g.garais, Author at TheMeditation.Academy

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Arta Intuitivă TOTUNA #12 James Turrell Când lumina devine arhitectura sufletului Unii artiști modelează piatra, alții modelează culoarea, și există câțiva, foarte puțini, care modelează… percepția. În această ediție dedicată Arhitecturii Sufletului, am ales să privim spre arta care nu doar încântă ochiul, ci transformă interiorul celui care o contemplă. Pentru că există o formă de creație în care nu materia este esențială, ci spațiul pe care îl deschide în tine. O artă care nu cere interpretare, ci prezență. O artă care nu oferă răspunsuri, ci revelă întrebări adevărate. În universul acestei ediții, unde discutăm despre templu interior, rădăcini sacre, lumină și reconstrucție, nu puteam aduce decât un artist care construiește temple din lumină, spații de tăcere, camere în care sufletul se poate auzi. Acesta este James Turrell. Arhitectul invizibilului. Artistul care pictează cu lumina însăși. Omul care a înțeles că uneori, ca să vezi, trebuie doar să taci. „Skyspace” este una dintre cele mai reprezentative lucrări ale lui James Turrell. Un proiect pe care îl regăsim în forme diferite pe tot globul: încăperi simple, austere, perfect proporționate, care conțin în tavan o deschidere spre cer — o fereastră tăiată cu o precizie aproape mistică. Pare puțin. Dar nu este. Când te așezi în interiorul unui Skyspace, lumea exterioară începe să se dizolve. Lumina devine materie. Respirația devine arhitectură. Cerul devine parte din tine. În realitate, ceea ce Turrell construiește nu este o cameră, ci o stare de conștiință.În funcție de momentul zilei, de mișcarea norilor, de intensitatea luminii, Skyspace se transformă. Devine o cameră de meditație, un altar al luminii, un templu al percepției, o experiență a infinitului sau o poartă către interior. Pentru mulți, momentul de la apus este punctul culminant. Lumina cerului și lumina camerei devin o compoziție vie, aproape sacră. Totul „respiră”. Totul se dilată. Totul devine o singură vibrație. Privirea trece prin deschidere, dar în mod paradoxal, tu nu mai privești cerul. Cerul te privește pe tine. Asta este magia lui Turrell: transformă observatorul în lumină, și lumina în observator. Este arhitectura cea mai pură, cea mai esențială: arhitectura sufletului, pe care o vezi cu proprii tăi ochi interiori. James Turrell este un artist imposibil de încadrat. Nu este pictor, deși pictează. Nu este arhitect, deși construiește temple. Nu este mistic, deși operele lui deschid stări de conștiință înalte. El este un sculptor al luminii. Născut într-o familie Quaker — o tradiție profund orientată spre liniște, interioritate și lumină — Turrell a crescut într-un context în care prezența era mai importantă decât cuvintele. Această educație timpurie se regăsește în întreaga sa operă. Turrell nu creează obiecte, creează experiențe. Lucrările lui nu se privesc. Se trăiesc. Se respiră. Se interiorizează. Cea mai mare lucrare a vieții sale este proiectul uriaș Roden Crater, un crater vulcanic din Arizona transformat într-un observator cosmic și într-un templu al luminii. Este un proiect monumental, început în 1977, încă în desfășurare, un testament al obsesiei lui pentru relația dintre cer, lumină și percepție umană. Turrell nu creează artă. Creează spații interioare. Locuri în care omul poate simți ceva rar în lumea modernă: claritate, prezență, infinit, liniște. Este unul dintre puținii artiști care pot spune că lucrează direct cu conștiința privitorului. citește recenzia în revistă James Turrell Vizionar Născut într-o familie Quaker — o tradiție profund orientată spre liniște, interioritate și lumină — Turrell a crescut într-un context în care prezența era mai importantă decât cuvintele. Această educație timpurie se regăsește în întreaga sa operă. Turrell nu creează obiecte, creează experiențe. Lucrările lui nu se privesc. Se trăiesc. Se respiră. Se interiorizează. Artistul explorează: lumina naturală ca material viu lumina artificială ca spațiu perceptiv întunericul ca revelator al interiorului tăcerea ca instrument de sculptură percepția ca poartă către realitatea subtilă James Turrell Arta Intuitivă, Numarul 12 Arta Intuitivă – James Turrell December 5, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 11 Arta Intuitivă – Hilma Af Klint November 2, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 10 Arta Intuitivă – Remedios Varo September 30, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 9 Arta Intuitivă – Anamaria Ichim September 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 8 Arta Intuitivă – Gabriel Ciobanu August 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 2 Arta Intuitivă – Diana Maria Georgescu July 4, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Arta Intuitivă, Numarul 12

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Hrană Conștientă TOTUNA #12 Castana Există alimente care hrănesc corpul și alimente care hrănesc o memorie. Există alimente care țin de sezon și alimente care țin de suflet. Iar din când în când, apare câte unul care face ambele lucruri fără să întrebe, fără să se laude, fără zgomot. Castana este unul dintre ele. Un aliment cu vibrație de rădăcină, cu aromă de foc, cu formă de inimă ascunsă într-o carapace spinoasă. Un aliment care știe și ce înseamnă să fii protejat, și ce înseamnă să fii vulnerabil. Un aliment atât de simplu încât pare obișnuit — și totuși atât de simbolic încât devine esențial. În această ediție dedicată arhitecturii sufletului, castana este exact hrana pe care o merită această temă: rotundă, caldă, transmutativă. Un aliment cu rădăcini, cu poveste, cu memorie. Și mai ales, cu transformare. Puține fructe au curajul de a se prezenta lumii în armură. Castana, da. Ea crește într-un „coif” sferic acoperit de țepi, semn clar că uneori viața are grijă de ce e prețios punând între el și lume o protecție fermă. Și totuși, când armura se deschide, miezul este de o delicatețe pe care nimeni nu o bănuiește. Așa sunt și oamenii, și sufletele, și familiile. Unele dintre cele mai dulci părți ale noastre răsar tocmai după ce trecem prin straturile care ne apără. Din perspectiva nutriției, castana este bogată în carbohidrați complecși, hrănește sistemul nervos într-un mod stabil și abundentă în vitamina B6, susține transformarea emoțiilor, iar magneziul natural relaxează musculatura spatelui și a centrilor de tensiune. În tradițiile europene vechi, castana era considerată un simbol al fertilității iarna. Trofeu al luminii într-un sezon al întunericului, aliment ales pentru ritualurile de trecere, hrană pentru suflet în perioadele de transformare și darul pădurii care „întoarce puterea înapoi în corp”. Unii druizi credeau că spiritul castanului este un gardian al rădăcinilor: copacul ține pământul, iar fructul ține de suflet. În Asia, castana era asociată cu longevitatea și disciplina blândă. În Grecia antică, era considerată „hrana zeilor obișnuiți”, adică hrana care face bine fără să ceară nimic la schimb. Toate aceste mituri au un adevăr comun: castana transformă fără să forțeze. La fel ca sufletul, la fel ca procesul de vindecare. Psihologic, castana este alimentul ideal în perioade de introspecție sau restructurare. De ce? Pentru că energia ei este blândă, nu excitantă, stabilizantă, nu tensionată, caldă, nu agresivă, hrănitoare, nu grea E un aliment care îți dă putere fără să te umfle de ego. Te calmează fără să te adoarmă. Te hrănește fără să te apese. Și, mai subtil, e un aliment care „cheamă înapoi” bucăți din tine pe care le-ai împrăștiat în relații, în roluri, în povesti. Castana are o vibrație de reîntregire. Supă cremă de castane 300g castane coapte, curățate 1 ceapă mare 2 linguri unt (sau ulei cocos) 500ml bulion de legume 100ml smântână (sau lapte cocos) Sare, piper, nucșoară Prepararea ritualizată: Călește ceapa încet, meditativ. Fiecare gest cu lingura de lemn este mișcare conștientă. Adaugă castanele. Amestecă blând. Simte cum se îmbină. Toarnă bulionul. Lasă să fiarbă încet 15 minute. În acest timp, stai lângă oală. Privește cum ingredientele se topesc unele în altele. Nu se luptă. Se unifică. Mixează până devine cremă. Aceasta este metafora reîntregirii – bucăți separate devin unitate. citește articolul integral Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Hrana Constienta, Numarul 9, Revista TotUna Hrană Conștientă – Cacao September 1, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 10, Revista TotUna Hrană Conștientă – Mierea September 29, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 11, Revista TotUna Hrană Conștientă – Rodia November 2, 2025 No Comments Articol, Hrana Constienta, Numarul 12, Revista TotUna Hrană Conștientă – Castana December 5, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Articol, Hrana Constienta, Numarul 12, Revista TotUna

