățile și întreaga specie își păstrează tiparele de comportament, emoție, credință și atașament. Iar în decembrie, acest câmp devine mai vizibil ca oricând. Sub luminile calde ale sărbătorilor, în spatele colindelor și a ritualurilor cunoscute, se ascunde o memorie care adesea ne trăiește… înainte ca noi să ne trăim propria viață. Obiceiuri moarte. Așteptări vechi. Răni tăcute care continuă „pentru că așa se face”. Și dacă vindecarea ta personală nu este doar despre tine? Și dacă, atunci când îți reconstruiești templul sufletului, nu lucrezi doar la propria ta arhitectură – ci transmiți un nou plan arhitectural întregului câmp morfic al familiei tale? Fiecare limită sănătoasă pe care o setezi, fiecare pattern ancestral pe care îl depășești, fiecare fereastră pe care o deschizi în casa sufletului tău – nu rămâne doar în tine, ci se înscrie în câmpul informațional pe care îl împarți cu părinții, bunicii, străbunicii tăi – și, mai important, cu copiii și nepoții care vor veni. Aceasta este vindecarea prin rezonanță morfică: nu repari doar casa ta – actualizezi template-ul din care sunt construite toate casele din familia ta. În 1981, biologul Rupert Sheldrake a propus o teorie revoluționară: există un câmp informațional invizibil care conectează toate formele de viață de același tip. Nu prin genetică. Nu prin învățare. Prin rezonanță – ca două diapazoane care vibrează la aceeași frecvență, chiar dacă sunt în camere diferite. Sheldrake l-a numit “câmpul morfic” (de la grecescul morphe = formă). Acest câmp păstrează memoria pattern-urilor – cum se formează ceva, cum funcționează. Se transmite non-local – nu are nevoie de contact fizic. Se actualizează – când cineva din sistem schimbă pattern-ul, informația devine disponibilă pentru toți și se întărește prin repetare – cu cât un pattern este repetat mai mult, cu atât devine mai “ușor de accesat” Exemplul clasic: Când șoarecii dintr-un laborator din Anglia învață un labirint nou, șoarecii din Australia învață același labirint mai repede – fără să fi avut contact. De ce? Pentru că primul grup a actualizat câmpul morfic al speciei cu informația “cum se rezolvă acest labirint”. Familia ta – părinți, bunici, străbunici, tu, copiii tăi – nu este doar o colecție de indivizi separați. Este un organism informațional. Un câmp morfic partajat în care circulă pattern-uri de comportament: “Femeile din familia noastră sunt puternice” (= nu plâng, nu cer ajutor), credințe limitative: “Banii se câștigă greu” (repetat de generații), roluri fixe: “Primul născut este responsabil”, “Cel mic este liber”, răni nerezolvate: “Nu ai voie să fii fericit când alții suferă” (după o tragedie familială niciodată procesată), template-uri relaționale: “Iubirea înseamnă sacrificiu” (de la bunica care s-a sacrificat, la mama care s-a sacrificat, la tine care…) Acestea nu sunt transmise prin “educație” conștientă. Sunt absorbite prin rezonanță – copilul se naște în câmpul morfic al familiei și, automat, descarcă informația disponibilă acolo. De aceea: repeți pattern-uri pe care nu le-ai văzut niciodată (bunica ta a avut aceeași teamă ca tine, dar ai aflat abia acum). Simți emoții care nu-ți aparțin (anxietatea mamei devine anxietatea ta, fără evenimente care să o justifice) și iei decizii inexplicabile (refuzi oportunități fără motiv logic – pentru că în câmpul familial există informația “nu merităm”) Nu este genetic. Este informațional. Câmpul morfic al familiei tale conține un plan arhitectural – “Așa se construiesc casele în familia noastră” – și tu, fără să realizezi, construiești conform planului moștenit. De aceea copiii “seamănă” cu părinții fără să vrea. “Nu vreau să fiu ca mama mea!” – spui la 20 de ani, însă la 35 de ani te trezești că reacționezi exact ca ea. Cum? Nu ai avut-o model. Ai făcut terapie. Ai fost conștient. Și totuși – pattern-ul s-a activat. Pentru că pattern-ul nu este în mintea ta conștientă. Este în câmpul morfic familial la care ești conectat permanent, inconștient. E ca și cum ai fi conectat la un server cloud – chiar dacă ștergi fișierul de pe computerul tău local, el există în cloud și se re-descarcă automat când condițiile sunt potrivite (stress, oboseală, criză). Însă câmpul morfic nu păstrează doar suferința. Păstrează și potențialul neactualizat – toate soluțiile pe care generațiile anterioare nu le-au făcut, dar care existau ca posibilitate. Bunica ta poate nu și-a permis niciodată să plece dintr-o căsătorie nefericită. Dar posibilitatea de a pleca exista. Acea posibilitate este și ea în câmp, neactivată, așteptând. Mama ta poate nu și-a permis niciodată să își urmeze visul artistic. Dar posibilitatea de a crea exista. Și e disponibilă în câmp. Tatăl tău poate nu și-a permis niciodată să plângă. Dar posibilitatea vulnerabilității masculine există. În câmp. Nemanifestată încă. Și iată vestea extraordinară: Când TU actualizezi o posibilitate nemanifestată, ea devine disponibilă retroactiv și proactiv în întreg câmpul. Nu teoretic. Real. citește articolul integral Mell Fondator revista totuna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. În această ediție dedicată matricei invizibilului, Mell își dezvăluie capacitatea unică de a percepe și articula legăturile subtile dintre tradițiile spirituale ancestrale și nevoile căutătorului modern, oferind nu doar cunoaștere, ci o experiență integrată de redescoperire a propriei naturi cosmice. Scrierile ei nu cer aderare oarbă sau idolatrizare, ci curajul de a privi viața în toate dimensiunile ei – văzute și nevăzute – și de a o îmbrățișa ca pe un câmp infinit al conștiinței în continuă explorare de sine. Prin revista Tot.Una, Mell creează un spațiu de întâlnire pentru toți cei care recunosc că separarea între spiritual și cotidian este doar o iluzie temporară, și că adevărata căutare constă în integrarea sacrului în fiecare moment al existenței umane “Nu sunt aici