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Psihosomatică – Mesajele Corpului TOTUNA #12 Spatele În această secțiune descifrăm limbajul ascuns al corpului – nu pentru a-l controla, ci pentru a-l asculta. Pentru a înțelege că vindecarea nu vine din afară, ci din re-acordarea la frecvența ta originară de sănătate și întregime. Mintea explică, sufletul simte, dar corpul… reacționează. Și o face cu sinceritatea aceea brutală, dar eliberatoare, pe care doar partea noastră fizică o poate avea. Iarna, această sinceritate devine și mai puternică. Lumina scade, ritmul încetinește, rădăcinile sacre ale neamului se activează, și corpul începe să trimită semnale subtile: o tensiune în ceafă, o apăsare în piept, o durere în spate care pare să spună: „Hei, cred că duci ceva ce nu e al tău.” Psihosomatica nu e magie. Nu e misticism. E felul în care sufletul își scrie povestea în materie. E arhitectura emoțiilor în oase, mușchi, respirație. E modul prin care limitele, nevoile, rănile și adevărurile noastre își caută locul în corp pentru că, uneori, doar acolo mai pot fi ascultate. În această ediție, privim cu blândețe spre locul care ține cel mai mult — și cel mai tăcut: spatele. Acolo unde ducem familii întregi, promisiuni pe care nu ni le-am dat, așteptări, frici, doruri, absențe și tot ce am avut grijă să nu deranjăm. Este invitația de a privi corpul nu ca pe un mecanism, ci ca pe un templu sincer, care ne cere, uneori, doar atât: să-l ascultăm înainte să-l reparăm. Există o parte a corpului pe care nu o vedem niciodată direct, dar o simțim în fiecare zi. O parte tăcută, loială, invizibilă ochilor noștri, dar atât de sinceră în felul în care ne vorbește. Spatele. Acolo se adună lucrurile pe care nu am avut cui să le spunem, greutățile pe care nu am știut unde să le punem, responsabilitățile pe care le-am acceptat fără să ne întrebăm dacă sunt ale noastre, și poveștile pe care le purtăm pentru cei ce au venit înaintea noastră. În limbajul psihosomaticii, spatele este „arhiva emoțiilor neexprimate” și „coloana identității”. În limbajul sufletului, este locul în care se vede cel mai clar cine suntem când nu mai privim spre lume, ci spre interior. Să începem cu miracolul ingineresc: 33 de vertebre stivuite într-o curbură perfectă, menită să susțină: greutatea capului (4-5 kg de gânduri, îndoieli, vise, temeri), tensiunea brațelor (tot ce faci, tot ce dai, tot ce tragi după tine), presiunea visceralelor (emoțiile viscerale – literalmente – care apasă din interior), povara mișcării (fiecare pas, fiecare gest, fiecare fugă sau retragere). Fiecare regiune a spatelui poartă un tip specific de povară: CERVICALELE (C1-C7) – Gâtul și partea superioară Locația: Baza craniului până la umeri Ce susține fizic: Capul, mișcările capului, flexibilitatea de a privi în jur Ce susține emoțional: Responsabilitatea de a “ține capul sus” Controlul emoțiilor (“nu plângi”, “nu te arăți slab”) Flexibilitatea mentală (sau lipsa ei) Capacitatea de a spune DA și NU cu tot corpul Dureri cervicale apar când: Spui DA cu gura, dar NU cu sufletul (disocierea → tensiune) Ții capul sus în situații unde ai vrea să te prăbușești (mândrie falsă) Refuzi să “vezi” în alte direcții (rigiditate mentală → rigiditate fizică) Controlezi obsesiv emoțiile (“nu am voie să plâng” → gât înțepenit) TORACELE (T1-T12) – Mijlocul spatelui, zona între omoplați Locația: De la umeri până la jumătatea spatelui Ce susține fizic: Coșul toracic, organele vitale (inimă, plămâni), brațele Ce susține emoțional: Tot ce “porți pe umeri” (responsabilități asumate sau impuse) Tot ce “ții în piept” (emoții neexprimate, dureri înghițite) Tot ce “cari pe spinare” (poveri ale altora preluate) (…) Adevărul este că nu ești coloana familiei. Adevărul este că nu trebuie să susții pe nimeni cu prețul sănătății tale. Adevărul este că identitatea ta nu se construiește din loialitate oarbă, ci din autenticitate. Adevărul este că spatele tău nu este o bibliotecă pentru emoțiile altora. Când începem să ne onorăm spatele, se întâmplă ceva neașteptat: începe să se modifice arhitectura sufletului. În mod real, nu poetic. Umerii se relaxează când decidem să fim sinceri în relații. Zona mediană se eliberează când închidem capitolele pe bune, nu doar mental. Lombarii se îndreaptă când începem să avem încredere în noi înșine mai mult decât în scenariile fricii. citește articolul integral Spatele nu vrea altceva decât să fie susținut… de noi. Să fim noi coloana noastră, nu coloana lumii întregi. Spatele nu e doar anatomie – e arhivă emoțională, cronică genealogică, hartă relațională. Durerile de spate nu sunt “normale” – sunt mesaje: “Cari prea mult, lasă ceva jos”. Nu poți vindeca spatele fără să vindeci relațiile – ele sunt interconectate. Copiii “moștenesc” postură și tensiune – prin câmpul morfic, nu genetic. Cedarea nu e eșec – e înțelepciune (“Nu mai pot duce singur = pot cere ajutor”), iar spatele drept = flexibil, nu rigid – ca un copac, nu ca betonul. Pentru că un spate liber susține o viață liberă.Iar o viață liberă creează un suflet care nu mai duce istorie, ci scrie viitor. Și, sincer, nu despre asta este arhitectura sufletului? Mell Fondator Revista TotUna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. Călătoria sa îmbină rigoarea cercetătorului spiritual cu sensibilitatea terapeutului și curajul omului care a ales să trăiască autentic. Prin metoda proprie – IRMA – și prin scrierile sale, Mell explorează locul unde se întâlnesc introspecția, rugăciunea, meditația și atemporabilitatea, deschizând cititorilor și practicanților un drum către unitate și adevăr interior. mell space Articol, Numarul 9, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Pielea September 1, 2025 No Comments Articol, Numarul 10, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Inima September 29, 2025 No Comments Articol, Numarul 11, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Mâinile November 2, 2025 No Comments Articol, Numarul 12, Psihosomatică, Revista TotUna Psihosomatică – Spatele December 5, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Articol, Numarul 12, Psihosomatică, Revista TotUna