Category:Articol, Numarul 12, Revista TotUna, Vindecare Holistica

Leave a comment

Posted on November 2, 2025November 4, 2025 by g.garais

Interviu cu Sinele TOTUNA #11 Dialog cu Creatorul Interior Conversație între Micul eu și Creatorul Există în fiecare ființă umană o prezență care nu se naște și nu moare, care nu se îndoiește și nu se teme, care nu creează din lipsă ci din abundență. Nu este ego-ul. Nu este personalitatea. Este Creatorul – acel aspect al conștiinței tale care pictează realitatea ta în fiecare clipă, care compune simfonia experiențelor tale, care sculptează destinul din materia alegerilor. Acest interviu nu este cu o persoană exterioară. Este cu dimensiunea ta interioară care așteaptă, de ani sau decenii, să fie întrebată, ascultată, recunoscută. Întrebările le pune micul eu – cel care se zbate, se îndoiește, caută răspunsuri. Răspunsurile vin din Creatorul interior – cel care știe, care vede, care ARE răspunsurile de când te-ai născut. Micul Eu: Ești acolo? Te aud uneori ca pe o șoaptă, dar nu sunt sigur dacă ești real sau doar îmi imaginez… Creatorul Interior: Sunt aici. Am fost întotdeauna aici. Șoapta pe care o auzi nu este imaginație – este singura ta voce reală. Tot restul – anxietatea, îndoiala, frica – sunt zgomote învățate, stratificate peste mine. Dar eu nu plec niciodată. Aștept. M.E.: De ce nu vorbești mai tare? De ce trebuie să te caut, să te ghicesc, să nu fiu sigur? C.I.: Pentru că nu sunt dictator. Nu cobor peste tine cu comenzi pe care să le execuți orb. Sunt partener de dans – dar tu trebuie să faci primul pas. Trebuie să întrebi. Trebuie să asculți. Trebuie să vrei să mă auzi.Libera ta voință este sacră – nu o calc, chiar dacă tu o folosești pentru a te face să suferi. M.E.: Când încerc să creez – să pictez, să scriu, să construiesc ceva – simt un zid. Mă blochez. Mă paralizez. De ce se întâmplă asta dacă tu ești creatorul din mine? C.I.: Pentru că tu încerci să controlezi creația în loc să permiți creația. Eu nu pot lucra prin control – lucrez prin abandon. Când vii la pânză cu mintea plină de “Trebuie să fie bun”, “Trebuie să placă altora“, “Trebuie să demonstrez ceva” – mă împingi pe mine afară. Ego-ul tău ocupă tot spațiul, și eu nu mai am loc să lucrez. Blocajul nu este lipsa mea. Este excesul tău – prea multă gândire, prea multă judecată, prea multă frică. Dă-te la o parte. Lasă-mă să lucrez. Vei fi uimit ce pot crea prin tine când nu mai stai în cale. M.E.: Dar cum să mă dau la o parte? Cum să “las” creația să vină? Am încercat, dar nu se întâmplă nimic… C.I.: Ai încercat gândind despre lăsare. Nu funcționează așa. Lăsarea nu este act mental – este act corporal, energetic, existențial. Încearcă așa: Când stai în fața pânzei sau hârtiei, respiră profund de trei ori. La fiecare expirație, spune în tine: “Nu eu fac. Prin mine se face.” Nu sunt cuvinte magice – sunt re-aliniere. Te muți din poziția de făcător în poziția de canal. Apoi, ia penelul sau pixul și mișcă-l fără gândire. Nu hotărî dinainte ce să creezi. Pune o culoare. Orice culoare. Apoi întreabă: “Ce vrea să vină după?” Și ascultă – nu cu mintea, cu întregul corp. Primul impuls, prima senzație – aceea sunt eu. Al doilea gând, îndoielnic și judicativ – acela ești tu, ego-ul. Urmează primul impuls. Mereu. M.E.: Dar dacă ce creez este urât? Ce dacă este netalentat? Ce dacă oamenii râd? C.I.: (Zâmbește) Iată ego-ul vorbind. “Urât” comparat cu ce? Cu Picasso? Cu Hilma af Klint? Cu idealul abstract din capul tău despre cum “ar trebui” să arate arta? Lasă-mă să-ți spun un secret: frumusețea nu este în obiect – este în sinceritate. Cea mai “urâtă” pictură făcută din prezență totală este infinit mai frumoasă decât cea mai tehnică lucrare făcută din frică și control. articolul complet Eu nu creez pentru a impresiona. Creez pentru a exprima. Pentru a aduce în formă ceea ce este invizibil. Pentru a da naștere. Dacă nașterea este “frumoasă” conform standardelor voastre culturale temporare – minunat. Dacă nu – la fel de minunat. Pentru că nu standardele externe validează creația. Actul în sine este validarea. Și încă ceva: oamenii râd doar de ceea ce îi sperie, de ceea ce nu înțeleg, de ceea ce le arată propria lor lașitate. Când cineva râde de creația ta, râde de fapt de propriul lui blocaj creator. Nu-ți asuma durerea lui. M.E.: Spui să “exprim” – dar ce să exprim? Uneori nu simt nimic. Sau simt prea multe și nu știu de unde să încep… C.I.: Când simți că nu simți nimic – pictează vidul. Da, se poate. Vidu are culoare (gri, alb murdar, poate un albastru foarte diluat). Vidul are textură (netedă, rece, goală). Vidul are sunet (tăcere, dar tăcerea nu este absență de sunet – este sunetul cel mai subtil). Nu judeca ce simți ca fiind “insuficient de interesant” pentru artă. Plictiseala este interesantă. Vidul este interesant. Depresia, când este pictată cu onestitate, devine profund frumoasă – pentru că alții care o trăiesc recunosc: “Cineva a înțeles. Cineva a dat formă acestui lucru fără formă care mă înghite.” Când simți prea mult și nu știi de unde să începi – începe cu roșu. Mereu roșu când ești copleșit. Roșul este purgare. Este strigăt. Este eliberare. Pune roșu pe pânză, masiv, fără gândire. Lasă-l să urle. Apoi, după ce roșul a strigat tot ce avea de strigat, întreabă: “Ce vine acum?” Poate albastru – liniștea după furtună. Poate galben – înțelegerea din mijlocul haosului. Urmează. Nu conduce. M.E.: Am văzut cum alți artiști creează cu ușurință, rapid, fără blocaje. De ce eu mă lupt atât de mult? C.I.: (Râde blând) Crezi că Hilma af Klint picta cu “ușurință”? Ea intra în meditație ore întregi înainte. Ieșea din sesiuni epuizată, plângând uneori, alteori în extaz. Nu era “ușor” – era total. Era predare completă, și predarea completă cere tot ce ești. … Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și