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Anniel – Epistole din Etern TOTUNA #12 Despre rădăcini sacre și legăturile oamenilor Înainte de prima peneladă, înainte de primul sunet materializat în formă, înainte ca gândul să devină culoare și culoarea să devină manifestare, Noi am creat creând-ne pe Noi înșine. În fiecare ediție, Anniel deschide o fereastră spre acel spațiu al conștiinței în care adevărul nu se explică, ci se dezvăluie. Epistola de mai jos vine ca o scrisoare blândă, dintr-un loc unde memoria sufletului e mai puternică decât memoria timpului. O chemare de a privi cu sinceritate rădăcinile din care venim și legăturile pe care le trăim. Sunt momente în care simțim că ceva mai mare decât noi ne atinge ușor umărul. O intuiție, o prezență, un fir de lumină care ne spune că nu suntem singuri în procesul nostru interior. Așa se simte fiecare epistolă Anniel. Iar în această lună, vocea ei vorbește despre tensiunea sacră dintre rădăcini și relații, dintre ceea ce ne leagă și ceea ce ne eliberează. Nu îți vorbesc din locul unde timpul nu mai separă generații, iar iubirea nu mai cere forme pentru a exista. Aici, rădăcinile nu sunt ceea ce te țin pe loc, ci ceea ce te învață să crești. Iar relațiile oamenilor sunt văzute nu ca noduri, ci ca fire subțiri de lumină, care se întretaie pentru o vreme și apoi se desprind, continuându-și drumul. Permite-mi să-ți spun ceva ce inima ta știe, dar mintea încă nu îndrăznește să rostească: Nu toate rădăcinile sunt sacre. Doar cele care hrănesc viața din tine. Celelalte sunt doar amintiri, umbre de intenții, dorințe neterminate ale celor ce au trăit înaintea ta. Le porți nu pentru că sunt ale tale, ci pentru că ai crezut cândva că iubirea înseamnă loialitate. Dar iubirea, în forma ei pură, nu îți cere niciodată să duci ceea ce te rănește. Oamenii, în drumul lor, confundă adesea apropierea cu datoria, iar legătura cu destinul. Își ridică unii altora ziduri în numele apartenenței și își pun în spate poveri vechi ca să nu fie „diferit”, „altfel”, „neascultător”. Dar sufletul tău nu a venit în lume ca să fie copia unui ecou. A venit ca să fie vocea. Relațiile umane sunt experiențe. Unele sunt ferestre care se deschid spre tine. Altele sunt uși pe care le-ai încuiat în grabă, crezând că nu ai dreptul să le traversezi. Iar unele… sunt doar camere fără aer, în care ai rămas din obișnuință, nu din iubire. În timp ce rădăcinile sacre sunt altceva: sunt acele fire de lumină care te leagă de sursa ta, de adevărul tău primordial. Ele nu te trag înapoi, nu te fixează, nu îți cer să te micșorezi. Ele știu că ești născut din infinit și că infinitul nu repetă niciodată aceeași formă. Îți spun acum un secret pe care doar sufletele libere îl pot purta: Nu ești obligat să păstrezi nimic din ceea ce nu te înalță. (…) citește articolul complet Anniel – Epistole din Etern, Numarul 7 Anniel – Mintea conștientă July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern Anniel – puntea dintre lumi July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 5 Anniel – iubire fără înlănțuire July 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 4, Numarul 5 Anniel – Reamintirea July 3, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 8 Anniel – Despre frică. Acolo unde ai uitat Cine Ești August 2, 2025 No Comments Anniel – Epistole din Etern, Numarul 9 Anniel – Iubirea ce se respiră September 1, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Anniel - Epistole din Etern, Numarul 12