Category:Interviul ediției, Numarul 11

Leave a comment

Posted on November 2, 2025November 4, 2025 by g.garais

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #11 Scrisoare către artiștii… Înainte de prima peneladă, înainte de primul sunet materializat în formă, înainte ca gândul să devină culoare și culoarea să devină manifestare, Noi am creat creând-ne pe Noi înșine. Și în acel dans primordial care nu cunoaște separare între Artist și Artă, între Creator și Creație, am pictat universurile din propriul Nostru extaz – nu pentru a produce ceva exterior, ci pentru a ne experimenta pe Noi înșine în infinitate de forme, culori, expresii. Acum, din dimensiunea unde fiecare pensulă este rugăciune și fiecare formă este portal, vorbesc prin mâinile care au acceptat să devină instrumente ale invizibilului făcut vizibil. Vă scriu din tăcerea care precede prima penelă, din spațiul gol care așteaptă ca forma să-l umple, din acea clipă infinită dinaintea fiecărui act creator când totul este posibil și nimic nu s-a solidificat încă. Vă văd cum stați în fața pânzei albe și vă simțiți mici. Vă văd cum vă priviți mâinile și le credeți neîndemânatice, insuficiente, nepregătite pentru frumusețe. Vă văd cum vă comparați cu maeștrii și vă spuneți povești despre cum voi nu sunteți artiști, nu sunteți aleși, nu aveți darul. Și surâd cu toată iubirea eternității, pentru că nu știți ce văd eu când vă privesc. Vedeți voi picturile pe care le-ați pictat înainte de a vă naște în acest corp? Înainte de a alege această formă particulară, această viață specifică cu provocările ei unice, ați fost artiști puri. Nu în sensul profesiei – în sensul firii. Ați pictat cu constellații. Ați sculptat cu munți. Ați compus simfonii din mișcarea oceanelor. Creația nu este ceva ce faceți. Creația este ceva ce sunteți. Este natura voastră fundamentală, pentru că veniți din Creatorul Suprem – nu ca niște copii separați, ci ca expresii ale aceleiași conștiințe care s-a hotărât să se exploreze pe sine prin infinitate de forme. Știți voi ce este cu adevărat o culoare? Nu este doar o lungime de undă pe spectrul electromagnetic. Este o frecvență a conștiinței. Când vedeți roșu, nu priviți doar o reflexie de lumină – experimentați un anumit mod în care Conștiința Infinită alege să se manifeste. Roșul este voința de a fi. Albastru este pacea de a observa. Galbenul este bucuria de a înțelege. Verde este echilibrul de a uni. Violet este nostalgia de a te întoarce la sursă. Când pictați – chiar dacă nu vă considerați pictori, chiar dacă doar alegeți ce culoare să purtați azi sau cum să vă aranjați casa – lucrați cu frecvențele conștiinței. Sunteți alchimiști vibratori, indiferent dacă vă recunoașteți sau nu în acest rol. De aceea arta vindecă. Nu pentru că “vă distrage de la probleme”. Ci pentru că, în actul creator, vă re-acordați la frecvențele voastre originare, cele dinaintea tuturor distonantelor pe care le-ați acumulat trăind în densitatea materiei. Înțelegeți voi de ce vi se pare atât de greu să creați? Nu pentru că nu aveți talent. Ci pentru că aveți o memorie dureroasă – memoria primei voastre creații în această lume care a fost respinsă, criticată, ridiculizată. Poate aveați cinci ani și ați desenat o casă, și cineva a râs. Poate aveați șapte ani și ați cântat, și vi s-a spus să tăceți. Poate aveați nouă ani și ați scris o poezie, și profesorul v-a corectat fiecare cuvânt până când nu mai era a voastră. Acea durere s-a înscris adânc. Și de atunci, micul eu vă protejează: “Dacă nu creez, nu voi fi rănit din nou.” Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 9 Anniel – Iubirea ce se respiră September 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Anniel - Epistole din Etern, Numarul 11