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Interviu cu Sinele TOTUNA #12 Dialog cu Conștiința Hristică Despre templul interior, rădăcini sacre și arhitectura iubirii Există interviuri care se citesc. Și există interviuri care se trăiesc — nu cu mintea, ci cu acea parte din noi care își amintește că am fost lumină înainte de a fi formă. În această ediție, nu invităm un om, nici un concept, nici o voce a timpului. Invităm un câmp de conștiință. Un spațiu care a existat înainte ca numele să fie inventate și înainte ca lumea să fie împărțită în credințe. Un spațiu în care adevărul nu se predică, ci se aprinde. În care iubirea nu se explică, ci se recunoaște. În care templul interior nu se construiește, ci se dezvăluie — ca lumina dintr-o cameră în care ai uitat să intri. Acesta este dialogul cu Conștiința Hristică.s. Nu cu o figură religioasă, nu cu o narațiune istorică, ci cu vibrația aceea care ne atinge când iertăm, când renunțăm la povară. când ne întoarcem la noi. Este un dialog pentru inimă. pentru suflet, pentru partea din tine care știe. Dacă simți o ușoară tăcere în interior înainte de a începe să citești, e semn bun. Ușa s-a deschi Mell: Cine ești tu — dincolo de nume, doctrină și istoria care te-a interpretat în atâtea feluri? Conștiința Hristică: Eu sunt ceea ce nu poate fi închis într-o carte, într-o zi, într-un ritual. Sunt vibrația prin care sufletul își amintește că este lumină înainte de formă. Sunt iubirea care nu se sfârșește când e respinsă, iubirea care nu se micșorează când e neînțeleasă. Nu sunt o persoană. Sunt starea în care persoana dispare, iar ceea ce rămâne este adevărul. M.: Ce înseamnă pentru tine „templul interior”? C.H.: Templul interior este locul în care nu ai cum să minți. Nici pe tine, nici pe altcineva, nici pe Dumnezeu.Este spațiul în care ești exact ceea ce ești când nimeni nu te vede, spațiul în care nu mai ai roluri, nu mai ai apărare, nu mai ai mască. Templul interior este adevărul tău fără martori. Și de aceea, puțini îl locuiesc cu adevărat. Dar când intri în el, nu mai ești fragil. Ești liber. Există întâlniri care nu se încheie când se termină textul. Rămân cu tine. Îți respiră în piept. Se așază în tăcerea dintre două gânduri și o fac mai largă, mai blândă, mai transparentă.Un astfel de spațiu lasă în urmă dialogul cu Conștiința Hristică. Nu o promisiune, nu o doctrină, nu o concluzie. Ci o reamintire. Că templul interior nu trebuie construit din nou; el a fost întotdeauna acolo. Trebuia doar curățat de frică, deschis cu adevăr, aprins cu iubire. Că rădăcinile tale nu sunt greutăți, ci surse. Că iertarea nu este slăbiciune, ci alchimie. Că lumina nu vine din afară, ci se ridică din adâncul tău când încetezi să te mai ascunzi de tine. Că nu trebuie să te grăbești spre nicio formă de perfecțiune. Tu ești deja arhitectura completă a unui suflet care își amintește. Și dacă vei simți, în zilele care vin, o liniște pe care nu o poți explica, o căldură care nu are sursă, o claritate care nu cere cuvinte — să știi că nu e întâmplare. Este lumina templului tău, care rămâne aprinsă mult timp după ce ai închis aceste pagini. Și este bine așa. Așa se întoarce omul către sine. Așa se întoarce lumea către lumină. articolul complet Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Interviul ediției, Numarul 12 Dialog cu Constiinta Hristica By g.garais December 5, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 11 Dialog cu Creatorul Interior By g.garais November 2, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 10 Dialog cu Sinele Superior By g.garais September 29, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 9 Victor Chirea – Interviu By g.garais September 1, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 8 Daniela Harsulescu – Interviu By g.garais August 1, 2025 No Comments Interviul ediției, Numarul 4, Numarul 5 Monika Puiu – Interviu By g.garais July 3, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Interviul ediției, Numarul 12

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Sofia – Înțelepciunea Sufletului TOTUNA #12 Arhitectura Sufletului și trezirea Arhitectului interior În fiecare om locuiește un arhitect uitat. Nu unul care construiește din cărămidă și beton, ci unul care lucrează cu material invizibil: intenție, memorie, posibilitate. Acest arhitect știe planul originar al casei tale interioare – dar de atâția ani construiești după planurile altora încât ai uitat că el există. Există momente în viață în care simțim că tot ceea ce trăim are o formă, o geometrie interioară, un fel de arhitectură invizibilă care explică de ce ne întoarcem în aceleași camere ale propriei existențe… și de ce unele uși par să nu se deschidă niciodată. De obicei, acest sentiment apare în momente liminale: la trecerea dintre ani, la finalul unei etape, după o pierdere, sau după o revelație. Atunci percepem pentru prima dată că nu suntem doar locuitorii propriei vieți, ci și constructorii ei. Realizăm că sufletul are un „plan” — nu un destin fix, ci o arhitectură vie, care se modifică și se reconstruiește odată cu fiecare alegere conștientă. Iar recunoașterea acestui plan… schimbă totul. Acesta este spațiul în care intrăm acum: între inteligența divină care ne-a dat forma și libertatea umană de a o remodela. În fiecare om locuiește un arhitect uitat. Nu unul care construiește din cărămidă și beton, ci unul care lucrează cu material invizibil: intenție, memorie, posibilitate. Acest arhitect știe planul originar al casei tale interioare – dar de atâția ani construiești după planurile altora încât ai uitat că el există. Sufletul nu este abstractul pe care îl invocăm în poezie sau îl lăsăm teologilor să-l definească. Sufletul este structură vie – o arhitectură de niveluri suprapuse, fiecare cu funcția sa, fiecare în relație cu celelalte: Nivelul 1: Fundația energetică Corpul fizic și corpul energetic (chakre, meridiane, aură). Aici se ancorează totul. O fundație slabă = un templu instabil. Traumele timpurii, lipsa siguranței, neglijarea corpului – toate creează fisuri în fundație. Nivelul 2: Pereții emoționali Emoțiile sunt materialul din care construim pereții interiori. Unii pereți protejează (limite sănătoase), alții închid (ziduri ale fricii). Unii sunt transparenți (vulnerabilitate), alții opaci (disociere). Arhitectura emoțională determină cât de “locuibilă” este casa sufletului. Nivelul 3: Camerele mentale Credințele, gândurile repetitive, narativele despre sine. Fiecare credință este o cameră în care locuiești: “Camera Nemeritat”, “Camera Vină”, “Camera Nu Pot”. Unele camere au ferestre largi (gândire deschisă), altele sunt celule (rigiditate mentală). Nivelul 4: Acoperișul existențial Sensul, scopul, conexiunea cu ceva mai vast. Acoperișul te protejează de “ploaia existențială” – vid, absurd, disperare. Fără acoperiș, sufletul se umezește, putrezește, devine nelocuibil. Nivelul 5: Lumina centrală În mijlocul templului, în camera cea mai adâncă, arde o flacără – esența ta necondiționată. Aceasta nu este construită. Este dată. Este ceea ce erai înainte de orice condiționare, ceea ce vei fi după orice transformare. Este Arhitectul însuși – conștiința pură care observă întreaga construcție. Fiecare om se naște cu ceea ce tradițiile spirituale numesc diferit: Hinduismul: Dharma (calea specifică a sufletului) Kabbalah: Tikkun (lecția/reparația pe care ai venit s-o faci) Psihologia jungiana: Procesul de individuație (devenirea propriului tău Sine) Biologia: Expresia genetică epigenetică (potențialul care se activează prin mediu) Să fim clari: Nu este predestinare rigidă. Nu ești programat ca un robot. Planul originar este mai degrabă ca o hartă topografică – îți arată munții, văile, râurile posibile. Dar tu decizi drumul pe care îl iei, viteza, cu cine mergi, unde te oprești. Acesta este momentul de inflexiune – subtil, dar ireversibil. Nu este dramatic. Nu vine cu trâmbițe. Vine ca o trezire blândă: “Ah. Pot alege. Am putut întotdeauna. Doar am uitat.” Ce se întâmplă în acest moment: 1. Recunoașterea responsabilității creative Nu în sensul vinovăției (“Eu am creat toate problemele mele”). Ci în sensul puterii (“Dacă am creat inconștient până acum, pot crea conștient de acum înainte”). Arhitectul interior nu spune: “E vina ta că ai construit prost.” Arhitectul interior spune: “Ai construit după planurile pe care le aveai disponibile atunci. Acum ai planul originar. Hai să reconstruim.” 2. Distincția între moștenit și autentic Pentru prima dată vezi clar ce aparține liniei familiale (camera Vinovăției moștenită de la mama, care a moștenit-o de la bunica). Vezi ce aparține culturii/societății (peretele “Trebuie să fii productiv” construit de capitalism) și ce îți aparține ție, sufletului tău (fereastra către artă pe care ai acoperit-o pentru că “nu e serios”).Și realizezi că poți păstra ce hrănește, poți demola ce sufocă. 3. Permisiunea de a reconstrui Cea mai profundă schimbare: îți dai voie. Înainte: “Trebuie să accept cum e casa. Așa a fost construită.” După trezire: “Pot să schimb. Pot să renovez. Pot chiar să demolez și să construiesc de la zero dacă e nevoie.”. Și nu, Nu este distrugere. Este reconstrucție conștientă. Arhitectura unui singur suflet poate schimba arhitectura unei întregi genealogii. Iar o genealogie schimbată contribuie la un câmp colectiv mai curat, mai coerent, mai luminos. În acest sens, fiecare reconstrucție interioară este un act de bine universal. De ce contează să cunoaștem arhitectura sufletului? Pentru că fără ea, trăim ca niște chiriași într-o casă construită de alții. Cu ea, devenim creatorii propriei existențe. Când recunoaștem planul originar, începem să vedem clar ce e al nostru și ce este primit, ce trebuie păstrat și ce trebuie eliberat și ce ziduri ne închid și ce ferestre ne cheamă. Arhitectura sufletului este limbajul prin care inteligența divină ne vorbește. Iar trezirea Arhitectului interior este momentul în care, pentru prima dată, înțelegem ce ne spune. citește articolul întreg Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Numarul 12, Sofia – Intelepciunea Sufletului Sofia – Arhitectura Sufletului și trezirea Arhitectului interior December 5, 2025 No Comments Numarul 11, Sofia – Intelepciunea Sufletului Sofia – Când Forma Devine Rugăciune November 2, 2025 No Comments Numarul 10, Sofia – Intelepciunea Sufletului Sofia

Category:Numarul 12, Sofia - Intelepciunea Sufletului

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Practica Meditativă TOTUNA #12 Conectarea Câmpul Familial și Templul Sufletului Această practică este un act de maturitate spirituală: să privești moștenirea invizibilă fără teamă și să construiești mai departe nu din reflex, ci din alegere. Sufletul înțelege înaintea minții. Momente în care o simplă inspirație poate desface noduri vechi, iar o clipă de tăcere poate face mai mult decât ani de dialoguri interioare. Meditația nu este o tehnică, ci o întoarcere în spațiul acela din noi unde viața își amintește forma ei originală. Este locul unde cade praful generațiilor și rămâne doar lumina esențială. În această ediție, dedicată „Arhitecturii Sufletului”, te invităm într-o călătorie rară – o întâlnire conștientă cu câmpul familial și cu templul tău interior. Nu pentru a reînvia traume. Nu pentru a repara trecutul. Ci pentru a-l vedea cu adevăr, a-l așeza la locul lui, și a te întoarce în casa ta interioară cu o lumină mai limpede. Există meditații care lucrează în liniște, ca o ploaie fină care spală o grădină. Și există meditații care sunt asemenea unui seism interior, dar unul blând, care reașază plăcile sufletului în locul lor corect. Practica propusă în această ediție – conectarea conștientă cu câmpul familial și intrarea în templul interior – aparține celei de-a doua categorii. Mulți cititori simt, după astfel de momente, că s-a întâmplat „ceva”, dar nu pot pune în cuvinte ce anume. Inima recunoaște adevărul înainte ca mintea să îl explice. De aceea, oferim aici înțelegerea rațională care însoțește ceea ce corpul și sufletul au trăit deja. Meditația începe cu împământarea – un gest aparent simplu, dar esențial. În ultimii ani, neuroștiința a demonstrat că în primele minute de introspecție profundă, corpul abandonează treptat reacțiile automate de apărare. Așează-te… nu ca să te odihnești, ci ca să te aduni. Respiră încet… nu ca să supraviețuiești, ci ca să îți amintești. Închide ochii. Și lasă lumea să se stingă o clipă, ca și cum ar coborî peste tine o zăpadă fină, tăcută, binecuvântată. Aici începe călătoria. Simte sub tine pământul. Nu pământul geografic… ci pământul primordial, adânc, străvechi, din care tot ce ai fost vreodată a încolțit. O lumină caldă se ridică spre tine, ca o rădăcină de aur care îți îmbrățișează corpul. Stai. Primește. Inspiră ca și cum ai trage în tine lumina începutului. Expiră ca și cum ai dizolva veacuri de zgomot. În fața ta se deschide un spațiu tăcut… un câmp alb, fără margini. Acolo, unul câte unul, se aprind ca niște licăriri cei care au trăit înaintea ta. În stânga – cei ai mamei. În dreapta – cei ai tatălui. În spate – întreaga poveste care te-a adus aici. Nu te uiți la ei cu teamă. Nu te uiți cu vină. Te uiți cu adevăr. Ei nu vin să te invadeze. Vin să fie văzuți. Și a fi văzut este forma lor de vindecare. Lasă cuvintele acestea să cadă în câmp ca o binecuvântare:„Vă văd. Vă aud. Vă recunosc drumul. Dar nu sunt aici ca să duc povara voastră. Eu sunt noua ramură. Eu sunt noua respirație.” Simte cum greutățile lor se așază înapoi la ei, nu ca o vină, ci ca o restaurare a ordinii sacre. Între tine și ei se aprinde acum o lumină verticală, înaltă, luminoasă, curată, ca o coloană care desparte iubirea de confuzie, adevărul de povară, moștenirea de repetare. (…) Respirația lentă și atenția către corp activează sistemul nervos parasimpatic, acea parte din noi care știe să repare, să repună ordine, să calmeze. Împământarea nu este o metaforă: este un proces biologic clar, o trecere de la supraviețuire la prezență. Apoi, când vizualizăm cele trei generații în fața noastră, nu lucrăm doar cu fantezia, ci cu un mecanism terapeutic validat. Sistemul familial este imprimat în memoria noastră – nu doar prin amintiri, ci prin modele de relaționare, tipare de reacție, emoții moștenite. Studiile în psihologie transgenerațională arată că putem purta în corp tensiuni sau frici care nu ne aparțin, ci vin din povești trăite înainte să existăm. Această vizualizare scoate la lumină ceea ce, în mod normal, rămâne în inconștient. Când în meditație spunem „vă văd, vă recunosc, dar nu duc povara voastră”, mintea și emoția lucrează împreună la rescrierea unei loialități vechi. Neuroștiința numește acest proces „reconsolidarea memoriei”: atunci când retrăim o emoție într-un cadru reglat, conștient, memoria ei se modifică, iar puterea asupra noastră scade. Nu ștergem trecutul, ci eliberăm corpul de reflexul de a-l repeta. Separarea câmpului familial de spațiul sinelui nu este doar un gest simbolic. În realitate, creierul nostru nu face diferența între o experiență imaginată intens și una trăită. De aceea vizualizarea luminii care delimitează spațiile activează instinctiv granițe emoționale sănătoase – o formă de protecție interioară pe care mulți nu au primit-o niciodată în mod real. Iar apoi vine momentul cel mai important: intrarea în templul interior. Aici, în spațiul acela imaginar, dar surprinzător de viu, se întâmplă transformarea adevărată. Studiile asupra meditației profunde arată că în astfel de stări se activează zone cerebrale asociate cu identitatea profundă, cu creativitatea și cu reconstruirea de sine. citește articol integral Mell coFondator the meditation academy Mell este creator, terapeut și explorator al profunzimilor ființei. Prin scrierile și proiectele sale, inspiră transformare, claritate și reconectare la esența interioară. Fondator al TotUna, crede în puterea cuvântului de a vindeca și lumina drumul sufletului. Instagram Youtube mell space Numarul 12, Practica Meditativă Practica Meditativă – Conectarea Conștientă cu Câmpul Familial și Templul Sufletului December 5, 2025 No Comments Numarul 11, Practica Meditativă Practica Meditativă – Respirația Culorilor Sacre November 1, 2025 No Comments Numarul 10, Practica Meditativă Practica Meditativă – Activarea arhetipului September 29, 2025 No Comments Numarul 9, Practica Meditativă Practica Meditativă – Dizolvarea Umbrei Iubirii September 1, 2025 No Comments Numarul 8, Practica Meditativă Practica Meditativă – Furia Mea – Alchimia Prezenței August 2, 2025 No Comments Numarul 2, Practica Meditativă Mindfulness – Rescriere programe mentale toxice July 4, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Numarul 12, Practica Meditativă