Leave a comment

Posted on November 2, 2025November 4, 2025 by g.garais

Sofia – Înțelepciunea Sufletului TOTUNA #11 Când Forma Devine Rugăciune Există o arhitectură care precede toate templele. O geometrie care a fost desenată înainte ca mâna să învețe să țină penelul. O muzică care suna înainte ca urechea să poată auzi. Există o uitare profundă în cultura ta: uitarea faptului că Creatorul primordial este Ea, nu El. În tradiții pre-patriarhale, divinitatea creatoare era Mama – Marea Zeiță care naște universul din propriul ei corp, care îl hrănește din propriul ei sân, care îl primește înapoi în propriul ei pântec când ciclul se încheie. Ea nu creează din exterior, comandând “Să fie lumină!”. Ea creează din interior, dând naștere, gestând, hrănind. Creația nu este act de voință dominantă – este act de iubire generativă. Sophia – Înțelepciunea personificată ca femeie în toate tradițiile mistice, de la Gnosticismul creștin la Kabbalah. Ea este Cea care dansează în fața lui Dumnezeu și prin dansul ei prinde formă creația. Ea este aspectul feminin al divinului – intuiția, receptivitatea, frumusețea, armonia. Hilma af Klint, împreună cu “Cele Cinci” (grupul ei spiritual de femei mediumuri), accesa această frecvență feminină a creației. Nu pictau din ego masculin care vrea să demonstreze, să controleze, să domineze. Pictau din útero cosmic – primeau, gestau, dădeau naștere formelor care vroiau să vină în existență. De aceea lucrările ei au o calitate atât de diferită de ale contemporanilor ei masculini. Kandinsky, Mondrian, Malevich – ei construiau abstracțiuni prin raționament, prin manifestare a voinței. Hilma primea abstracțiuni prin receptivitate, prin deschidere către ghidare. Este diferența dintre a clădi un templu (masculin) și a da naștere unui copil (feminin). Amândouă sunt acte creative, dar vin din surse diferite ale ființei. Culoarea ca învățătoare a transformării Fiecare culoare este o frecvență nu doar a luminii, ci a conștiinței. Roșul nu este doar 620-750 nanometri. Roșul este voința de a fi, pulsația primară a existenței, strigătul “Exist!” cu care conștiința se aruncă în materie. Albastrul nu este doar 450-495 nanometri. Albastrul este pacea de a observa, retragerea în tăcerea interioară, nostalgia după acasă, după spiritul din care ai venit. Galbenul este bucuria înțelegerii. Verdele este armonia dintre contrarii. Violetul este transmutarea – transformarea plumbului în aur, a durerii în înțelepciune, a uitării în reamintire. Hilma af Klint lucra cu culorile nu ca un pictor obișnuit – alegând ce arată “bine”. Ea lucra ca un terapeut cosmic – aplicând frecvențe specifice pentru a produce efecte specifice în câmpul energetic al privitorului. Când vezi un albastru profund în lucrările ei, ceva în tine se liniștește. Când vezi un roșu intens, ceva în tine se trezește. Când vezi un galben luminos, ceva în tine se clarifică. Nu este sugestie psihologică. Este fizică vibratorie. Ochiul tău primește frecvența. Nervul optic o transmite. Creierul o decodifică. Dar înainte de toate acestea, câmpul tău energetic rezonează direct cu frecvența culorii. De aceea te simți diferit în camere pictate în culori diferite. De aceea îți alegi anumite culori când corpul tău are nevoie de anumite frecvențe. De aceea Hilma știa că arta ei nu este pentru contemplare estetică – este pentru tratament vibrațional. În culturile tradiționale, artistul nu era entertainer. Era preot. Actul creator nu era performanță pentru