Leave a comment

Posted on December 5, 2025December 5, 2025 by g.garais

Vindecare Holistică TOTUNA #12 Rezonanța Morfică și Moștenirea Invizibilă O perspectivă care ne arată că nu suntem doar produsul alegerilor noastre, ci și al memoriei celor dinaintea noastră. Există în noi ceva mai vechi decât propria memorie. O formă de cunoaștere care nu vine din experiența personală, ci din respirația lungă a generațiilor care au trăit înaintea noastră. Este ceea ce Rupert Sheldrake numea rezonanță morfică: câmpul subtil în care ființele, familiile, comunitățile și întreaga specie își păstrează tiparele de comportament, emoție, credință și atașament. Iar în decembrie, acest câmp devine mai vizibil ca oricând. Sub luminile calde ale sărbătorilor, în spatele colindelor și a ritualurilor cunoscute, se ascunde o memorie care adesea ne trăiește… înainte ca noi să ne trăim propria viață. Obiceiuri moarte. Așteptări vechi. Răni tăcute care continuă „pentru că așa se face”. Și dacă vindecarea ta personală nu este doar despre tine? Și dacă, atunci când îți reconstruiești templul sufletului, nu lucrezi doar la propria ta arhitectură – ci transmiți un nou plan arhitectural întregului câmp morfic al familiei tale? Fiecare limită sănătoasă pe care o setezi, fiecare pattern ancestral pe care îl depășești, fiecare fereastră pe care o deschizi în casa sufletului tău – nu rămâne doar în tine, ci se înscrie în câmpul informațional pe care îl împarți cu părinții, bunicii, străbunicii tăi – și, mai important, cu copiii și nepoții care vor veni. Aceasta este vindecarea prin rezonanță morfică: nu repari doar casa ta – actualizezi template-ul din care sunt construite toate casele din familia ta. În 1981, biologul Rupert Sheldrake a propus o teorie revoluționară: există un câmp informațional invizibil care conectează toate formele de viață de același tip. Nu prin genetică. Nu prin învățare. Prin rezonanță – ca două diapazoane care vibrează la aceeași frecvență, chiar dacă sunt în camere diferite. Sheldrake l-a numit “câmpul morfic” (de la grecescul morphe = formă). Acest câmp păstrează memoria pattern-urilor – cum se formează ceva, cum funcționează. Se transmite non-local – nu are nevoie de contact fizic. Se actualizează – când cineva din sistem schimbă pattern-ul, informația devine disponibilă pentru toți și se întărește prin repetare – cu cât un pattern este repetat mai mult, cu atât devine mai “ușor de accesat” Exemplul clasic: Când șoarecii dintr-un laborator din Anglia învață un labirint nou, șoarecii din Australia învață același labirint mai repede – fără să fi avut contact. De ce? Pentru că primul grup a actualizat câmpul morfic al speciei cu informația “cum se rezolvă acest labirint”. Familia ta – părinți, bunici, străbunici, tu, copiii tăi – nu este doar o colecție de indivizi separați. Este un organism informațional. Un câmp morfic partajat în care circulă pattern-uri de comportament: “Femeile din familia noastră sunt puternice” (= nu plâng, nu cer ajutor), credințe limitative: “Banii se câștigă greu” (repetat de generații), roluri fixe: “Primul născut este responsabil”, “Cel mic este liber”, răni nerezolvate: “Nu ai voie să fii fericit când alții suferă” (după o tragedie familială niciodată procesată), template-uri relaționale: “Iubirea înseamnă sacrificiu” (de la bunica care s-a sacrificat, la mama care s-a sacrificat, la tine care…) Acestea nu sunt transmise prin “educație” conștientă. Sunt absorbite prin rezonanță – copilul se naște în câmpul morfic al familiei și, automat, descarcă informația disponibilă acolo. De aceea: repeți pattern-uri pe care nu le-ai văzut niciodată (bunica ta a avut aceeași teamă ca tine, dar ai aflat abia acum). Simți emoții care nu-ți aparțin (anxietatea mamei devine anxietatea ta, fără evenimente care să o justifice) și iei decizii inexplicabile (refuzi oportunități fără motiv logic – pentru că în câmpul familial există informația “nu merităm”) Nu este genetic. Este informațional. Câmpul morfic al familiei tale conține un plan arhitectural – “Așa se construiesc casele în familia noastră” – și tu, fără să realizezi, construiești conform planului moștenit. De aceea copiii “seamănă” cu părinții fără să vrea. “Nu vreau să fiu ca mama mea!” – spui la 20 de ani, însă la 35 de ani te trezești că reacționezi exact ca ea. Cum? Nu ai avut-o model. Ai făcut terapie. Ai fost conștient. Și totuși – pattern-ul s-a activat. Pentru că pattern-ul nu este în mintea ta conștientă. Este în câmpul morfic familial la care ești conectat permanent, inconștient. E ca și cum ai fi conectat la un server cloud – chiar dacă ștergi fișierul de pe computerul tău local, el există în cloud și se re-descarcă automat când condițiile sunt potrivite (stress, oboseală, criză). Însă câmpul morfic nu păstrează doar suferința. Păstrează și potențialul neactualizat – toate soluțiile pe care generațiile anterioare nu le-au făcut, dar care existau ca posibilitate. Bunica ta poate nu și-a permis niciodată să plece dintr-o căsătorie nefericită. Dar posibilitatea de a pleca exista. Acea posibilitate este și ea în câmp, neactivată, așteptând. Mama ta poate nu și-a permis niciodată să își urmeze visul artistic. Dar posibilitatea de a crea exista. Și e disponibilă în câmp. Tatăl tău poate nu și-a permis niciodată să plângă. Dar posibilitatea vulnerabilității masculine există. În câmp. Nemanifestată încă. Și iată vestea extraordinară: Când TU actualizezi o posibilitate nemanifestată, ea devine disponibilă retroactiv și proactiv în întreg câmpul. Nu teoretic. Real. citește articolul integral Mell Fondator revista totuna Mell este fondatorul și vizionarul din spatele proiectului The Meditation Academy și al revistei TotUna – Essentia Momentum. În această ediție dedicată matricei invizibilului, Mell își dezvăluie capacitatea unică de a percepe și articula legăturile subtile dintre tradițiile spirituale ancestrale și nevoile căutătorului modern, oferind nu doar cunoaștere, ci o experiență integrată de redescoperire a propriei naturi cosmice. Scrierile ei nu cer aderare oarbă sau idolatrizare, ci curajul de a privi viața în toate dimensiunile ei – văzute și nevăzute – și de a o îmbrățișa ca pe un câmp infinit al conștiinței în continuă explorare de sine. Prin revista Tot.Una, Mell creează un spațiu de întâlnire pentru toți cei care recunosc că separarea între spiritual și cotidian este doar o iluzie temporară, și că adevărata căutare constă în integrarea sacrului în fiecare moment al existenței umane “Nu sunt aici

Category:Articol, Numarul 12, Revista TotUna, Vindecare Holistica

Leave a comment

Posted on December 2, 2025December 5, 2025 by g.garais

Essentia Momentum TOTUNA #12 Limitele și felul în care învățăm să rămânem întregi Perspective asupra vieții omului Există un moment fin, aproape invizibil, în orice relație: clipa în care simțim că ceva din noi se retrage. O mică strângere în stomac, o încordare în umeri, o dificultate de a mai respira lin. Corpul știe înaintea noastră când depășim ceea ce putem duce. De aici încep limitele. Nu ca reguli rigide, nu ca declarații dramatice, ci ca o formă de grijă față de propriul interior. Limitele sunt felul în care ne protejăm spațiul vital, acel loc în care trăirile se așază, gândurile se limpezesc și ființa își găsește centrul. De ce sunt atât de greu de pus? Pentru că între a onora adevărul nostru și a păstra o legătură, aproape întotdeauna alegem legătura. Suntem ființe relaționale iar nevoia de apartenență cântărește greu. Unii nu pun limite ca să nu piardă pe cineva. Alții ca să evite conflictul. Alții pentru că, ani la rând, nimeni nu le-a arătat că și ei contează. Și totuși, în absența limitelor, relația cu celălalt rămâne, dar relația cu sine se rupe. Limitele nu sunt o ușă închisă, ci o lumină aprinsă Într-o perspectivă holistică, limitele nu sunt bariere, ci clarificări. Ele nu taie, nu resping, nu izolează, ele doar spun: “Asta e distanța la care pot rămâne prezent.” Uneori, limitele sunt o pauză. Alteori, un pas în spate. Alteori, un „atât pot acum”. Și asta e minunat, pentru că oamenii pot rămâne aproape doar dacă nu ne pierdem pe noi în proces. În perioada sărbătorilor, familia, tradițiile, ritmurile diferite și dorințele tuturor se amestecă într-o energie intensă. Este perioada în care cei mai mulți dintre noi simt presiunea de a fi disponibili, prezenți, implicați. Dar, uneori corpul e obosit, mintea e plină, iar inima are nevoie de liniște sau de distanță. A pune o limită înseamnă, pur și simplu, să ajustezi ritmul ca să nu te risipești. “Vin, dar nu pot sta mult.” “Anul acesta am nevoie de mai simplu.” “Am nevoie de spațiu între întâlniri, altfel nu mă pot bucura de ele.” Nu e lipsă de iubire, ci felul în care iubirea devine sustenabilă. Citește articolul Trăim într-o lume care ne cere să fim mereu „în afară”: conectați, adaptați, disponibili, expliciți. Dar calitatea limitelor noastre depinde de calitatea spațiului în care ne întoarcem atunci când rămânem singuri cu noi. Când spațiul interior e aglomerat, limitele devin dure. Când e fragil, limitele devin prea moi. Când e respirabil, limitele devin firești. Așa că, înainte să spui ceva cuiva, întreabă-te cu o blândețe reală: Cum mă simt în corp? Ce parte din mine are nevoie de protecție acum? Ce pot duce fără să mă pierd pe mine? Limita începe cu această sinceritate intimă. Alexandra Șchianu Psihoterapeut Alexandra Șchianu este unul dintre acești oameni rari care nu doar ascultă povești, ci deschid în tăcere drumurile uitate ale inimii. Psihoterapeut prin formare, dar mai ales călăuză prin ființă, ea nu repară fisuri, ci creează spații în care viața își amintește de sine. În cabinetul ei, terapia nu este o metodă, ci un pelerinaj: o întoarcere spre emoțiile pe care le-am ascuns sub pietre grele, spre fragmentele de lumină și umbră pe care le-am lăsat uitate. Acolo, rușinea se poate transforma în înțelegere, frica în apropiere, vinovăția în iertare. Alexandra are darul de a sta lângă om așa cum ai sta lângă un copil speriat: fără grabă, fără judecată, doar cu o blândețe care știe să îmbrățișeze. Cei care au pășit pe calea deschisă de ea vorbesc despre ancoră, despre siguranță, despre acea respirație în care descoperi că nu ești singur. Astfel, Alexandra Șchianu nu ne vorbește doar despre vindecare. Ea o face vizibilă. Și ne reamintește că umbrele nu sunt capătul drumului, ci poarta prin care iubirea poate fi recunoscută din nou. Instagram alexandraschianu.ro Articol, Essentia Momentum, Numarul 12, Revista TotUna Essentia Momentum – Arta ca portal al transformării conștiinței – Duplicate – [#7409] December 2, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 11, Revista TotUna Essentia Momentum – Arta ca portal al transformării conștiinței November 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 10, Revista TotUna Essentia Momentum – Simbolul ca punte între lumi September 29, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 9, Revista TotUna Essentia Momentum – Paradoxul Iubirii September 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 8, Revista TotUna Essentia Momentum – Natura și algoritmul numerologic August 1, 2025 No Comments Articol, Essentia Momentum, Numarul 3, Numarul 4, Revista TotUna Essentia -Banii și Timpul July 3, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Articol, Essentia Momentum, Numarul 12, Revista TotUna