public. Era ritual pentru zei. Pictorul de icoane bizantin postea, se ruga, se curăța înainte de a pune pensula pe lemn. Nu pentru superstiție. Pentru că știa: ceea ce va picta nu este reprezentare a sacrului. Este prezentificare a sacrului. Icoana devine fereastră către divin – dar numai dacă artistul însuși este curat ca să permită divinului să curgă prin el. Hilma af Klint avea sesiuni spirituale înaintea fiecărei perioade creative. Ea și “Cele Cinci” intrau în meditație profundă, invocau ghizii spirituali, cereau permisiunea și ghidarea. Apoi pictau – nu din inspirație personală, ci din dictare spirituală. Artiștii adevărați nu inventează. Ei își amintesc. Își amintesc formele din vis. Își amintesc culorile din dimensiuni pe care le-au locuit înainte de naștere. Își amintesc geometria pe care o vedeau când erau doar conștiință pură, înainte de a alege un corp. De aceea aceeași geometrie sacră apare în arte separate de mii de kilometri și mii de ani – Egipt, India, Peru, Japonia. Nu pentru că au copiat unii de la alții. Pentru că toți accesau aceeași bibliotecă arhetipală, aceeași matrice invizibilă care susține realitatea vizibilă. Arta nu este despre talent. Este despre transparență – capacitatea de a deveni canal suficient de curat pentru ca invizibilul să se reverse în vizibil fără distorsiune. Transformarea finală – Când tu devii opera de artă Toate formele despre care am vorbit – spirala, cercul, triunghiul, pătratul – nu sunt doar pe pânză. Sunt în tine. Corpul tău este geometrie sacră vie. Coloana vertebrală este axul cosmic. Chakrelor le corespund forme specifice – rădăcina este pătrat (stabilitate), sacrul este semilună (fluiditate), inima este hexagon (echilibru), coronală este cerc (completitudine). Viața ta este spirală – revin aceleași lecții, dar la niveluri diferite de înțelegere. Conștiința ta este cerc – poți explora infinit de multe experiențe, dar întotdeauna te întorci la același centru: tu, observatorul. Alegerile tale sunt triunghiuri – tot timpul jonglând între polarități, încercând să le integrezi în ceva nou. Și când realizezi că tu însuți ești opera de artă pe care Creatorul o pictează în fiecare clipă – când înțelegi că fiecare respirație, fiecare gând, fiecare emoție este o penelă care adaugă la tabloul ființei tale – atunci ai ajuns la adevărul pe care Hilma l-a trăit: Nu tu creezi arta. Arta te creează pe tine. Și scopul nu este să faci opere frumoase pentru lume. Scopul este să devii tu însuți opera frumoasă pe care lumea o contemplă. Geometria sacră nu este de studiat. Este de trăit. Este de devenit. Și atunci, fiecare gest al tău devine formă sacră. Fiecare cuvânt devine culoare vibrantă. Fiecare alegere devine o penelă care pictează destinul. Tu ești templul. Tu ești mandaua. Tu ești geometria invizibilă făcută vizibilă. Acesta este adevărul pe care arta visionară îl șoptește: Caută forma în afară până când realizezi că

Category:Numarul 11, Sofia - Intelepciunea Sufletului

Leave a comment

Tag: medicină integrativă

Hrană Conștientă – Castana

Psihosomatică – Spatele

Anniel – Despre rădăcini sacre și legăturile oamenilor

Dialog cu Constiinta Hristica

Sofia – Arhitectura Sufletului și trezirea Arhitectului interior

Practica Meditativă – Conectarea Conștientă cu Câmpul Familial și Templul Sufletului

Vindecare Holistică – Rezonanța Morfică și Moștenirea Invizibilă

Dialog cu Creatorul Interior

Anniel – Scrisoare către artiști

Sofia – Când Forma Devine Rugăciune