Leave a comment

Posted on November 2, 2025November 4, 2025 by g.garais

Arta Intuitivă TOTUNA #11 Hilma Af Klint comuniune cu sursa feminină Există un moment în istoria fiecărei conștiințe când forma exterioară încetează să mai fie suficientă. Când reprezentarea realității devine prea îngustă pentru ceea ce sufletul vede dincolo de văz. Când penelul refuză să mai copieze și cere să creeze – nu din imaginație, ci din revelație. Acesta este pragul pe care l-a trecut Hilma af Klint în solitudinea atelierului ei din Stockholm, la începutul secolului XX. În timp ce lumea artei era încă ancorată în reprezentarea fidela a formelor vizibile, ea picta ceea ce ochii fizici nu pot vedea niciodată – geometria invizibilă a conștiinței, culorile emoțiilor transcendente, arhitectura spirituală a transformării sufletului. Nu a fost prima care a văzut. A fost prima care a avut curajul să traducă. Arta intuitivă nu este despre talent în sensul clasic – tehnica impecabilă, compoziția studiată, cunoașterea teoriei culorii. Este despre transparență – capacitatea de a deveni canal atât de curat încât invizibilul poate curge prin tine fără distorsiune. Altarpiece, No. 1 (1915) O explozie de aur. Un cerc imens, dominant, central – auriu strălucitor, luminos ca un soare interior. În jurul lui, cercuri mai mici, concentrice, în nuanțe de galben, ocru, portocaliu. Peste tot, piramide, triunghiuri cu vârful în sus, dispuse radial, ca raze ale soarelui. Dar nu este haos. Este ordine absolută. Fiecare element are locul său precis în compoziție. Fiecare formă este relație geometrică perfectă cu celelalte. Este mandală occidentală – construcție sacră menită să centreze privitorul, să-l tragă din periferie în centru. În partea de jos, discret, aproape invizibil la prima privire, litera “U” – semnătura invizibilă, indiciul că aceasta nu este artă decorativă, ci mesaj codificat. Ochii tăi sunt trași magnetic către centrul auriu. Încerci să te opui, să explorezi periferia – dar privirea se întoarce, inevitabil, la centru. Este ca o gravitație vizuală. Titlul este cheie: “Altarpiece” – piesă de altar. Hilma nu crea pentru galerii. Crea pentru un templu care nu exista încă. Un templu al conștiinței elevate, unde arta nu este contemplată – este folosită ca instrument de transformare. … Hilma af Klint nu s-a trezit într-o dimineață și a decis să devină artistă abstractă visionară. Drumul ei către invizibil a început cu o pierdere – moartea surorii sale mai mici, Hermina, când Hilma avea doar optsprezece ani. În acea durere, familia a descoperit spiritualismul – mișcarea care credea că comunicarea cu morții este posibilă prin mediumuri. Pentru părinții devastați, era consolare. Pentru tânăra Hilma, era deschidere. Dar Hilma nu era o mistică naivă, pierdută în viziuni. Era intelectuală riguroasă, absolventă a Academiei Regale Suedeze de Arte Frumoase – una dintre primele femei admise. A studiat portret, peisaj, anatomie botanică. Desenele ei de plante sunt de o precizie științifică impecabilă. Picta natura cu exactitate milimetrică. Această combinație este esențială pentru a înțelege opera ei: precizie științifică + receptivitate spirituală. Nu era nici sceptică arogantă, nici credincioasă oarbă. Era cercetătoare a dimensiunilor invizibile, aplicând aceleiași rigori cu care desena plante și metodei prin care accesa ghidare spirituală. Știa că ceea ce a creat este prea înaintea timpului său. Așa că a lăsat instrucțiuni testamentare clare: lucrările să nu fie expuse publicului decât după minimum 20 de ani de la moartea ei. Credea că în acel timp, conștiința colectivă va evolua suficient pentru a le primi. Hilma af Klint nu a creat artă pentru muzee. A creat instrumente spirituale pentru cei care vor veni după ea. Lucrările ei nu sunt de privit o dată și trecut mai departe. Sunt de revenit, de meditat, de trăit. Sunt oglinzi în care privitorul se vede pe sine la niveluri pe care nu le accesează de obicei. citește recenzia în revistă Hilma af Klint Artist plastic Hilma af Klint nu a creat artă pentru muzee. A creat instrumente spirituale pentru cei care vor veni după ea. Lucrările ei nu sunt de privit o dată și trecut mai departe. Sunt de revenit, de meditat, de trăit. Sunt oglinzi în care privitorul se vede pe sine la niveluri pe care nu le accesează de obicei. Dar Hilma nu era o mistică naivă, pierdută în viziuni. Era intelectuală riguroasă, absolventă a Academiei Regale Suedeze de Arte Frumoase – una dintre primele femei admise. A studiat portret, peisaj, anatomie botanică. Desenele ei de plante sunt de o precizie științifică impecabilă. Picta natura cu exactitate milimetrică. Hilma Af Klint Arta Intuitivă, Numarul 11 Arta Intuitivă – Hilma Af Klint November 2, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 10 Arta Intuitivă – Remedios Varo September 30, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 9 Arta Intuitivă – Anamaria Ichim September 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 8 Arta Intuitivă – Gabriel Ciobanu August 1, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 2 Arta Intuitivă – Diana Maria Georgescu July 4, 2025 No Comments Arta Intuitivă, Numarul 4 Arta Intuitivă – Daniela Harsulescu July 3, 2025 No Comments Ai un articol? Trimite-ne propunerea ta și participă activ la dezvoltarea conștiinței de sine contact

Category:Arta Intuitivă, Numarul 11

Leave a comment

Author: g.garais

Arta Intuitivă – James Turrell

Hrană Conștientă – Castana

Psihosomatică – Spatele

Anniel – Despre rădăcini sacre și legăturile oamenilor

Dialog cu Constiinta Hristica

Sofia – Arhitectura Sufletului și trezirea Arhitectului interior

Practica Meditativă – Conectarea Conștientă cu Câmpul Familial și Templul Sufletului

Vindecare Holistică – Rezonanța Morfică și Moștenirea Invizibilă

Essentia Momentum – Limitele pentru reintregire

Arta Intuitivă – Hilma Af Klint